Combustibilul extremei drepte în Europa. Nostalgia, identitatea națională și mândria pierdută

Ascensiunea AfD în Germania și exploatarea declinului economic

Ascensiunea unui partid de extremă dreaptă în Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), reprezintă o deformare a istoriei, alimentată de propria viziune, uneori imaginară, asupra trecutului. Potrivit analiștilor, partidul se hrănește din înstrăinarea larg răspândită față de o Germanie liberală, multiculturală și unită, angajată să păstreze memoria Holocaustului și a crimelor naziste, scrie Steven Erlanger într-o analiză pentru The New York Times.

Sondajele arată că AfD este acum cel mai popular partid la nivel național și se apropie de momentul în care ar putea conduce pentru prima dată un land german; duminică s-a descurcat din nou bine în alte două alegeri regionale. Partidul a profitat de declinul economic și industrial, precum și de sentimentul de nesiguranță, pe care îl pune pe seama migrației masive a tinerilor musulmani în ultimul deceniu.

AfD s-a clasat pe primul loc în micul land est-german Mecklenburg-Pomerania Inferioară și pe un solid loc trei la Berlin, în timp ce Uniunea Creștin-Democrată a cancelarului Friedrich Merz a obținut un rezultat slab, descris chiar de acesta drept „un dezastru”. Rezultatele vor intensifica discuțiile despre înlocuirea cancelarului nepopular înainte de încheierea mandatului său.

Nostalgia și rescrierea istoriei: Rețeta populismului european

AfD a prosperat datorită unui element-cheie care leagă majoritatea partidelor populiste, în special pe cele de extremă dreaptă: nostalgia după o societate și o națiune pierdute în timp, chiar dacă acestea există doar într-o memorie idealizată sau într-o fantezie.

„Trăim astăzi într-o lume a fragmentării și a inegalității în creștere, care nu mai are teme unificatoare sau o narațiune comună”, a declarat Mohamed A. El-Erian, economist la Wharton School, parte a Universității din Pennsylvania.

Această senzație de nesiguranță îi determină pe mulți oameni, spun analiștilor, să tânjească după narațiunile pe care le cunosc, mai ales după cele ale trecutului, când viața este rememorată ca fiind mai simplă, structurile familiale păreau mai bine definite, iar națiunile occidentale erau în mare parte creștine și mai puțin diverse.

În întreaga Europă, liderii de extremă dreaptă au prezentat această imagine a trecutului drept preferabilă prezentului, minimalizând sau respingând fapte incomode, precum rolul lui Mussolini în Italia, colaborarea cu naziștii, ocupația sovietică sau inegalitățile din Marea Britanie a lui Margaret Thatcher.

Partidul francez de extremă dreaptă, Adunarea Națională, aflat în fruntea sondajelor înaintea alegerilor prezidențiale decisive de anul viitor, a făcut din identitatea franceză un element central al ideologiei sale. Aceasta include elogierea unor eroi precum Ioana d’Arc și minimalizarea regimului de la Vichy.

Accentul pus pe valorile naționale, asimilare și acordarea de prioritate cetățenilor de către stat este împărtășit în mare măsură și de alte partide de extremă dreaptă, printre care Partidul Libertății al lui Geert Wilders din Țările de Jos, Democrații Suedezi și formațiunea Reform UK a lui Nigel Farage.

Apărarea identității creștine și conexiunea cu mișcarea MAGA din SUA

În spatele pozițiilor dure privind limitarea imigrației — precum și deportarea sau „remigrarea” imigranților ilegali și a infractorilor — aceste partide identifică o amenințare la adresa culturii și identității lor. Ele consideră cultura națională sau chiar europeană ca fiind în principal albă și creștină, amenințată de globalizare, islam și diluarea naționalismului în instituții precum Uniunea Europeană.

Liderii mișcării americane MAGA au exprimat temeri similare. Vicepreședintele JD Vance s-a arătat îngrijorat de „moartea civilizațională”, atât în Europa, cât și în Statele Unite, susținând că originea familială contează mai mult decât aderarea la un crez național.

„Cred că oamenii ai căror strămoși au luptat în Războiul Civil au un drept mult mai mare asupra Americii decât cei care spun” că oricine nu este de acord cu „liberalismul progresist” nu își are locul în țară, a declarat el anul trecut.

În recenta sa carte, „Communion”, Vance susține că trecerea de la „civilizația creștină occidentală” la „liberalismul global secular” este responsabilă pentru intensificarea conflictelor rasiale, erodarea căsătoriei tradiționale și scăderea natalității.

Și secretarul de stat Marco Rubio a pus accentul pe creștinism ca pe o „moștenire sacră, o legătură indestructibilă între Lumea Veche și Lumea Nouă”.

Fractura dintre Estul și Vestul Germaniei: Căutarea mândriei pierdute

Dorința unei identități de care oamenii să fie mândri este deosebit de puternică în fosta Germanie de Est, care a fost practic anexată în urma preluării pașnice a puterii în 1989. După reunificare, germanii din Vest au sosit ca o nouă elită pentru a conduce sau a închide companii, iar până la un sfert din populație s-a mutat spre vest, inclusiv numeroase femei tinere.

Într-o discuție purtată la Weimar, în Turingia — locul unde democrația germană s-a prăbușit înainte de venirea naziștilor — Anna Wenske, în vârstă de 69 de ani, a vorbit despre identitatea est-germană ca despre ceva pierdut.

„Era mai germană”, a spus ea. „Nu o mică Americă, precum Vestul.”

