Cifrele care nu arată bine

De ce nu vor să lucreze românii

Guvernele României și autoritățile locale i-au învățat pe mulți dintre semeni cu bani dați din cer fără să existe vreo contraprestație din partea beneficiarului. Este vorba de sumele primite de asistații sociali chiar dacă aceștia au putere de muncă, sunt sănătoși și au vârsta optimă. Foarte multe localități duc lipsa de oportunități de angajare și în felul acesta, de multe ori din rațiuni electorale, oamenii au fost ținuți cu bani veniți degeaba. La nivelul statului român, în primele zece luni ale anului, cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 11,7%. Din această pricină, multe companii duc lipsa de forță de muncă pentru că nimeni nu mai este astras de ofertă salarială și de programul de lucru fix. În plus, mulți români trăiesc și din banii primiți de la rudele plecate în străinătate. „Din păcate, o idee generoasă care a fost lansată cu mulţi ani în urmă – legea ajutoarelor sociale – a avut şi efecte nedorite, în sensul că sunt mulţi cetăţeni români activi care pot munci şi care preferă să se mulţumească doar cu ajutoarele sociale, în condiţiile în care foarte multe companii din România spun că nu au forţă de muncă suficientă”, a recunoscut președintele PSD, Liviu Dragnea.

Guvernul României a emis în această vară o ordonanţă de urgenţă care prevede că dacă un copil are zece absenţe nemotivate la şcoală, familia sa pierde 20% din ajutorul social, iar la 20 de absenţe i se taie 50% din ajutorul acordat de stat familiei sale. „Ne dorim reducerea analfabetismului şi ca acei copii să nu fie toată viaţa în grija statului. Ne-am dată seama, uitându-ne pe statistici, că vorbim deja de şomeri la a treia generaţie. Sunt persoane care nu au vrut niciodată să muncească şi în cadrul familiilor lor nu s-a pus niciodată problema ca şi copii să îşi găsească un loc de muncă. Din păcate avem şi asemenea situaţii. Din această perspectivă suntem la acelaşi nivel cu alte ţări din Uniunea Europeană. Şi acolo sunt persoane care refuză să îşi găsească un loc de muncă şi care au instituit un cult al nemuncii“, a declarat la rândul său ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Mediul de afaceri vorbeşte astăzi despre numărul mare de asistaţi sociali ca motiv pentru criza forţei de muncă. Olguța Vasilescu spune că acest lucru este parțial adevărat. „Se vorbeşte despre 6 milioane de asistaţi în România. Nu este nici pe departe aşa. Sigur, dacă includem şi copiii care beneficiază de alocaţie putem ajunge la o asemenea cifră. Astăzi, sunt 240.000 de familii cu copii care beneficiază de asistenţă socială“, a declarat ministrul muncii. Analizele ministerului arată că familiile de asistaţi sociali au tendinţa de a-şi retrage copiii de la şcoală înainte de clasa a VIII-a, ceea ce îi transformă în asistaţi sociali pe viaţă, consideră Vasilescu, asta pentru că nu mai pot fi calificaţi nici ca ucenici.

Populația României scade zilnic cu 248 de persoane și, în acest ritm, în maximum 220 de ani țara va rămâne fără locuitori. Așa se facă că, după 28 de ani de migrație și de scădere a natalității, România se confruntă în acest moment cu o acută lipsă de forță de muncă în foarte multe zone din țară. Sunt 4,8 milioane de salariați cu acte în regulă, din 8 milioane care fac parte din populația ocupată, iar alți 3 milioane de oameni au plecat în străinătate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4594 Articole
Author

9 Comentarii

  1. După 28 de ani, românii au înțeles așa: munca generează sărăcie, banii se fac prin furăciuni.

    • Cand vad cat de repede s-au risipit toate „obiectivele”pentru care au strans din dinti cand stateau la cozi,cand dardaiau de frig in case si se culcau cu cojocul pe ei,cand copiii isi scriau lectiile la lumina lampii cu petrol si cu manusi pe maini si cat de …rentabila (pentru unii)a fost munca si suferinta lor…nema dorinta de munca(in zadar)-fiindca,dupa cum se vede,cand ajung prin alte parti muncesc;care o fi secretul?

  2. Unii zic ca sunt „bani veniti degeaba”,altii au muncit si au platit ca sa aiba un ajutor din partea statului daca ramin fara venit. Unii vor sa ramins banii ka discretia lor si doar sa ia, fara sa dea ceva inapoi. Iar altii , vor nu vor, finsnteaza banii statului pentru a avea o garantie ca la greu nu ajung in strada si sa aibe posibilitatea sa aibe ce minca, asa putin cit o fi, pina vin zile mai bune si au fin nou venir din care sa-si plateasca darile la stat. Dar asa inteleg alesii si angajatii la stat sa aibe grije de cei ce, pina la urma, le finateaza salariile si privilegiile!

