Radu Miruță a lansat un atac dur la adresa Olguței Vasilescu. Într-o postare făcută dumincă dimineață, Miruță îi cere primarului Craiovei să renunțe la ceea ce el consideră a fi discursul bazat pe sloganuri și să discute despre situația economică a României.
„Doamna Olguța Vasilescu, ca de la oltean – lăsați prostiile, haideți să vorbim pe de-a dreptul!”, își începe Miruță mesajul.
Deputatul susține că problemele economice ale României sunt rezultatul unor decizii luate în anii anteriori. El mai afirmă că guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au lăsat în urmă o situație bugetară dificilă.
Critici la adresa guvernelor Ciucă și Ciolacu
În mesajul său, Radu Miruță afirmă că „guvernele Ciucă și Ciolacu au făcut bugetul țării praf”. Politicianul mai susține că actuala administrație are de reparat probleme economice importante.
„E mult de reparat, încă se lucrează și acum, astea nu-s sloganuri, ci realități economice”, scrie deputatul.
Miruță critică și ceea ce descrie drept o strategie politică bazată pe atacuri și hashtaguri. De asemenea, susține că astfel de mesaje nu au efect asupra nivelului de trai.
„Înțeleg că nu aveți plan, doar insulte, dar astea (…) nu cresc nivelul de trai”, afirmă acesta.
Miruță acuză „ipocrizie” în discursul despre stabilitatea guvernului
Un alt punct al mesajului îl reprezintă poziția Olguței Vasilescu cu privire la stabilitatea politică.
Radu Miruță susține că primarul Craiovei ar fi susținut anterior necesitatea unui guvern stabil. Acum ar avea o poziție diferită.
„Până ieri urlați că România are nevoie de guvern stabil. Acum că are nevoie de guvern cum vreți dumneavoastră”, afirmă deputatul.
Miruță califică această schimbare drept „ipocrizie” . El mai spune că patriotismul ar trebui demonstrat prin acțiuni, nu prin mesaje publicate pe rețelele sociale.
Atac la adresa conducerii PSD și a oamenilor din ministere
În partea a doua a postării, deputatul își îndreaptă criticile către conducerea politică a PSD și susține că, în timp ce există confruntări politice, în ministere există oameni care continuă să lucreze pentru funcționarea administrației.
Miruță afirmă că o parte dintre aceștia au fost instalați în funcții în timpul guvernărilor PSD, dar spune că îi respectă pe cei care, în opinia sa, își fac treaba independent de interesele politice.
„O mare parte dintre ei sunt oamenii pe care chiar partidul dumneavoastră i-a înșurubat prin ministere. Și tot respectul pentru ei pentru că judecă cu mintea lor, cu interesul colectiv în minte”, scrie deputatul.
În același timp, Miruță îi critică pe cei pe care îi acuză că ar bloca activitatea instituțiilor în așteptarea unor indicații politice.
Radu Miruță: „Un drum în viață – de profesionist sau de sclav”
Deputatul continuă într-un ton dur și afirmă că, în activitatea sa din ultimele luni, a întâlnit ambele categorii de angajați despre care vorbește.
„Să știți că de luni de zile lucrez și cu unii și cu alții, și nu e pe bază de hashtag, cum scrieți dumneavoastră, ci pe bază de date și rezultat”, afirmă Radu Miruță.
El încheie această parte a mesajului printr-o formulare extrem de critică: „Un drum în viață – de profesionist sau de sclav”.
Referire la familia Olguței Vasilescu și la vot
În postare apare și o referire la relațiile politice și familiale ale Olguței Vasilescu.
Radu Miruță susține că aceasta nu ar putea îndemna public la vot pentru „unul dintre colegii soțului dumneavoastră”, după care pune sub semnul întrebării modul în care sunt prioritizate interesele politice și cele familiale.
Afirmațiile reprezintă interpretarea și poziția politică exprimate de Radu Miruță în postarea sa.
Mesajul lui Radu Miruță pentru Olguța Vasilescu
În final, deputatul face apel la responsabilitatea personală a celor care iau decizii politice și se referă la posibilitatea ca Olguța Vasilescu să aleagă să nu susțină o anumită opțiune electorală.
„Pe scurt – dacă alegeți să nu votați din ură, e doar alegerea dumneavoastră”, scrie Miruță.
Mesajul se încheie cu o întrebare adresată direct primarului Craiovei:
„Doar mă întreb, cum o veți explica propriei conștiințe?”
Postarea lui Radu Miruță vine pe fondul unor dispute politice privind direcția guvernării, situația bugetară și relațiile dintre principalii actori politici. Afirmațiile și acuzațiile din mesaj îi aparțin autorului și trebuie privite în acest context politic.
Cine e milutza asta?!?