Critici dure la adresa selecționerului naționalei

În urma rezultatului dezamăgitor înregistrat de România în partida cu Polonia, scor 3-0, din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia, au ieșit la iveală mai multe aspecte mai puțin cunoscute de la antrenamentele Naționalei.

Chiar dacă Daum a adus o nouă metodă de când a fost instalat în funcția de selecționer al României, ținând antrenamente deschise, lucru nemaiîntâlnit la foștii antrenori, iată că lucrurile nu sunt atât de roz.

Mai mulți jucători acuză că Daum are echipa deja făcută în momentul în care au loc convocările și sunt dăți în care cu unii dintre jucători nici nu vorbește.

”Echipa de start mai e o surpriză doar pentru presă, fotbaliştii ştiu imediat dacă vor juca sau nu. Daum nu interacţionează cu toţi jucătorii convocaţi, sunt şi acum băieţi care nu au schimbat două vorbe cu el. Vine şi supervizează doar antrenamentele pe care le dictează celor pe care îi va trimite în teren, restul îşi văd de treabă cu masorii şi cu preparatorii. Ce vedeţi pe site-uri, în fotografii, sunt manevre de PR, sunt gesturi făcute doar când e presa de faţă”, potrivit unor surse ProSport.

Relația destul de rece pe care Daum o are cu jucătorii se vede și în jocul echipei, selecționerul fiind destul de calm în momente ale meciului în care tensiunea este ridicată, el preferând să stea calm pe margine fără să ofere anumite indicații.

”La meciul cu Polonia băieţii din teren se uitau spre bancă şi mai primeau câte o indicaţie de la Săpunaru sau de la Pantilimon. Măcar să protesteze la o decizie ciudată, să pună presiune, să ridice publicul în picioare! Nimic! Nici măcar Badea nu intervine, se comportă precum asistentul personal al lui Daum”, mai scrie sursa citată.

Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.