Toate Doamnele Veneţiei. De la “MeToo” la Covorul roşu
Nu au lipsit polemicile la cea de a 75-a ediţie a Mostrei del cinema de la Veneţia. De la insultele adresate lui Jennifer Kent la discuţiile legate de absenţa regizoarelor din Concurs.
Într-adevăr, în Selecţia oficială a acestui festival s-a aflat un singur film regizat de o femeie, The Nightingale de Jennifer Kent, dar prezenţa feminină a existat şi s-a făcut auzită (şi poate tocmai din acest motiv premiul cel mai contestat a fost Coppa Volpi pentru interpretare feminină).
Polemica privind lipsa sau numărul mic al femeilor în competiţie s-a amplificat încă de la Festivalul de la Cannes, dar să acuzi un director artistic este total dăunător şi inconsistent pentru a răspunde unor înrebări mult mai profunde: de ce lipsesc regizoarele? Sau de ce filmele lor nu ajung să fie produse? Dar, aceasta nu priveşte Mostra del cinema, ci mai curând sistemul maşinii industriale şi tehnice.
Jennifer Kent a prezentat filmul său The Nightingale în ultimele zile ale Mostrei şi atenţia nu s-a îndreptat către pelicula ei, ci a fost “deturnată” către o manifestare ofensivă pe care aceasta şi-a atras-o din partea unui regizor, Sharif Meghdoud, prezent în sală în calitate de jurnalist.
Insulta de la sfârşitul proiecţiei, “Ruşine, târfă, eşti un gunoi”, urlată de o voce masculină, este ceva inedit, dar nu întru totul. S-au făcut multe comentarii. Pentru prima dată a fost pedepsit într-o manieră exemplară şi mediatică unul din aceşti misogini care urăsc femeile, pentru conţinutul sexist al cuvintelor pronunţate cu voce tare, prin retragerea acreditării din partea Bienalei şi o distanţare definitvă din partea presei de la Lido. Apare însă o întrebare: există unele insulte mai grave decât altele? În acest moment istoric, să consideri ofensiv un comentariu înseamnă să apreciezi măsura în care el este legat de sfera sexistă şi macho. Scandalul privind The Nightingale a fost discutat nu atât ca un comentariu privind atât conţinutul lui, cât semnificaţia literală a cuvintelor folosite.
Atenţia nu a fost însă deturnată de la restul filmelor prezentate în festival. Directorul Mostrei, Barbera, anunţase că vom vedea multe filme frumoase şi că multe dintre ele, semnate de mari autori, vor avea coduri mai pop şi pe înţelesul unui public larg şi aşa a şi fost. Nu a anunţat însă că în multe dintre ele femeile ar avea un rol central sau vor fi elementul-cheie.
Dintre toate, în primul rând Roma de Alfonso Cuarón, iubit de critică încă din primul moment. Este povestea unui Christ femeie dintr-un oraş din Mexicul greu încercat şi turbulent. Povestea unei femei singure şi nefericite care găseşte în doamna pentru care lucrează o ancoră de speranţă. Un film care relevă rolul femeii şi care arată o excelentă neprofesionistă în rolul protagonistei, Yalitza Aparicio. În acelaşi timp, filmul cel mai aşteptat la Mostra, noul Suspiria regizat de Luca Guadagnino, prezintă o mare forţă feminină. Povestea este cunoscută, pelicula fiind un remake al producţiei-cult a lui Dario Argento, ineditul rezidând în conştiiţa ridicată şi puternică a corpului feminin.
Filmul în care femeile sunt prezente, puternice şi hotărâte este The Favourite de Yorgos Lanthimos. Trei magnifice actriţe sunt prinse într-o poveste de invidie şi gelozie, viclenie şi putere, spusă pe un ton grotesc.
First Man, A star is born, Vox Lux şi odată cu ele Claire Foy, Lady Gaga şi Natalie Portman. Trei artiste complet diferite, cu roluri la acest festival diverse ca gen, tramă şi provenienţă. Prima este o casnică americană, plină de stereotipuri. A doua este o adevărată stea, o artistă poliedrică care, pe ecran, rupe şabloanele şi reuşeşte să devină intimă chiar şi cu spectatorii, departe de travestiurile de pe scenă din timpul concertelor sale. A treia se află mai nou în spatele maşinii de presă, dar la Lido din Veneţia este protagonista unei poveşti care surprinde realitatea contemporană cu ironie, combinând cultura pop cu cea individuală, violenţa cu ambiguitatea.
Italia este diferită într-un anumit sens. Departe de Selecţia Oficială s-au aflat Arrivederci Saigon de Wilma Labbate în care este povestit cazul a cinci fete, care nu sunt încă majore, care trăiesc în bazele militare americane în timpul războiului din Vietnam. O mărturie exclusiv feminină, bazată pe amintiri atroce şi inocente în acelaşi timp.
