Cristoiu îl nimicește pe Ioan Aurel Pop!

În blogul său zilnic, care se difuzează inclusiv pe Radio Gold FM, de la 7 dimineața, jurnalistul Ion Cristoiu l-a nimicit pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, numindu-l „cel mai mare impostor al României” și criticându-i dur lipsa de curaj. Iată care sunt argumentele lui Ion Cristoiu:

„Domnul Adrian Severin a publicat un articol în care povestește că trebuia să participe la lansarea unei cărți la Academie și acolo, după ce s-a acceptat programul, l-a invitat și autorul, a primit un telefon și i s-a zis să nu mai vină. De ce? Păi, era de așteptat, deoarece domnul Severin are poziții interesante, mai aparte în aceste conflicte care zguduie lumea. Și domnul Severin acolo spune că a fost o dezamăgire pentru el Ioan Aurel Pop. Stimate domnule Severin, eu despre Ioan Aurel Pop cred că mi-am făcut un stindard din a spune încă o dată că este unul dintre cei mai mari impostori din România!

Unde te duci mi se spune despre domnul Aurel Pop. Mai țineți minte ce-a zis Ciolacu: ‘sunt și alți oameni de stânga în România, oameni care sunt autentici de stânga. E o încântare să vorbești cu Ioan Aurel Pop, un om de stânga complet, un om care gândește…”. Stimați telespectatori, e un căcăcios. Această chestie în care nu i-a dat voie lui Severin se participe la lansarea unei cărți, încă o dată îmi confirmă ce am spus. Severin îi cere demisia; nu înțelegeți că el e un nenorocit? De unde dracu’ a ieșit această glorie? N-a făcut nimic! A scris niște cărți. Bun, și? De unde a scos și Ciolacu chestia asta? Nu face nimic.

Normal era acum, că ați auzit ce s-a întâmplat cu Bojdeuca, Academia să facă dezbatere, când s-a ivit chiar și chestiunea cu istoria evreilor, Academia face dezbatere. Nu știu, să facă o dezbatere acum față de Orientul Mijlociu, adică anumite lucruri pe care statul român nu le poate face, pe care partidul de guvernământ nu, guvernul nu, Ministerul Culturii nu, le face Academia, împreună cu Biserica Ortodoxă. Mai mult, Academia spune ‘bă, sunt academicieni; oamenii au vrut să facă o dezbatere de ce istoria evreilor’. Nu, este un căcăcios, a făcut din această Academie cea mai slugarnică de instituție din România și cea mai bună dovadă este că Adrian Severin trebuia să participe la lansarea unei cărți la Academie, au fost de acord, l-a invitat autorul, și a primit un telefon de la conducerea Academiei: ‘Domnule, e bine să nu veniți’. Ați înțeles de ce. A zis Ioan Aurel Popa ‘Aoleu, vine Severin și Severin nu e cu Zelenski, și Severin nu e cu Ciolacu, și Severin nu e cu Bibi Netanyahu. Aoleu, fuga’ și s-a vârât sub masă. 

I se cere acum demisia? El demult trebuia să demisioneze. Eu n-am nimic împotrivă dacă rămâne, dar faptul că în România se creează acest trend, că spuneau unii despre el că ‘uite, dom’le, ce suveranist’, ‘avem noi un candidat la președinție: Ioan Aurel Pop. E nemaipomenit, uite cum vorbește el despre suveranitate’… Vorbește, mă, dar când e vorba de făcut… Cum să fie ăsta președintele României, dacă el n-are curaj. Ce mă dacă venea Severin? Poate că venea și vorbea despre Rusia, bun, și? Severin are o poziție  extraordinară, e chiar un foarte bun gânditor al lumii de azi. Sigur că nu e Armand Goșu, nu e ca ăia de la Institutul Academiei, nu e Iulian Chifu, nu e Cioroianu, din ăștia care sunt clănțeii puterii la ora actuală. Severin vine și cu un alt punct de vedere și i-am luat și eu interviu și este foarte bun. Nu, să nu cumva să vină Severin, vai de mine.”

