Despre Putere şi Dreptate

Motto: „Ai atâta dreptate câtă putere deţii” (Spinoza)

Un fost prim-ministru ajuns într-un moment al vieţii sale, când s-a văzut judecat de un mafiot mai tare ca el, a fost cuprins de furie. Pentru că şi celălalt cap al mafiei ar fi meritat să aibă parte de acelaşi verdict, şi aceleaşi umilinţe, cu executare imediată. Dar pentru ca mafiotul este mai tare, având puterea, el poate împărţi dreptatea. Ştiind că aceasta nu este dreptatea pe care ar trebui să o ofere o justiţie cu adevărat imparţială, fostul prim-ministru a avut singura atitudine posibilă de revanşă permisă de hazard: pistolul la tâmplă.

Am asistat în aceste zile la un adevărat duel cu greutate între mafii: Securitate contra Partid. Şi fostul prim-ministru a avut puterea. Îmi amintesc cum a fost umilit tânărul acela care a dat la iveală fărădelegile „cabinetulul Bakşiş”, cum au numit germanii cabinetul Năstase în anul 2004, fărădelegi prezentate pe internet în materialul numit „Armaghedon”. Dar „Armaghedon” acum a primit o lecţie de la un alt cap al mafiei politice. Furia a fost alimentată şi de faptul ca fostul prim-ministru a arătat maximă indulgenţă la vremea puterii lui faţă de acela care l-a executat acum. A arătat indulgenţă faţă de flota vândută, faţă de afacerile veroase ale vechiului PD, deveni PDL din mai vechiul FSN, de unde au plecat împreună cândva. Traian Băsescu a fost tolerat şi afacerile lui îngăduite sub „cabinetul Bakşiş”, pe sistemul reciprocităţii. Dar, ca în mafie, se impune acela care nu are scrupule de morală şi de loialitate.

Este ca şi cum Al Capone ar fi fost băgat la închisoare de John Dillinger, ajuns din întâmplare preşedinte al Americii. Şi Al Capone, ştiind că celălalt mafiot este la fel de veros ca şi el, nu ar fi acceptat executarea sub falsa mască a justiţiei imparţiale şi s-ar fi executat şi el, tot cu pistolul la tâmplă.

Evenimentele aflate încă în desfăşurare nu au nici o legatură cu aplicarea riguroasă a legilor şi nici cu aşteptările pe termen lung ale poporului român. Este o executare de tip mafiot prin intermediul instituţiilor statului, ca să se ofere imaginii publice o umbră de legitimitate celui care acţionează. Audiatur et altera pars: de ce este îngropat dosarul „Flota”? De ce se păstrează tăcerea asupra caselor luate cu japca de fostul primar Băsescu? De ce nu este investigat cazul locuinţelor de lux pe care fiicele lui Băsescu şi le-au putut permite dubios, între care şi vila de lux a Elenei Băsescu de la marginea Parisului? Au fost luate din salariul de preşedinte sau din vânzarea flotei? Sau poate din comisioanele venite de pe urma fregatelor sau a altor şmecherii financiare de care nu avem încă habar?

Adrian Năstase chiar păstrează tăcerea. Ştie şi tace. Aceasta înseannă că avem de-a face cu o dublă acuzaţie. Una pe care o ştim şi a fost făcută publică prin sentinţa de care ştim cu toţii, şi o altă acuzaţie, cu caracter privat, aşa cum se practică în mafia politico-financiară, prin şantaj. Laşitatea lui Adrian Năstase nu se află neapărat în actul suicidar nereuşit, ci în protejarea celor care l-au executat! Avem cazul victimei care-şi protejează călăul!

Tăcerea lui grăbeşte procesul de atomizare socială şi economică a României. Năstase a ales să păstreze tăcerea pentru a salva acest dubios şi nenorocit conflict din interiorul puterii, care nu are nici o legătură cu poporul român, simplu spectator în războiul dintre cele două cartele ale puterii. O putere care împarte dreptatea discreţionar, după interesele imediate şi obiectivele viitoartelor câştiguri.

Referindu-se la această plagă în care pot cădea popoare şi state, Spinoza a definit cel mai bine realitatea României de azi: „Ai atâta dreptate câtă putere deţii”.

A existat în istorie şi un revers al medaliei. Un echilibru între putere şi dreptate. În timpul republicii romane, consulii erau învestiţi cu puterea supremă într-un mandat de un an. La fel şi consulii învestiţi cu puterea absolută în perioade de criză, pentru a salva Republica. Ei guvernau în această din urmă situaţie, prin dictat, adică fără consultarea senatului, şi au fost numiţi de aici dictatori. Tot pe un timp clar determinat. După terminarea mandatului, consulul redevenea un cetăţean simplu şi adesea se întorcea la coarnele plugului, semnificând simbolic recunoaşterea deplină a dreptului public în defavoarea puterii. Toate acestea şi deciziile luate în timpul consulatului erau verificate de Senat pentru a se vedea dacă au fost încălcări ale dreptului public. Şi în România de azi, preşedinţii, miniştrii, parlamentarii au un mandat limitat prin învestire publică şi, se spune, au şi o responsabilitate a funcţiei. Dar, spre deosebire de ceea ce ar trebui să se întâmple, ei se luptă să păstreze puterea, la nevoie prin şantaj şi ameninţare, iar actele lor condamnabile penal nu sunt deferite justiţiei decât în urma conflictelor de interese politice şi financiare care apar între tabere atunci când este disputat accesul la putere. Iar dreptatea în România este determinată de putere.

Şi în concluzie, Adevărul nu mai are valoare morală, ci este o reprezentare a forţei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.