Masha ajunsese să predea literatură universală în engleză la un liceu din Tirana și eu, oarecum șomer, mă lipisem de ea ca un post-it pe un clip-board. Țigările și băutura erau terbil de ieftine, așa că mă simțeam bine la frații albanezi.
Îmi plăcea că Tirana semăna cumva cu Bucureștiul anilor ’90.
Adoptasem un obicei local frumos, să îmi încep dimineața cu un espresso scurt și tare (deh, Italia era aproape) și o cană cu 200 de rachiu (totuși eram în Balcani). Într-ozi, în timp ce îmi luam tratamentul matinal, m-a sunat un prieten de acasă și am început să vorbesc românește. Un individ destul de mare a început să mă privească fix. Când am terminat conversația, s-a ridicat și a venit spre mine. Eram ușor speriat, m-a întrebat pe o românească fără accent de unde sunt, a privit la gulerul meu, unde aveam o insignă cu echer și compas, m-a îmbrățișat și m-a pupat de trei ori. Așa l-am cunoscut pe Iuli, absolvent al Academiei Navale din Constanța, posesor de nevastă româncă și salariat, pe atunci, al primăriei din Tirana. Am rămas prieteni până în ziua de azi. M-a invitat să mai stingem un rachiu cu bere la o terasă de lângă locului lui de muncă. Centrul orașului semăna cu un imens talcioc. Lângă o moschee mare, abia construită pe atunci, erau diverși bătrânei cu pături, pe care vindeau te miri ce, de la pantofi second-foot, până la cuie, șuruburi și țigări artizanale, care făceau în banii noștri un leu pachetul.
Un moș cu un fes avea etalate la vânzare, printre tot felul de marafeturi înșirate pe o carpetă cu ”Răpirea din serai”, și cărți. Mi-a atras atenția una cu secera și ciocanul pe copertă, botezată Gh. Gheorghiu Dej. Era o biografie franțuzească ”iubitului conducător”, tipărită în România, la ”Editions du Parti Ouvrier Roumain”. Sub ea, era o altă broșură, tot pe franțuzește, intitulată sec Ana Pauker. M-am uitat pe ea, era o apologie a eroinei clasei muncitoare, povești despre cum s-a luat ea la trântă cu burghezo-moșierimea. Ce m-a frapat era anul apariției: 1951. În februarie 1952, subiectul primei cărticele s-a distanțat de doamna de fontă a RPR, pentru ca, în mai același an, să o dea de-a berbeleacul din toate funcțiile, împreună cu amicii ei Teohari Georgescu și Vasile Luca. A fost arestată și anchetată și numai moarte lui Stalin, în 1953, a scăpat-o probabil de plutonul de execuției.
L-am pus pe Iuli să negocieze și i-am cumpărat pe cei doi tovarăși, ca și un volum al lui Stalin în românește pe 120 de leka, aproximativ un euro la data aia.
Inițial, nu mi-am dat bine seama ce am în mână. Am băut bineînțeles mai multe beri Korcea cu proaspătul meu amic și am plecat să mă culc, oarecum pilit, în casa în care domiciliam cu Masha.
M-am întors în țară după vreo două săptămâni și, coincidentă, m-am cunoscut cu Alexandra Toader, o istorică specialistă în literatură de propagandă comunistă, care ceva mai târziu a ajuns și șefa IICCMER (oficiul guvernamental care studiază crimele comunismului). Într-o doară, i-am arătat achizițiile mele albaneze. Despre cartea cu Dej mi-a sugerat că pot să mă spăl în urechi cu ea, fiindcă a fost tipărită într-un tiraj imens. În schimb, cea cu Ana Pauker este aproape unică. Fusese scoasă pentru a ajunge la ambasadele RPR, în scopul popularizării biografiei tovarășei Ana. Înainte să cadă în dizgrației plecaseră doar exemplarele către ambasadele din țările care începeau cu literele A și B. Restul tirajului a fost dat la topit după mazilirea tov. Pauker. Exemplarul meu era cel destinat misiunii diplomatice din Albania. Din spusele Alexandrei mai există doar o singură bucată, aflată la Bioblioteca Academiei Române din Iași.
Iac-așa sunt fericitul posesor al unei cărți foarte rare, iar datorită unei întâmplări cu rachiu la Tirana, fetița mea Maria va moșteni ceva chiar special.
Ana Pauker un personaj sinistru, una dintre amantele lui Stalin…si de asemenea calaul sotului ei ! Iar romanasul asta care indruga aceasta poveste…lasa de dorit ! Dimineata baiatul servea 200 ml de rachiu, va dati seama ce calitate mare avea ???????