Personalități importante ale AfD, precum Björn Höcke, au exploatat această divizare persistentă, sugerând că germanii din Vest nici măcar nu mai sunt germani, ci doar americani colonizați, a declarat Steffen Mau, sociolog născut în Germania de Est.

„Le dau oamenilor cu un complex de inferioritate sentimentul că au fost germani mai buni, că sunt autentici și că ei reprezintă viitorul”, a spus el.

Mulți est-germani au considerat că s-au opus ocupanților sovietici mai mult decât s-au opus germanii din Vest culturii ocupanților lor, în special americanilor. Germania de Est comunistă s-a prezentat drept moștenitoarea rezistenței împotriva lui Hitler, au afirmat istoricii, și, prin urmare, nu a adoptat cultura vinovăției care a dominat Vestul după război.

Pentru mulți tineri din Germania, care votează în număr mare pentru extrema stângă sau extrema dreaptă, războiul nu a fost responsabilitatea lor, iar apelul AfD de a scoate în evidență realizările naționale, nu crimele colective, este atrăgător.

Bătălia pentru memorie și schimbarea discursului istoric

Așa cum președintele Trump a determinat instituțiile americane să minimalizeze sclavia și să evidențieze eroi precum George Washington, AfD vrea să remodeleze sistemul de educație, muzeele și presa publică pentru a minimaliza vinovăția Germaniei și a accentua mândria și măreția germană.

„Mai mult Bismarck, mai puțin Hitler”, a declarat Hans-Thomas Tillschneider, vicepreședintele AfD din landul Saxonia-Anhalt și purtătorul de cuvânt al partidului pe probleme de educație.

Germania trece prin „o dramă psihologică legată de propria istorie”, a spus Yascha Mounk, politolog germano-american. „Dezbaterea despre populismul de dreapta se referă, în parte, la felul în care trebuie privită istoria Germaniei”, a afirmat el.

AfD, a spus el, vrea să abandoneze „Erinnerungskultur” dominantă, sau cultura memoriei, privind crimele naziștilor, în favoarea unui viitor diferit și mai mândru.

Schimbarea culturii memoriei reprezintă, în realitate, „sfârșitul lungului secol politic XX”, a spus Ivan Krastev, politolog și analist. Responsabilitatea pentru crimele naziștilor, a afirmat el, „nu mai poate fi folosită pentru stabilizarea sistemului politic german”.

În special în estul Germaniei, a spus el, nostalgia nu vizează comunismul sau regimul nazist. Dorul este mai degrabă legat de numărul mare de oameni care au părăsit estul și de viața liniștită rememorată de cei care au rămas. „Sunt nostalgici după lumea despre care credeau că o înțeleg, iar acum trăiesc într-o lume pe care nu o înțeleg”, a spus Krastev. „Mândria pe care oamenii o simțeau pentru propriile vieți nu a fost recunoscută, iar oamenii lipsiți de mândrie sunt foarte ușor atrași de partide politice care încep să vorbească despre mândrie, grandoare și măreție.”

Eșecul democrațiilor liberale și riscurile pentru viitorul Europei

Ecouri ale acelorași argumente s-au auzit în discursurile susținute la Forumul Ambrosetti din Italia de Jordan Bardella, adjunctul liderului formațiunii franceze Adunarea Națională, și de Roberto Vannacci, fost general care a înființat un partid politic italian, Viitorul Național, situat mai la dreapta decât formațiunea premierului Giorgia Meloni.

Discursurile extremei drepte nu au rămas fără replică: reprezentanții centrului politic prezenți la forumul economic anual i-au atacat pe vorbitori, acuzându-i că înclină spre fascism, și au citat ultimul discurs al lui François Mitterrand în calitate de președinte al Franței, când acesta a spus că, în Europa, „naționalismul înseamnă război”.

Poziția alegătorilor între aceste forțe concurente va fi testată la alegerile importante de anul viitor din Franța, Italia, Polonia și Spania, toate având partide puternice de extremă dreaptă care încearcă să împingă politica în direcția lor.

Occidentul a devenit prea încrezător în soliditatea democrației și „a început să o considere un lucru garantat”, a spus Daron Acemoglu, laureat al Premiului Nobel pentru economie și autor al cărții „What Happened to Liberal Democracy?”.

CITEȘTE ȘI:

Suedia: Cum poate fi învinsă extrema dreaptă fără a sacrifica democrația

Regresul democratic și ascensiunea politicii populiste sunt „în mare măsură provocate de eșecurile democrației liberale”, a afirmat el.

Potrivit lui, cele două direcții principale ale acestui eșec sunt economice — inegalitatea în creștere și neglijarea eforturilor de distribuire a bogăției — și ascensiunea a ceea ce el a numit „politici culturale de sus în jos”, care i-au tratat cu dispreț pe alegătorii mai puțin educați și mai dezavantajați, precum și preocupările lor, lăsând un gol pe care partidele de extremă dreaptă l-au putut umple.

Într-o mare măsură, ceea ce se întâmplă în Germania este un fenomen internațional, a remarcat John Kampfner, analist britanic al Germaniei și cetățean al acestei țări. „Fiecare dintre aceste mișcări populiste are particularitățile sale, dar urmează trasee similare”, a spus el.

„O populație care se simte nesigură, care asociază globalizarea și identitatea transnațională cu nesiguranța, este foarte receptivă la acest tip de politică identitară, din perspectivă național-conservatoare”, a afirmat el.