Despre modul în care se face deszăpezirea în România ar fi multe de povestit. Din păcate, veştile care se referă la premierul Mihai Răzvan Ungureanu nu sunt din cele mai bune.
Spre exemplu, vecinii de cartier din Pipera ai premierului Ungureanu sunt supăraţi că nu s-a făcut deszăpezirea cum trebuie. Ei se plâng că utilajele s-au oprit în poarta premierului. „Nu vedeţi cum se face deszăpezirea? Doar la el în faţa casei. În rest, ia uitaţi cum rămâne: mormane! Ia uitaţi: n-avem unde s-o mai dăm. La el are cine s-o ia! Are maşini care-l păzesc! Ce-l doare pe el de alţii? S-a ajuns domnul prim-ministru! Să vină să facă curăţenie! Să ia zăpada toată de pe strada!”, declara la România TV un vecin de-al premierului Ungureanu.
De asemenea, mai trebuie spus că premierul Ungureanu a declarat că a discutat telefonic cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, şi cu cel din Iaşi, Gheorghe Nichita, interesându-se de deszăpezire, arătând că i se pare normal să procedeze astfel deoarece în Bucureşti este sediul Guvernului, iar în Iaşi locuiesc părinţii şi rudele sale, potrivit Mediafax. „L-am sunat pe primarul de Iaşi, pentru că Iaşii sunt oraşul meu natal şi mi se pare absolut normal să ştiu care este situaţia acolo. Acolo sunt părinţii mei, rudele mele, trebuie să ştiu totuşi ce se întâmplă în oraşul meu natal (…) Am vorbit şi cu primarul Oprescu, mi se pare normal, sediul Guvernului se află în Bucureşti şi nu vă ascund că ieri am petrecut şi eu vreo trei ceasuri blocat pe drumuri, în nămeţi”, a spus Ungureanu.
Deci iată în mare cum se face deszăpezirea în România. Doar până la poarta premierului Ungureanu şi pe la părinții lui. În rest, haos. Halal premier!