Stiam ca Batra CIA anu e Bolsh Shev Vica, dar sa o idol latraizeze taman pe Alo Gena Pauker-COM intern nu ma asteptam…Dar de la o varianta Poe ie Tica a lu Cpt. Core te poti astepta la orice…
„Pe o stanca neagra, Intr-un vechi castel, Unde cura-n vale un rau mititel, Plange si suspina o tanara domnita, Dulce si suava ca o garofita, Caci in batalie sotul ei iubit a plecat cu oastea si na mai venit, Ochii ei albastri ard in lacramele, Cum lucesc in roua doua viorele, Buclele de aur cad pe albu-i san, Rozele si crinii pe fata i se-gan, Insa doamna soacra langa ia vegheaza, Si cu dulci cuvinte o imbarbateaza…”?! Este cea mai frumoasa poezie de dragoste din literatura mondiala, scrisa prin 1885 de un macedo-roman, de prin Ohrid, „reparttriat” in Regatul Roman, pe nume Dimitrie Bolintineanu, despre Muma lui Stefan cel Mare. Am mai aflat intre timp de „evreica” Ana Pauker, cum pleda pe langa georgianul Stalin in toamna anului 1945, anularea Dictatului de la Viena…?!
Mai era unul care a zis ca nu a avut-o pe regina Ana, dar cred ca era vorba de o alta persoana.
E bine sa stie cititorii care sunt idolii cotidianului
La 14:24 mi-a fost admisa o frantura dintr-un comentariu amplu dedicat Gratzielei Core…Core in fazele ei senine initiale cand isi crea o legenda…
Cred ca exprim perfect impactul extraordinar al comentariului Gratzielei care dovedeste genial ca poseda o
gratzie narativa iesita din comun…
Nu ma interesat niciodata Ana Pauker desi cred ca a fost o romanca mai „curata” ca multi romani. Pe mine ma scandalizeaza si ma dezorienteaza de ce daco-romanii, aro-romanii, macedo-romanii, istroromanii si megleno-romanii, au privit si privesc si acum actualul teritoriu al Statului Roman leaganul etnogenezei lor unde si de unde pot veni si pleca ca din propria casa. Si de ce sute de mii de familii de familii albaneze, bulgare, etc. au emigrat din Albania, este cazul si a familiei mele, Grecia(Salonic}, Croatia, etc. si sau instalat in Romania fara nici o problema de limba, etc.etc. si cum maramuresenii, banatenii, bucovinenii, dobrogenii, motii, vorbesc si au aceeasi limba, folclor, obiceiuri si iubesc atata de mult Romania si poporul roman. Sa va mai spun ca albanezii se considera romani iar romanii albanezi. Ai !
Biografiile titanilor ideo logiei Geno Cid ului sunt la fel de autentice precum zecile lor de acoperiri sub care au operat pe toate Merry Diane le globalizarii marc’s sist Bolsh Shev Vice…Niciunul NU A FOST ROMAN!!! Toti au fost/sunt ucraineni, rusi, unguri, polonezi, sarbi, bulgari, slovaci, germani, francezi, evrei, albanezi, respectiv FOSTI romani!!! Datorita globalizarii ideologice…Care acum e rastalmacita!!!
Si Gh-Dej a fost… moldovean-galatean, parca.
O poza cu Masha nu puneti?
Sunt absolut sigur ca, in „cartea” respectiva, nu se spune nimic desre gloriosul „episod” pe care tovarasa l-a avut cu (foarte) necoptul viitor rege Mihaita cel dintai. Ar fi interesant, mai ales prin prisma viitoarei relatii a „regelui” cu sovieticii.
Excelent textul!!! Este o demonstrație de rafinament intelectual modul în care autorul transformă actul colecționării într-o formă de exorcizare a istoriei.
Un articol care ne reamintește că istoria nu este doar un șir de date seci, ci o materie vie, uneori toxică, ce refuză să fie evacuată prin simpla trecere a timpului.
Titlul e de o ironie savuroasă: să o „posezi” pe Ana Pauker prin obiectele care o reprezintă,, e singura formă de răzbunare elegantă pe care o mai avem, transformarea terorii în piesă de muzeu.
Metafora „posedării” prin intermediul obiectelor care i-au aparținut este, în fapt, o radiografie a destinului românesc: trăim într-un muzeu al fantomelor pe care nu le-am escortat niciodată spre ieșire..
Toma Roman jr. nu adună doar obiecte, ci recuperează fragmente de memorie care ne ajută să înțelegem că răul a avut cândva, o putere halucinant de nimicitoare și o viață cotidiană.
Poate că marea ironie a istoriei este tocmai aceasta: cei care au vrut să șteargă „proprietatea” și „memoria” unui neam au sfârrșit prin a deveni, la rândul lor, „proprietăți” intelectuale sau obiecte de inventar în casele celor care încă mai caută răspunsuri.
Este o lectură care te pune pe gânduri și te face să te uiți cu alți ochi la mobilierul vechi din jur… Oare noi stăpânim istoria prin aceste obiecte, sau ea ne bântuie discret prin ele?
Cine știe ce umbre mai veghează prin sertare? Nu?
felicitari .
E bun de Prefatza .
Ca nepot, dl Adrian Severin va poate impartasi mai multe din CV-ul Anei Pauker.
propun emulului sa se sterga unde ii recomand eu cu pagini din inestimabila carte!
Cel putin Dej era roman!