DELON – Regăsirea națiunii franceze

În 1993, câştigasem prin concurs un atelier la « Cité Internationale des Arts » la Paris, în Montmartre, Rue Norvins 24, . La zidul exterior al atelierului, se afla « Le Passe-Muraille », celebra sculptură a marelui actor francez Jean Marais. Avea atelierul lipit de Cité, la nr. 22. Ne întâlneam deseori dimineaţa la brutăria din Montmartre.

Îmbrăcat într-un mantou foarte lung, bleue-marine închis, o eşarfă roşie, cu părul alb dat pe spate, maiestos ca un rege, cu acei ochi imenşi albaştri în care te pierdeai. Nu-mi venea a crede că viaţa mă adusese în preajma celui mai celebru spadasin al cinematografiei franceze, cel care ne vrăjise adolescenţa. Am profitat de această imensă şansă, m-am recomandat. Auzind că suntem vecini de ateliere, mi-a făcut onoarea şi surpriza să mă invite la o cafea. I-am povestit entuziast de fascinaţia pe care o exercitau în România comunistă filmele sale, ale lui Jean Gabin şi Alain Delon. Timpul a trecut şi, în una dintre zile, m-a sunat pentru a mă invita la atelier. Îmi pregătise o surpriză. În faţa mea, era Alain Delon. Şi astăzi simt acel magnetism şi impact al privirii sale metalice, profunde şi încordate. Delon privea cu aura sa, era locuit de mit încă din viaţă; în Japonia era o icoană venerată, imaginea Franţei. Te priveau şi Rocco şi Tancredi şi Robert Klein şi Jean-Paul îndrăgostit de Marianne, şi Roger Sartet din Clanul Sicilienilor şi tăcerea implacabiă a samuraiului.

Pentru generaţia noastră, într-o Românie comunistă, Alain Delon reprezenta o lume liberă, luminoasă, pe care ne-o închipuiam şi o visam prin el. Delon era simbolul unei Franţe sclipitoare, elegante, cea care oferea lumii întregi un model de viaţă original, respectat şi invidiat, modelul de urmat. O Franţă care nu mai există, o Franţă ataşată identităţii sale, care se impunea printr-o diplomaţie rafinată.

Delon reprezintă un patrimoniu al cinematografiei universale, eroul liber, frumuseţea ideală, seducţia şi eleganţa unei epoci. Mare admirator al lui De Gaulle, Chaban Delmas, Raymond Barre, un om profund de dreapta, contestat de stânga, extrema stângă si de neo-feminism. Delon lipseşte astăzi societăţii franceze, mai mult decât aceasta şi-ar fi imaginat. Trezit brusc şi violent din somnul ideologiei Comisiei Europene, poporul francez a simţit adevăratul şoc al dispariţiei celui care i-a fost atât de fidel şi i-a adus glorie.

Delon era Franţa adevarată, Franţa strălucitoare. Era duşmanul acestui progresism bolnav, reprezentat ruşinos la inaugurarea Olimpiadei de la Paris sub semnul incluziunii, al blasfemului şi al minorităţii, valori ale modelului european, identificat ca majoritate globală, imigraţionist multi-cultural care a creat comunitarism, insecuritate şi trafic de narcotice. Astăzi proiectul de federalizare al U.E., purtat cu obstinaţie de preşedintele Macron, destructurează Franţa ştergându-i acea unicitate cândva invidiată de America.

« Vi se ia şi ultimul drept, de a fi o natură umană, îndumnezeită » afirma marele actor la festivalul de la Cannes. Ura şi teama suscitate de influenţa în societate a mesajului său au generat o atitudine insolentă şi agresivă a Hollywood-ului, care a cerut Festivalului de la Cannes din 2019 să renunţe a-i decerna marelui actor « la Palme d’honneur »!!.. America este obişnuită să impună şi să cenzureze! Ştim şi noi foarte bine. Ne putem pune întrebarea daca mai este Hollywood-ul o instituţie culturală sau un ONG de propagandă progresistă în care orice scenariu si distribuţia se fac pe cântarul diversităţii rasiale.

Delon a lăsat un ultim testament! Poate cel mai mai important: a obligat Franţa să se uite în oglinda istoriai sale şi să-şi vadă adevaratul chip de astăzi, schimonosit de ideologia progresistă care i-a infestat întreg trupul. A pus Franţa în faţa unei întrebări fundamentale: unde este moştenirea acelei epoci în care modelul de viaţă francez reprezenta un reper universal? Oare această imensă adeziune naţională pe care a declanşat-o dispariţia lui Delon a trezit poporului francez sentimentul identităţii pierdute, sentimentul naţional atât de urât la Bruxelles? Spiritul luminilor al lui Voltaire, Montesquieu şi Diderot a eşuat acum în cancel-culture? Ce decadenţă! Regăsirea sentimentului naţional al Franţei, o ţară importantă a Europei, poate contracara proiectul U.E.!

