Plenul CSM a decis să propună preşedintelui României eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Iaşi a Georgetei Buliga, condamnată definitiv la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru corupţie, după ce, anterior, propusese şefului statului eliberarea acesteia din funcţie prin pensionare.
Procurorii DNA au trimis-o în judecată, în decembrie 2010, pe judecătoarea Georgeta Buliga, de la Curtea de Apel Iaşi, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, la sfârşitul lunii februarie 2010 – începutul lunii martie 2010, Georgeta Buliga, în calitate de judecător la Curtea de Apel Iaşi, a pretins şi primit de la Liviu Popescu suma de 4.000 de euro, susţinând că banii sunt pentru colegele sale de complet, judecătoare la aceeaşi instanţă. Cu aceeaşi ocazie, Buliga a pretins şi o sumă pentru sine, al cărei cuantum nu l-a precizat.
Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru ca Liviu Popescu să obţină o soluţie favorabilă într-un proces civil de partaj, pe care Popescu îl avea cu fosta soţie, dosarul fiind în stadiu de recurs. Georgeta Buliga şi celelalte două judecătoare făceau parte din completul învestit cu soluţionarea acestui dosar ce viza, în principal, un apartament în municipiul Iaşi, un teren în judeţul Iaşi şi două autoturisme.