Despre ”cengi mani”, ”pix-pix”, ”sacoș-sacoș”

Toată lumea iubește România. Ba chiar și românii iubesc România! Mai ales ăia care îl iubesc pe Putin, pe Orban Victor ori pe Alexander Vucic, iubesc România. Se tăvălesc pe jos de dragoste de România!

O iubesc atât de tare încât n-ar conduce o Dacie făcută la Mioveni nici în ruptul capului, mândrindu-se în schimb cu sculele lor nemțești, argumentând astfel zicerea geniului popular românesc:

”Nu-i muiere-n tătă satu’

Cum îi mândra cu Passatu’!”

Ăștia mor de dragul ei într-atât de tare încât sunt primii care dau buzna la vamă la Giurgiu, ca să ajungă la bulgari la ”All inclusive”, să umple mațul și să spună că, până la urmă, viața nu e rea.

O iubesc într-atât de tare încât, în marea lor majoritate ascultă manele, dovendind astfel că sunt de acord cu multe dintre afirmațiile mele, cu alte cuvinte, dovedind că sunt de acord cu principiile multiculturalității.

Dar nu despre ei vreau eu, neapărat, să scriu acum, ci despre politicieni. Ei iubesc România mai abitir decât oricine. O iubesc într-atât de tare încât parcă, scuzați-mi expresia, ar avea draci pe limba română, una dintre limbile cu cea mai mare muzicalitate din câte există pe pământ și una dintre limbile cu cea mai mare complexitate, ca adevărat semn al inteligenței native a acestui popor.

Dovadă că au draci pe limba română e că, atunci când reprezintă România pe plan internațional vor să se dea mai deștepți decât sunt, încercând să facă declarații în engleză, franceză sau, Doamne iartă-mă!, în germană, de nu carecumva să se fi întâmplat și o astfel de grozăvie.

La lucrul ăsta m-am gândit acum câteva zile, când l-am văzut pe premierul Nicolae Ciucă bălmăjind ceva într-o engleză aproximativă, la o întrunire a Partidului Popular European.

Nu e primul care gafează în acest fel și nu e nici ultimul, pentru că Parlamentul e plin de tute care de abia așteaptă să ne reprezinte pe plan internațional, făcându-ne de râs după principiul care spune că ”Prostul nu e prost destul/Dacă nu e și fudul”.

Oameni buni, atunci, ăștia de fapt nu iubesc România? Nici limba română? O fi! Dar de ce?

Păi, doamnelor, domnilor, după mintea mea, ca reprezentant oficial al României ai obligația de a vorbi în limba țării tale, nu în engleză, nici în franceză, nici în rusă, cum au făcut-o de mai multe ori ăia din ilustrația acestui articol și mulți alții ca ei, inclusiv Prezindentele Iohannis.

Aaaa, că mergi la ruși și în particular le spui în rusește să aducă după întrevedere o vodkă din aia de data trecută sau că ești în vizită la Papă și îl rogi, tot în particular, în englezo-italiano-franceză, bașca limba gimnastică, să trimită un cardinal să-ți aducă o geantă Coco Chanel, că n-ai avut timp să te repezi până la Paris, dar să ți-o dea moca, nu pe bani, că diurna o păstrezi, că sâmbătă are o verișoară din Videle botez și trebuie să-i lipești lui Salam ”Sutaaaaa!” pe frunte, când o cânta mai cu foc, aia e altă treabă.

Dar ca reprezentant al României ești obligat ca atunci când ai discuții oficiale să vorbești în limba română, inclusiv în conferințele de presă sau când faci declarații publice, mai ales că organizatorii întâlnirilor internaționale asigură de fiecare dată translator.

Când îi văd pe-ăștia descriși mai sus, îmi aduc aminte de tuciuriii ăia de pe vremuri care, la TIBCO, la Romexpo, mergeau printre standurile strănilor și prefăcându-se și ei știutori de engleză și sperând la un pliant, o pungă, un ceva, se dădeau pe lângă expozanți întinzând mâna și spunând: ”Pix-pix”, ”sacoș-sacoș”, ”Cengi mani? Cengi mani?”

Uite, și de-asta suntem Neamu’ nevoii! De patrioții lu’ Pește, ce suntem, pardon, sunteți!

(P.S. Credeați că scăpați de mine?)