Ioan Robu, arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti, aminteşte în Pastorala adresată cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului că Sărbătoarea Crăciunului nu este simpla amintire a unui eveniment istoric care a avut loc o dată pentru totdeauna, ci este un fapt mereu actual.
Isus vrea să se nască în mod real, mistic, în inimile noastre, aducându-ne darurile prezenţei sale, mai arată Ioan Robu.
„Crăciunul vrea să ne facă tot mai conştienţi de Misterul Întrupării şi de identitatea lui Isus Cristos. Cine este Isus Cristos? Cine este acest copil care s-a născut la Betleem acum două mii de ani? Sfântul Ioan, în Evanghelia sa, mai exact în Prologul acesteia, ne răspunde: Isus este Acela care din vecie vieţuieşte împreună cu Tatăl şi prin care au fost create toate câte există.
El este Cuvântul, Descoperirea şi Înţelepciunea Tatălui; este Viaţa, este Lumina adevărată care îl luminează pe tot omul venit în această lume; este Fiul veşnic al Tatălui; într-un anumit moment al istoriei s-a făcut trup omenesc şi a venit să locuiască printre noi pentru a ne face să devenim fii ai lui Dumnezeu”, spune arhiepiscopul.
„Isus s-a prezentat ca fiind Calea, Adevărul, Pâinea Vieţii, Învierea, plinătatea păcii şi a bucuriei”, mai arată Ioan Robu.
ÎPS Robu, arată că „paginile Evangheliilor nu găsesc imagini mai grăitoare care să ne spună că Isus este totul, că El este răspunsul la toate aşteptările şi întrebările noastre”.
„Biserica ar dori ca toate aceste declaraţii pe care Isus le face să nu rămână doar simple denumiri, oricât de frumoase şi de sugestive ar fi, ci să devină pline de conţinut, experienţe de viaţă, nucleu al vieţii noastre de fiecare zi”, spune ÎPS Robu.
‘Biserica doreşte ca Isus să fie într-adevăr, pentru fiecare dintre noi, o persoană vie, concretă, prezentă şi care ne însoţeşte pe tot parcursul existenţei noastre’, afirmă ÎPS Robu, dezvăluind faptul că, aşa cum ne spune Isus, ‘credinţa ca prima şi marea condiţie pe care El o cere de la toţi aceia care îl ascultă şi care sunt dispuşi să-l urmeze’. ‘Credinţa este un act plin de umilinţă. Este o recunoaştere a lui Isus ca fiind Calea, Adevărul şi Viaţa şi, deci, o recunoaştere a faptului că avem absolută nevoie de El. (…) Credinţa în Isus înseamnă şi ‘dragostea de cruce’.
Arhiepiscopul reaminteşte că Isus nu ne cere lucruri uşoareşi că a învinge mereu ispitele, a merge împotriva curentului, a fi cinstit, a trăi iubirea de aproapele nu sunt lucruri uşoare.
În opinia înaltului ierarh romano-catolic, aceste „aspecte fundamentale ale credinţei şi ale vieţii creştine” sunt sugerate de Sărbătoarea Naşterii Domnului „ca fiind de maximă importanţă şi actualitate”, fiind ‘sigur că misterul Crăciunului răspândeşte lumină în mintea şi în sufletul nostru prin virtutea credinţei’.
Ahiepiscopul mitropolit mulţumeşte lui Dumnezeu pentru darul credinţei şi urează tuturor un Crăciun binecuvântat şi La mulţi ani, arată în finalul Pastoralei.
„Îi mulţumim lui Dumnezeu bogat în milostivire pentru darul credinţei cu care ne-a binecuvântat. Şi privind la Fiul său care, luând trup omenesc, s-a născut la Betleem din Fecioara Maria, îl rugăm să ne dea bucuria şi mângâierea credinţei, acum şi mereu în drumul nostru pământesc.
Vouă, iubiţi fraţi şi surori din Arhidieceză, laici, persoane consacrate, preoţi diecezani şi călugări, vă doresc din toată inima un Crăciun binecuvântat şi La Mulţi Ani!’, a conchis arhiepiscopul.