Despărţirea de Alain Delon a trezit în poporul francez nevoia de Franţa şi de identitatea sa. Plecarea sa a relevat o dimensiune social-politică total neaşteptată. Însuşi preşedintele Macron a fost nevoit să dea Cezarului ce-i al Cezarului, recunoscând în el un monument al Franţei. Golul lăsat e imens, nimeni şi nimic nu îl pot înlocui în cinematografia franceză, dar şi în spiritul societăţii trezite brusc, reamintind că identitatea unui popor face să dăinuie o naţiune.

 

Recomanda 44

13 Comentarii

  1. Alain Delon: Fundatia Charles de Gaulle i-a adus, zilele trecute, un omagiu public remarcabil. La race des seigneurs.

  2. ,acea Franță cântată de poeți şi muzicieni cu iubire şi care acum a murit sub asediul progresismului woke, cancel-culture şi LGBTQ.,
    Cat de adevărat… politically correctness e un bulshit ale cărui exagerari ar trebui combătute sau altfel vom urmări pasivi cum civilizația europeana va dispărea subit. Cat mi-as fi dorit sa ma plimb pe străzile Parisului din 70 sau pe riviera franceza în aceeași perioada. A.D. e un simbol al acelei Frante inegalabile, un simbol al elegantei, politetei, bunului gust, culturii.

  3. @Ileana Rollason „în schimb = a razboaielor religioase (Sena, rosie de sânge, la Sf Bartolomeu, 1572, catolicii omorându-i pe protestanti)”

    -da’ ceva holocauste nu au facut?

  4. IR:

    Hai ca delirezi cu Uniunea Euroasiatica prima putere economica si militara a lumii. Rusia produce cam cit Spania sau Italia si in Ucraina nu se vede deloc ca ar fi prima putere a lumii. Uiti de SUA si de China, adevaratele puteri economice si militare ale lumii. Ramii la Alain Delon si cultura, ca te prinde mult mai bine.

  5. @Anonim: gresesti profund, din cel putin câteva motive 1. coloniile Frantei au fost în Africa si Asia (Algeria, Indochina, Vietnam. Ale caror minoritati devin majoritati în Franta. Din cauza natalitatii). 2 Uniunea euro-asisatica = prima putere economica mondiala, deja, si prima putere militara mondiala. M-as duce bucuros, si-n Rusia, si-n China, ba chiar si-n India ori Indochina, doar ca departe rau, nu vorbesc limbile respective, si nici religiile, obiceiurile, nu sunt aceleasi: fostele colonii ale Frantei sunt, majoritar, musulmane. India (în care Franta a avut un contoar) = foarte inegal dezvoltata, desi vine repede din urma. Sa ma duc în Rusia, etc. : mutatul, efort enorm, plus sanatatea (care nici în Franta nu mi-e grozava. În Asia ar mai fi, în
    schimb, vorba de tratamente naturale, importate, si ele, în Europa.). Rusia = o tara extrem de dezvoltata – vad documentare, filmari ale varii cetateni, francezi, inclusiv, care sed în Rusia, în care, si curatenie, si eleganta, buna gospodarire, si orase elegante, cu spatii comerciale imense si pline de lucuri bune si frumoase. Sunt abonata – pe youtube – si la un român care sade-n Rusia si calatoreste prin tara. Numai ca eu nu vorbesc si citesc ruseste, nu m-as descurca administrativ. NATO = organizatie terorista – folosita-n consolidarea loviturilor de stat -, urma coloniala lipsita de ratiune, dupa desfiintarea Pactului de la Varsovia. Si-apropo de Delon: tipul a fost în Rusia, si el, unde i-a placut. Si-asta, cu zeci de ani în urma. Stiu c-avea prietenii pe-acolo, si admiratii, oameni politici, inclusiv. Rusofil de substanta, la fel tuturor oamenilor politici de dreapta (asa-zisa „extrema dreapta” actuala, santajata, însa, de SUA, prin $ si agentura jurnalistica sorosista).

