Titlul expoziţiei de la „European Art Gallery” este inicitant, iar vizitarea ei poate surprinde în primul moment, ridicând întrebări semantice pe mai multe planuri.
De ce inocenţă? De ce dialog? Ce determină punerea faţă în faţă a lucrărilor semnate de cei doi artişti băimăreni, Ioan Angel Negrean şi Dorel Topan, atât de diferiţi nu numai în demersul plastic, dar şi în modul de situare în faţa lumii?
Ioan Angel Negrean, Răstigniri pe marginea drumului 1
Cel mai dificil este răspunsul la prima întrebare. Lumea văzută pin metafora crucificării, prin surprinderea momentului culminant al pătimirii (nu am spus al Patimilor) presupune mai curând o filosofie a disperării, o viziune întunecată a existenţei, în care „Lumina blândă” şi „Freamătul dimineţii” izbucnesc în roşul care incendiază şi crucea Mântuitorului din „Răstignirile la marginea drumului”. Aluzia la troiţe, vegetaţia pe care se profilează crucea cu personajul ei devenit aproape linear, Christul din „Răstigniri la marginea drumului 8”, amintind de o sculptură de Giacometti lipsită însă de impostarea acesteia în sol, buchetele de flori din partea de jos a unor compoziţii, evocând ofrandele anonime aduse morţilor, trimit către sacru.
.jpg)
Ioan Angel Negrean, Însemne pe fereastra lumii (poliptic)
Dar, în pofida apariţiei astrelor în unele compoziţii, întreaga simbolistică poartă pecetea luptei cu moartea, a revoltei care face să se se încline ici şi colo o „machetă” de biserică sau care aşterne în „Însemne pe fereastra lumii” simboluri ale păcatului şi ale suferinţei. Ai fi tentat să crezi că există o influenţă a iconografiei trecute prin dublul filtru al unui creştinism primitiv şi al figurărilor ţărăneşti, dacă punerea în pagină şi, mai ales, gama cromatică n-ar trimite către un neoexpresionism tragic. Gestul este nervos, expresiv, aproape pasional, tuşele contrastante sau atenuate de culori reci sau de griuri colorate aşază pasta cu forţă, în grade diferite de materialitate. Poate că am putea folosi cuvântul inocenţă dacă am acceptat ideea întoarcerii artistului către credinţa primitivă, în care asceza şi ispita purtau încă, sincer şi sfâşietor, lupta dintre puritate şi pasiune.
Dorel Topan, Workshop
Trecerea la selecţia de opere ale lui Dorel Topan este cu atât mai bruscă şi aduce, prin contrastul tematicii şi al tonului, un zâmbet. Jucării în culori tari, menite să încânte copiii, căni personalizate, pungi purtându-şi la vedere reclama, din care răsar iepuraşi, borcane de bomboane din drogheriile de altădată închizând maimuţe şi căţei de pluş… Roşuri aprinse, galbenuri luminoase, albastruri îndulcite, din loc în loc o mică suprafaţă de ocru fie încălzind un fond mai întunecat, fie reliefând o revărsare de obiecte în toate culorile curcubeului. O lume ţâşnind în faţa privitorului, cu o agresivă veselie. Un Pop Art în care ludicul îşi revendică locul, în care recipientele jucăriilor duc gândul către un vesel suprarealism, în care artistul de azi, şi nu din secolul al XX-lea, îşi creează un decor pentru monologul său despre lumea atotputernică şi agresivă a reclamei, a consumului, cu întreaga ei încărcătură comunicaţională speculând naivitatea şi, de ce nu, inocenţa. „Baia clovnului” în borcanul de compot, „Joiana în baie”, în bolul pentru peşti, asistată atent de alte două animale, „Cireşe şi elefant”, „Arlechinul”, contorsionarea unei doze metalice din „Răsucire”, şoriceii examinând neîncrezători o maşină din „Alien” stau alături de merele din „Vârsta păcatului” sau din „Spovedanie”. Şi nu întâmplător, aglomerarea de obiecte devine „Second Hand” sau „Curriculum vitae”. Un grup de clovni este intitulat „Teatru mic”, trimitere la ideea de decor în care, de la reclama „Jolidon” la „Workshop”-ul animalelor, artistul, al cărui „Autoportret” este un borcan cu pensule, pune în scenă comedia unei existenţe lipsite de substanţă.
Dorel Topan, Arlechin
În ultimă instanţă, şi Ioan Angel Negrean, şi Dorel Topan invită la un dialog. Un dialog între extremele epocii, un dialog cu privitorul, o provocare a acestuia de a reflecta, prin intermediul pânzelor lor, asupra propriilor vieţi.
Ambii sunt încrezători în jocul secund al imaginii, ambii îşi etalează discursul despre lumea noastră, de aici şi de acum, pe mai multe niveluri de lectură, de la zâmbetul şăgalnic al lui Dorel Topan, din primul contact cu lucrarea, transformat treptat, fără ostentaţie, mizând pe forţa expresivă a ludicului, în judecată de valoare, la universul declarat religios, dar nu întotdeauna plin de pietate, al lui Ioan Angel Negrean.
Dorel Topan, Baia clovnului
„European Art Gallery” şi-a obişnuit vizitatorii cu expoziţii cu dublă miză: întâlnirea cu un artist, pe cât posibil prezentat în evoluţia şi esenţialitatea lui, şi întâlnirea cu ceea ce am putea numi metapictura, lumea de dincolo de forme şi culori, pe care o propun creatorii. Este un demers complex, atent la integralitatea unei opere de artă, a procesului de sublimare estetică a preocupărilor epocii noastre, în care totul pare să fi fost descoperit, inclusiv în artă, în care totul pare să fie ştiut, cu suficienţă şi superficialitate, în care sistemul de valori trece de la crucificare la cutia cu jucării.
Când artiştii îşi justifică discursul prin calitatea picturii, prin stăpânirea mijloacelor de comunicare, aşa cum o fac Ioan Angel Negrean şi Dorel Topan, dialogul cu privitorul se poate închega, în sau în afara inocenţei.