Recomanda [votes_up id=718940]
Author

42 de Comentarii

  1. NU SE vrea sa apara Comentariul meu INTREG in care il „NIMICSC” IO pe „Maestruu’” adica SI Partea de DINAINTE de CE se vede cu „CONTINUARE” in Cap …
    Itzi place, „Maestre”, care esti CA te apara Alde Marele SCURS si Altii, care mai de care mai TAMPIT si RAU cu Romanii ?

  2. Acum doua zile Cristoiu facea reclama unei carti a lui Geoana dupa care-l pupa in c… cat de „experimentat” este Geoana…M-am scarbit!!! Severin nu are nimic de zis! Un alt tradator bese-n cizme ca si Cristoiu! Domnul Pop…nu am cuvinte pentru a-mi exprima greata adanca!!! Unde este si unde era Academia cand diplomele universitare de la facultati fantoma curgeau si inca curg sau doctorate sunt date la politicieni-patru-clase??

  3. Eh…il nimiceste, hai sa fim seriosi si mai usor cu pianul pe scari. Lucrurile sunt mai rotunde nu asa colturoase. Uitati-va va rog la Germania, care este totusi Germania, cat este de indoita, ascultatoare , supusa chiar in fata americanilor( caci despre asta este vorba,nu) asa ca….Pe de alta parte dar legat de aceasta iata, ne-am asezat pe o carare bine asfaltata cu U.E. si americanii si ar fi pacat sa nu profitam si sa fim din nou considerati „cu curu-n doua luntri”. Asta nu inseamna sa intoarcem spatele Chinei. Ar fi o eroare, uitativa din nou la Germania care are relatii puternice cu China desi este supusa americanilor cum am spus. Dl. Severin are dreptatea sa dar sa mergi pana la a cere demisia Presedintelui Academiei care si el incearca sa stea pe acea carare bine asfaltata de care am pomenit,este prea mult.

  4. A tunat si i-a adunat. Mai tuna Doamne si aduna-i pe toti asemenea lui Cristoiu si Severin ca lumea pare cumplit de amestecata.

  5. „Căcăciosul” i.a.pop și în iulie 2021 s-a răsucit cu 180* în ceea ce-l privește pe descoperitorul insulinei, savantul Paulescu, după ce „căcăciosul” a primit tf. de la doi ji.dani din sua.

  6. Cam departe Griva de iepure. Dl. Cristoiu comite o indecenta, o impolitete si o abagtere grava de la normele staturii culturale. Intelegem, prietenie-prietenie, dar Dl. Cristoiu trebuie sa inteleaga ca de la un anume statut socio-cultural in sus nu te mai poti compromite sa fii vazut in compania oricui. Asta e, ce sa-i faci!

  7. Regret că nu am pagină FB, că i-aș fi trimis comentariu direct.

    Ion Cristoiu devine tot mai „glumeț” pe zi ce trece. Cu pretenții de „guru” al presei, îmbătându-se de la apa chioară, turnată de aplaudacii de pripas, o dă tot mai des cu oiștea-n gard.

    Va rămâne, cu litere de aur, în istoria publicisticii post-revoluționare ca marele descoperitor al găinii, care naște pui vii. Astă e nivelul, mai mult n-avem ce-i cere, pentru ca nu-i în stare să dea mai mult. Probabil datorită vârstei nu mai e capabil să ducă o idee la bun sfârșit: Pornește câte 3-4 fraze și nu termină nici una. O cacofonie a ideilor începute și abandonate de izbeliște. Iar când reușește să lege un subiect de predicat, iese o neghiobie cât casa.

    Așa că, în imaginația Domniei Sale, crede că dă bine să fie avocatul lui Adrian Severin. Să se ia de mână cu marțiafoiul condamnat pe bune și să se ducă-n pustii. Devine de-a dreptul grețos.

    Cât despre pretenția de a-l judeca pe Ion-Aurel Pop – e atât de ridicolă încât nu merită niciun comentariu.

