Cursa înarmărilor, o “soluţie” anticriză pentru SUA şi Rusia

În ciuda crizei economice, vânzările de armament au crescut cu 22% în ultimii cinci ani. Cu o economie muribundă, Grecia se află pe locul cinci în topul importatorilor. Cele mai căutate sunt avioanele de luptă, care aduc cea mai mare parte a profitului SUA şi Rusiei. Valoarea tranzacţiilor nu este cunoscută, deoarece guvernele nu mai […]

Cursa înarmărilor, o “soluţie” anticriză pentru SUA şi Rusia

În ciuda crizei economice, vânzările de armament au crescut cu 22% în ultimii cinci ani. Cu o economie muribundă, Grecia se află pe locul cinci în topul importatorilor. Cele mai căutate sunt avioanele de luptă, care aduc cea mai mare parte a profitului SUA şi Rusiei. Valoarea tranzacţiilor nu este cunoscută, deoarece guvernele nu mai […]

În ciuda crizei economice, vânzările de armament au crescut cu 22% în ultimii cinci ani. Cu o economie muribundă, Grecia se află pe locul cinci în topul importatorilor. Cele mai căutate sunt avioanele de luptă, care aduc cea mai mare parte a profitului SUA şi Rusiei. Valoarea tranzacţiilor nu este cunoscută, deoarece guvernele nu mai oferă asemenea informaţii.Un raport al Peace Research Institute din Stockholm (SIPRI) arată că vânzările de arme la nivel internaţional au crescut cu 22% în ultimii cinci ani, comparativ cu perioada precedentă, cu toate că ultimii doi ani au fost marcaţi de recesiune, relatează “The Guardian”.

În topul statelor exportatoare de armament se află SUA, cu 30% din total, Rusia (23%), Germania (11%) şi Franţa (8%). Marea Britanie a vândut 4% din totalul echipamentelor militare tranzacţionate, însă raportul nu a luat în calcul exportul încă nefinalizat a 72 de avioane Eurofighter Typhoon în Arabia Saudită. Germania şi-a dublat exporturile, în comparaţie cu perioada 1999-2004, în special datorită căutării de care se bucură vehiculele blindate de fabricaţie germană. Principalele “cliente” ale Germaniei sunt Turcia şi Grecia, state care îşi dispută zona de nord a Ciprului.

Cei mai mari imporatori sunt China, cu 9% din total, urmată de India, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite şi Grecia, o ţară care acum suferă o criză financiară profundă.

Creşterea cea mai mare a importurilor (150%) de arme a fost înregistrată în America de Sud, unde atitudinea belicos antiamericană a regimului venezuelan şi rivalitatea acestuia cu Columbia au declanşat o adevărată cursă a înarmărilor. Venezuela a primit, în 2009, un credit de 2,2 miliarde de dolari din partea Rusiei, pentru a achiziţiona sisteme antiaeriene, piese de artilerie, tancuri şi vehicule blindate. “Observăm o competiţie a achiziţiilor militare în America de Sud. Aceasta arată clar că trebuie să îmbunătăţim transparenţa şi încrederea reciprocă, pentru a reduce tensiunea în regiune”, declară Mark Bromley, cercetător la SIPRI.

Celălalt pol al înarmării este Asia de Sud-Est, o regiune ameninţată de politica nucleară a Coreii de Nord. Indonezia şi Malaiezia şi-au sporit importurile de arme, iar Singapore a devenit prima ţară din regiune care a intrat între primii zece importatori de arme din lume. “În 2009, Vietnamul a devenit ultima ţară din Asia de Sud-Est care a comandat avioane cu rază lungă de acţiune şi submarine. Cursa înarmărilor poate destabiliza regiunea, ameninţând pacea care durează de doar câteva decenii”, spune Simeon Wezeman, cercetător la acelaşi institut suedez.

Cea mai mare cerere pe piaţa armamentului o au avioanele de luptă, iar Pakistanul, cu 300 de avioane contractate, este campionul importurilor. Avioanele reprezintă 39% din vânzările SUA şi 40% din cele ale Rusiei. Raportul avertizează că achiziţionarea avioanelor de luptă poate duce la o cursă a înarmărilor în Orientul Mijlociu, Africa, America de Sud şi Asia de Sud. 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.