Să amintim apoi Una storia senza nome, Sulla mia pelle, I villeggianti şi L’amica geniale. Filme în care rolurile feminine conţin o mare forţă expresivă şi lexicală. În ordine, femeia care se ascunde în spatele bărbatului înainte de a descoperi conştiinţa propriului talent; sora care caută adevărul şi nu răzbunarea, justiţia şi nu compromisul; regizoarea blocată în propria poveste personală şi care pleacă de la ea pentru a crea o istorie universală a relaţiilor umane şi a solitudinii; marea literatură care implică o prietenie ce depăşeşte timpul şi capătă o relevanţă mondială. În sfârşit, şi nu pentru importanţa lui, trebuie citat Capri Revolution de Mario Martone, a cărui protagonistă este Marianna Fontana. Actriţa a venit pentru a doua oară la Lido şi pentru prima data în competiţie. O tânără care în rolul unei femei din Capri, interesată de nou şi de lume, pe care meseria o învaţă şi care dovedeşte o mare capacitate de a se perfecţiona.
Regizoarea Liliana Cavani (85 de ani), la primirea Premiului Robert Bresson, se destăinuia: “Noi am cucerit dreptul, la fel ca şi bărbaţii, de a fi unii dintre povestitorii vieţii şi fanteziei”.
Susanna Nicchiarelli acum în urmă cu un an a adus la Veneţia Nico, 1988, obţinând consensul tuturor, atât al ziariştilor, cât şi al criticilor, şi afirmând că “profesia de regizor este încă una preponderent masculină”.
Letizia Lamartire, în vârstă de 31 de ani, a prezentat primul ei lungmetraj, Saremo giovani e bellissimi, declarând: “Din păcate, am lucrat cu colege cu puţină experienţă, care nu doreau decât să fie auzite. Cred că aceste lucruri se vor schimba şi aceste persoane vor deveni mai bune cunoscătoare ale lumii filmului, la fel ca şi bărbaţii”.
Regizorul Julian Schnabel şi actorul Willem Dafoe distinşi cu “Premiul Mimmo Rotella”
“În rolul meu de Preşedinte al Fundaţiei Mimmo Rotella, dar mai ales în acela, care îmi este mult mai drag, de fiică a lui Mimmo Rotella, sunt mândră de a fi în această seară în prestigiosul sediu al Peggy Guggenheim Collection, pentru a înmâna Premiul care îi poartă numele. Un premiu pe care l-a dorit din toată inima şi pe care sunt onorată să-l confer celor doi interpreţi unici şi semnificativi ai artei atât de iubite de tatăl meu, cinema-ul: Julian Schnabel şi Willem Dafoe”, a spus Aghnessa Rotella.
La 100 de ani de la naşterea lui Mimmo Rotella a avut loc a 18-a ediţie a acestui premiu. Au primit recompense doi artişti poliedrici şi de faimă mondială, implicaţi, unul ca regizor, celălat ca interpret, în acelaşi film din Selecţia Oficială, At Eternity’s Gate.
“Sunt fericită că premierea peliculei At Eternity’s Gate se întâmplă în anul centenarului naşterii tatălui meu, care avea o mare stimă pentru Schnabel. Premiul Fundaţiei Mimmo Rotella este o instituţie sensibilă la limbajul cinematografic, mai ales la cel care ştie să exprime o ştiinţă şi o emoţie tipice artei adevărate, aşa cum îi plăcea tatălui meu”, a continuat Aghnessa Rotella.
Ceea ce l-a făcut faimos pe Mimmo Rotella a fost tehnica decolajului, a decupării şi a recreării. O formă de artă foarte materială şi de mare contrast, o adevărată inovaţie în panorama italiană a acelei epoci. Filmul care a primit premiul anul acesta este din aceeaşi familie: “istoric”, foarte vizual şi perfect definit. “Decuparea şi reconstruirea” unui moment dramatic şi învolburat al vieţii unui alt artist, pictorul Vincent van Gogh. Julian Schnabel, cu o viziune inovatoare şi fără legătură cu un biopic clasic, a ştiut să povestească lumea contemporană şi relaţia dintre cinema şi artă. În interpretarea lui Van Gogh în ultima parte a vieţii sale, extraordinarul Willem Dafoe a fost perfect din toate punctele de vedere.
“18 ediţii ale Premiului Rotella constituie o frumoasă provocare care arată cât de indisolubilă şi necesară este legătura între Cinema şi Artă, iar arta lui Mimmo Rotella conjugă perfect acest raport. Premiul Mimmo Rotella este un omagiu adus cinema-ului internaţional şi tuturor acelor personaje care contribuie, cu munca lor artistică la creara unei lumi mai bune”, a subliniat Directorul artistic al Premiului, Gianvito Casadonte.
La precedentele ediţii au fost premiaţi George Clooney, Michael Caine, Ai Weiwei, Jude Law, Paolo Sorrentino, James Franco, Terry Gilliam, Al Pacino, Johnny Depp, Alexander Sokurov, Berry Levinson, Joao Botelho, Julie Taymor, Takeshi Kitano, Abel Ferrara, Gianni Amelio, Peter Greenaway, Ascanio Celestini, Gian Alfonso Pacinotti şi Olivier Assayas.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.