  3. Hai sa nu mai mințim…Poporul cu televizorul….sunt 250.000 de cetățeni care primesc ajutor social…iar locuri de munca disponibile….29.000 împrăștiate prin toată România….și cca 400.000 de someri…asta ne spun instituțiile statului….deci după calcule rezulta ca…nici cei cca 400.000 de șomeri nu încap în cele 29.000 de locuri de munca disponibile…unde sa-i mai înghesuim și pe cei 250.000 de cetățeni care primesc ajutorul social…În realitate….în căutarea unui loc de munca sunt…cca 2,5 milioane de cetățeni…dar ce sa vezi…tot 29.000 de locuri de munca sunt disponibile…hai sa mai adăugăm cca 50.000 care nu sunt în statistici…tot nu se rezolva problema…adevărata problema este ca…nu sunt suficiente locuri de munca pentru a absorbi…forța de muncă disponibila…aici este problema reala a României….este nevoie de 1 milion de locuri de munca…dar nu la salariul minim pe economie…pentru ca acesta este echivalent cu sărăcia extrema…doar atunci putem sa ne gândim la cei 250.000 de cetățeni beneficiari de ajutor social…care nu vor sa-și schimbe statutul actual…pana atunci…sa le dam pace…nu ei sunt soluția.

  4. Numai trei muilioane sunt in strainatate? Poate cu rezidenta permanenta. Daca ii puneti si pe cei cu munci sezoniere, temporare si pe colorati, ajungeti la vreo 5 milioane.

  5. Am auzit-o si am vazut-o azi pe Olguta, parca era analist sau Jurnalist, asa a vorbit, habarnista adica!
    Cineva care nu ar fi stiut ca Olguta e Minsitrul Muncii, NU si-ar fi dat nici cum seama, Olguta a vorbit ca un jurnalist, citea LEJER acele constatari ABSOLUT ingrijoratoare si atat…
    E bine, zise Olguta, e foarte bine!!
    Fix cum „v-am spus in Biblia noastra”, adica in Programul de guvernare care NU mai exista, a disparut cu celebra VIRGULA, cu tot!
    Dar e bine pentru PSD, la ei se aplica adaptand-o la spatiile mioritice, celebra vorba a lui Murphy: „Populatia Romaniei e in scadere continua, dar numarul votantilor PSD e acelasi”!!!

  6. De ce nu vor să lucreze românii? Pentru ca pot! Ia sa nu mai primeasca ajutoare daca refuza de doua ori angajarea, sa vedeti cum se cumintesc. Nenorocirea e ca sunt total neinstruiti. Cei mai multi si daca ar vrea sa munceasca nu stiu nimic. Economia are nevoie nu numai de salahori, ci si de meseriasi. De und-i luam?

  7. Dupa terminarea facultatii mi-am luat un loc de munca necalificat la o sera in afara Bucurestiului, pe durata verii, ca sa nu stau somer cat timp trimiteam CV-uri la firme. De, eram mai naiv si chiar credeam propaganda aceasta ticaloasa cu asistatii sociali care „nu vor sa munceasca”. Dupa prima luna am renuntat. Constatasem ca toate cheltuielile cu locul de munca – transport, pachet cu mancare (program 12 ore), detergenti pentru haine (ca in sera te murdareai zilnic din cap pana in picioare) etc – depaseau salariul primit. Regula economica conform careia veniturile trebuie sa fie mai mari decat cheltuielile pentru ca o activitate sa fie rentabila e valabila si pentru persoane fizice, nu numai pentru firme.

  8. Romanii nu vor sa lucreze in tara ROMANIA datorita salariilor mizerabile ! Lozinca ” vrem o tara ca afara ” trebuie indeplnita in domeniul salarial, sa depasim salariile bajocoritoare la nivel de colonie din tara noastra,iar romanii au sa revina in tara sa munceasca, probabil ca numarul asistatilor sociali se va micsora simtitor ! TREBUIE IN TARA ROMANIA 2-3 MILIOANE DE LOCURI DE MUNCA, dar cei care se amesteca abundent, copios, in treburile noastre interne in ultimii 28 de ani: rusii, americanii, evreii, francezii, englezii, germanii NU DORESC FABRICI SI UZINE IN TARA ASTA CU SALARII CA AFARA, DORESC SA MENTINA TARA O COLONIE CU SALARII MIZERABILE(dezvoltate industrii de exploatare resurse nu prelucrarea lor !) in contrast cu apartenenta noastra la : N.A.T.O., U.E., Parteneriat Strategic cu SUA, DORESC SA JEFUIASCA SALBATIC TARA DE BOGATIILE SOLULUI SI SUBSOLULUi PRECUM IN COLONIILE DIN AFRICA SI AMERICA DE SUD ! ” Ghinion … ” cum spune sotul doamnei Carmen, un gargaragiu, O marioneta, precum predecesorii sai in Dealul Cotrocenilor, ai celor citati de mine mai sus !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.