Culmea arestării!

Liderul opoziției a fost reţinut chiar la uşa penitenciarului de militari din trupele speciale, care l-au îmbarcat într-o maşină.

Culmea arestării!

Liderul opoziției a fost reţinut chiar la uşa penitenciarului de militari din trupele speciale, care l-au îmbarcat într-o maşină.

Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, care a executat o pedeapsă de 30 de zile de închisoare, a reţinut, din nou, luni, chiar la ieşirea din penitenciar.

Navalnîi a fost reţinut chiar la uşa penitenciarului de militari din trupele speciale, care l-au îmbarcat într-o maşină.

Asociatul său Leonid Volkov a scris pe Twitter că opozantul a fost dus la secţia de poliţie Danilovski din Moscova, fiind acuzat de încălcarea legii privind protestele, infracţiune pasibilă cu 20 de zile de închisoare.

Aleksei Navalnîi, care a fost reţinut de poliţie lângă domiciliul său luna trecută, a fost condamnat la închisoare pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate în capitala rusă în luna ianuarie, când chemase la boicotarea alegerilor prezidenţiale la care nu i s-a permis să participe.

Opozantul lui Vladimir Putin a declarat că sentinţa a fost orchestrată de către autorităţi pentru a descuraja protestele în masă împotriva nepopularei reforme a pensiilor.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Navalnî asta este liderul opozitiei in articolul tau,autorule,datele oficiale te contrazic.Au fost destule spuse despre acest individ,este un nimeni,finantat de afara,idiotul util al unor tari.Nu se merita pierdut timpul cu el, „boicotarea alegerilor prezidenţiale la care nu i s-a permis să participe” -penalii nu au voie sa participe la alegeri prezidentiale,spune adevarul, nu le mai suci si invarti.

  2. Sovieticii aresteaza pentru boicotarea alegerilor? Dar pentru boicotarea referendumului pentru demiterea lui BA-SILA nu se poate? Ca doar e tot sovietic, chiar daca nu a primit cetatenia Republicii Sovietice Moldova in cadrul repatrierii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.