  8. Coloana Vertebrala Verticala a Presei Romanesti = ION CRISTOIU

    Ion Cristoiu = un roman adevarat, care , din pacate , a refuzat nenumarate Inalte Functii in Statul Ticalosit Roman – si care daca accepta putea astfel sa erodeze , sa cangreneze Ticalosia Statala Romaneasca aducind-o mai rapid spre atit de asteptata d i s p a r i t i e.

    ION CRISTOIU = HAGI al Presei romanesti

  9. Dl Cristoiu are perfecta dreptate, dl Ion Aurel Pop nu are coloana vertebrala si se da dupa cum bate vantul.
    Sa spuna de ce nu ia permis dlui Adrian Severin sa_si lanseze cartea, Academia Romana este proprietatea dlui Pop ?

  10. Domnule Cristoiu, epitetele pe care le folositi, va descalifica.
    Domnul Ion Aurel Pop este un mare istoric. Cel mai tanar academician, cand a fost ales.
    Putina decenta, nu v-ar strica!

  11. totzi cei care acum sint cu gura la tzutzuroiu de bani tiparitzi venitzi de la Bruxelles
    incearca sa-i convinga pe ailaltzi ca traim cea mai buna perioada a existentzei romaniei
    cele mai bune garantzii de securitate si cea mai infloritoare perioada a dezvoltarii tzarii
    asta creaza falsele structuri sociale si scari de valori.
    este un fel de complicitate tacita determinata si convingerea ca oricum nu mai potzi sa schimbi nimic si ca trebuie sa mergi cu valul timpurilor….

    va rog elaboratzi si fitzi cinstiti cu voi insiva

    ziarijdi plin de bani–propagandsti minciunilor
    securist si procurori –paznicii ca banii sa ajuga numai la cine trebuie
    mili-tauri–cheltuieli nesabuite contra comision gras
    intelectuali ai puterii– stipendiatzi –aia care sint pe ecran dar nu sint in nici o biblioteca privata/personala
    managerii pe la multinatzionale–noii zapcii si arendasi–ai strainatatii
    –mai completati si voi–
    asta-i structura sociala bazata pe venit

  12. ..caracteristica astora din academie, este ca stau intr un glob de sticla. Sa nu cumva sa se amestece cu lumea profana, sa nu se infecteze.. Sunt aidoma celor din citadela – Game of trones..
    Pare ca n au nimic cu specia. Le ajunge sa se erijeze in elitisti si savoarea asta ii satisface si i le confera nemurirea..
    E clar ca „lumea oamenilor” nu poate conta pe e.. Sa nu ne facem calcule cu asta la presedintie IAP. Este si bolnav, nu l tin praselele la tavaleala..

  13. Ce legatura are istoria cu Academia Romana ? Din cele mai vechi timpuri, istoria a fost scrisa de catre invingatori. Istoricii sunt purtatorii de vorbe ai invingatorilor, ce legatura au acestia cu Academia ? Inteleg, o noua victorie a invingatorilor. Nu zici ca ei, te trec in tabel si iti fac programare la un doctor, propriu lui pacient, ceva cu M.

  14. Unde a lucrat Severin inainte de 1989 ? Cumva in Ministerul de externe la personal ? Cine a fost seful FPS ( Fondul Proprietatii statului )adica al privatizarilor dupa 1990 ? Cine a fost condamnat pentru trafic de influenta in Parlamentul european ? Tot el. Ce sa caute la Academie ? Pe Marga si Cristoiu .

  15. E limpede pentru toată Planeta Mer🌈, Sistemul paraSolar, ba chiar si intreg metaVERSETU’:
    (E+03)academia Română e un cimitir de elefanți al Pădurenilor (mai ales EXTERNII): IAP, Dăianu, Dumitrache, Doru Pamfil șamd șamd.
    Cei câțiva Oameni de Știință (ca Viorel Barbu sau Andruh) sunt doar pentru a da lustru tinichelelor.
    măRog…🤮

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.