Viorica Dăncilă, mesaj special pentru pensionari

Premierul Viorica Dăncilă transmite marți, de Ziua persoanelor vârstnice, că își dorește ca pensionarii să îi fie alături deoarece Guvernul este un partener de dialog, evidențiind creșterile pensiilor din ultima perioadă. Premierul mai spune că este regretabil că partidele nu au semnat Pactul pentru bunăstare.

„Mă adresez dumneavoastră cu tot respectul cuvenit generației părinților și bunicilor noștri, de a căror înțelepciune și echilibru societatea românească are nevoie mai mult decât oricând. Ați avut o contribuție esențială la definirea României de astăzi, aveți un cuvânt greu de spus pentru evoluția României de mâine. Dumneavoastră sunteți cei mai în măsură să ne îndrumați pe drumul corect, al echilibrului, unității și respectării valorilor morale. Vă datorăm recunoștință, dar și o viață demnă, decentă, lipsită de griji”, afirmă Dăncilă, printr-un comunicat de presă.

Dăncilă mai spune că atunci când a fost preluată guvernarea, îmbunătățirea vieții românilor a fost o prioritate.

„Prin creșterea în mai multe etape a punctului de pensie, seniorii României au în prezent pensii mai mari în medie cu 55% față de acum trei ani. Dacă la finalul anului 2016 pensia medie era de 885 de lei, în prezent a ajuns la 1368 de lei. Am găsit resursele financiare necesare pentru a majora pensiile și vă asigur că există fonduri pentru a continua aceste creșteri, așa cum am promis”, transmite premierul.

Premierul a menționat și plafonul modificat de la 1 septembrie astfel încât pensionarii să aibă medicamentele compensate în proporție de 90%.

„Am găsit resursele financiare necesare pentru a majora pensiile și vă asigur că există fonduri pentru a continua aceste creșteri, așa cum am promis. (…) Guvernul este determinat să pună în practică angajamentele asumate. Din respect față de români, am considerat necesar ca și ceilalți lideri politici să își ia angajamentul că nu vor tăia pensiile și salariile dacă vor veni la guvernare. Este regretabilă atitudinea partidelor de opoziție care au refuzat să semneze Pactul pentru bunăstarea românilor, dar mă bucură susținerea și sprijinul oamenilor, celor în a căror slujbă suntem. Mi-aș dori ca și dumneavoastră, pensionarii, să îmi fiți aproape, pentru că în Guvernul României aveți întotdeauna un partener de dialog”, mai spune premierul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Nu mai pacalesti pe nimeni , madam ! In timp ca mareai pensiile bazate pe contributivitate , deci pensiile cinstite si legale cu 200-300 lei , faceai pomana cu pensii speciale ( de hoti ) la parlamentari , primari , viceprimari , pres. si vicepres. de consilii judetene …care oricum au si salarii uriase ! Rusinos si ticalos !

  2. Totodata distinsa doamna prim ministru a promis ca pensiile speciale vor fi mentinute,pentru ca trebuie si gura magistratilor sa manance,n’asa?!
    Nu uitati:Ïn Epoca de Aur a PSD Dragnea-Dancila ”magistratul” Ghe Balasoiu are 14.000 euro/luna pensie speciala, ca fost sef de penitenciar comunist!Pentru PSD ,nemunca este mult mai bine platita decat munca!
    Vorba cantecului:”fata mamii, ce-ai vrea tu/bugetar sa-ti dea mamica/da,da,da mamico,da/toata ziua taie frunza/noaptea-si odihneste osânza/da,da mamico,da”

  3. Pensionarii sa iasă la vot dacă vor sa susțină un Guvern care le este favorabil. Nu sa sta acasă alături de bugetari, asistați și alți beneficiari ai unei politici PSD corecte și profitabile pentru ei.

  4. Pensionarii vor dezvoltarea industriei romanesti….de aici vor venii banii…de imprumutat se imprumuta orice prost….dar de produs marfa e problema.

  5. Veorico, nici macar pensionarii NU te cred, NU au semnat nici ei Petitia online care promova Pactul tau pentru „bunastarea” romanilor, am scris intre ghilimele, pentru ca in Teleorman(si in majoritatea Judetelor votante ale PSD!) e vorba mai degraba despre SARACIE Lucie, NU despre bunnastare!

    Tineti minte Petitia online a Veoricai, aia prin care PSD garanta „bunastarea” PSDista a romanilor votanti!
    Sarmana Petitie s-a blocat, dupa 12 zile sta bine mersi la 5966 Semnaturi, oare sa nu vrea Romanii bunastarea oferita GRATIS de candidata Veorica?!
    Uite aici:
    https://www.petitieonline.com/signatures.php?tunnus=pactul-pentru-bunastarea-romanilor&page_number=597&num_rows=10
    Ma asteptam ca vor Semna bugetarii multumiti de Salariile umflate pentru care Fac fix mai #NIMIC si pensionarii fericiti de pensiile Veoricai!
    De ce oare NU semneaza Milioanele de Pensionari Petitia online a PSDVeorica?
    Dar Milionul de bugetari taietor de frunze la caini?!

    Uite de ce:
    ADEVARUL de AZI: „Cum pun ţara la cale iubita şi cumnata lui Orlando Teodorovici. Adevăratele eminenţe roz-cenuşii ale PSD. VIDEO.
    Inregistrarea unei discuţii dintre Diana Costache, cumanta lui Teodorovici, şi Loredana Amalia Constantin, fosta noră a lui Văcăroiu, şi apărută recent în anturajul ministrului Teodorovici arată un peisaj unde amantele oficialilor sunt numite pe posturi grele, unde gestionează milioane de euro şi cum se duc lupte grele între haremurile miniştrilor PSD. Din conversaţia reiese şi că Teodorovici e „nervos” că nu candidează el la prezidenţiale.”
    Editat
    https://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/

  6. Ei, bine, eu o cred!
    Pensiile s-au marit substantial si NIMENI nu ne poate convinge de contrariu!

  7. „Indrazneste sa crezi”, PSD a scos de pe Pagina Oficiala a Partidului celebrul „Indrazneste sa crezi in Romania”, acele MINCIUNI dominate de PROMISIUNEA Finalizarii in 2020 a celor 8 Spitale Regionale PLUS unul Republican, „mai ceva ca AKH Viena”, cum se lauda Dragnea!
    Au eliminat Pagina cu „Indrazneste sa crezi in Romania”!
    Cand deschizi „Indrazneste sa crezi”, gasesti: 404 Pagina INEXISTENTA. Pagina cautata nu a fost gasita!!!
    http://indraznestesacrezi.ro/fiipetv/?pagina=44
    Rusine, mincinosi ordinari!!!!!!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.