  6. @IR: Acum nu numai ca divaghezi dar o iei rara pe cimpi, cu scoaterea Frantei din Comandamentul NATO. Locul frantei este in Occident, nu in Uniunea Euroasiatica a lui Putin. Poti merge tu acolo daca iti place asa de mult.

  7. Evident, de evident…De Gaulle fu nationalist si patriot. Sar(cu accent pe a) kozy(cu doua puncte pe o)nu fu niciodata nici nationalist, nici patriot, ci doar bruxelist si atlantist(sau invers), aidoma papusilor holland si marcon.Voila madame.

  8. @urSSuloaga-sar-kozy tradare sau nimic: Da, Sarkozy era si-a si ramas un om cultivat. Foarte citit. Demonstrând public asta, prin atitudini si replici. E drept c-a facut o porcarie reintegând Franta-n Comandamentul militar NATO, însa nimeni nu i-ar fi-mpiedicat pe urmatorii presedinti s-o retraga iar de-acolo. Nu era un gest de nesanctionat. Urmatorii, însa, pitici de rea-vointa si de stânga (si Hollande, si Macron: Mania grandorii, când tara-i din criza-ntr-o criza si mai grava, ai dreptate). Franta se poate retrage, însa, oricând din Comandamentul militar NATO, numai curaj si bun simt de-al liderilor ei sa fie. Si vezi ca faci greseli: de Gaulle era el însusi „nationalist”, numai ca, la vremea respectiva, se spunea si scria „patriot”.

  9. „Si Delon era om de lume. Inclusiv cu prietenii politice: de la de Gaulle, la Sarkozy, si ambii, arhi-cultivati…”Sarkozy aka Din Mijlocul Noroiului (traducere din maghiara) era arhi-cultivat?! Poate arhi-arivist! Un „nationalist” ce facea pe gaullistul…Dealtfel, acest pitic aerisit si tupeist a bagat din nou Franta in staululul militar rican otan in anul 2008, dupa ce de Gaulle o scosese in anul 1966 (sediul era la Paris).

  10. @Anonim, ps: „divagatie fara rost”: de fiecare data când ramâi fara replica, eu sunt de vina, eu „divaghez”. Q.e.d.

  11. @ Anonim, 12.13, în timp ce eu postam la 12.14, telepatie, dom’le! N-am vazut Teheran ’43, asa ca l-am cautat, si-am o bibliografie, dar însa-nainte, sa-ti spun de Casablanca, de Michael Curtiz, cu Humphrey Bogart, Ingrid Bergman, OSCAR, 1943, desi o porcarie siropoasa, de „spionaj”, numai ca … despre Rezistenta. Confuzia: „CAUZA” conteaza. Teheran ’43: nu-i film rusesc: e coproductie FRANCO-ELVETIAN0-SOVIETICA. Si tot de spionaj, si tot CAUZA conteaza. Aznavour (armenian de origine) îi compune muzica. Imens succes, în Vestul si-n Estul Europei. Alain Delon, în rol de … comisar de politie (pai, nu?!). Prin film mai fiind si Kurt Jurgens. A.D.: nu „producea iluzii”, fiindca de fiecare data, filmele lui porneau de la fapte reale, fie istorice, fie diverse (crime). Teheran ’43: proiectul de asasinat al lui Stalin, Churchill, Roosevelt ar fi existat (Operatia Saltul cel Mare). Regia filmului, ruseasca: doi regizori de care n-am auzit, pe care nu-i cunosc. Scenariul, însa, nu-i rusesc.

  12. @Anonim, ps: Dovada c-Alain Delon era cultivat sunt si invitatiile lui în celebra emisiune TV a lui Bernard Pivot, „Bouillon de culture”. Ca sa nuantezi o replica (pe scena sau în film), într-o echipa, si mai ales când replica se cheama si „partitura”, ai nevoie de cultura. Lipsa ei se vede, în schimb, astazi, la oamenii politici (si nu numai români), care nu-si respecta alegatorii. Delon, însa, fiind de „moda veche” si fata de scenarist, echipa, regizor si parteneri, si fata de public, se informa si cultiva. A! îi uitam colectiile de arta, din care, o parte, si le-a vândut la licitatii: îmbinând, nu-i asa, om de afaceri fiind, si nu numai actor, placutul si … utilul.

  13. @IR:

    Te-ai aruncat intr-o divagatie fara rost. Am vazut multe filme ca Alain Delon, care mi-au placut. A facut si roluri de duzina, cum este cel din filmul rusesc Teheran ’43. Actor exceptional sau foarte bun, la urma urmei, tot un actor a fost, adica producator de iluzii. Sa auzim de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.