Președintele României a vorbit recent în Parlament pe marginea Strategiei Naționale de Apărare. A fost o ocazie de comunicare strategică care putea fi folosită nu doar pentru a prezenta puncte-cheie din document, ci pentru a marca începutul „noii etape” din politica externă românească anunțată în Strategie.
Acest prim discurs către națiune pe tema supremă a securității și strategiei României ar fi putut nu doar să reprezinte lansarea unei noi viziuni pentru rolul și locul României în lume; ci, mai ales, ar fi putut să traseze tonul, limbajul și termenii unui nou statecraft prezidențial adus mai aproape de standardele occidentale. De exemplu, mi-ar fi plăcut să aud ceva cam așa:
(1. De unde venim)
Forța de a învinge problemele acestor timpuri se întemeiază pe reușitele noastre din trecut.
Românii sunt un popor vechi, cu rădăcini antice. Istoria noastră e remarcabilă: la marginea Europei, în calea năvălitorilor, la răscruce de imperii vreme de secole. Lupte și catastrofe nenumărate. Și totuși, iată-ne: suntem încă aici. Cu limba și cultura noastră, cu identitatea noastră, împreună – aproape toți – în casa noastră dintre Carpați, Dunăre și Mare.
Când ne îndoim de cine suntem, sau ce putem împreună ca români, să ne amintim cât de departe am ajuns, totuși, în ciuda tuturor obstacolelor și întreruperilor din jur.
România, ca stat liber și independent, nu ne aparține nouă celor de acum. Noi suntem doar custozii săi: ne-a fost lăsată de cei dinainte, iar datoria noastră este să o transmitem – mai bună – celor ce urmează după noi.
(2. Unde suntem)
Fără îndoială, această țară are probleme enorme. Injustițiile și oportunitățile ratate din cauza corupției și incompetenței sunt de ne-iertat. Și totuși, chiar și așa, folosind poate doar 10% din potențialul nostru comun, iată cât de mult am realizat – pornind din prăpastia celei mai brutale dictaturi comuniste din Europa de Est.
România postcomunistă, integrată în UE și NATO, și aproape în OECD, este acum mai bogată și cu garanții de securitate mai mari decât oricând. Cu toate bubele noastre, cu toată sărăcia care încă se vede, România este a 12-a economie din cele 27 ale UE ca PIB; în termeni PPP suntem pe locul 7 în UE, iar global suntem clasați mai sus chiar decât Norvegia, Nigeria sau Egipt. De prea multe ori ne punem cenușă în cap și nu vedem cum România arată din exterior.
Trebuie să ne comportăm în lume cel puțin pe măsura greutății obiective a României în ansamblul internațional – nu pe baza auto-criticii de acasă.
Dar o națiune puternică are nevoie de o armată puternică – indiferent de situația de securitate din jur, dar mai ales la timp de conflicte regionale. S-o spunem direct: dacă nu ești bine înarmat, e greu să-ți faci vocea asculată (nu doar auzită) în timpurile noastre.
Citește și: Realismul pragmatic al noii Strategii de Apărare
Puterea militară a României a rămas în urma avansului nostru economic. Dar acum o refacem. Acesta trebuie văzut ca un efort național, și nu doar de modernizare a armamentului – ci de relansare a relației dintre Armată și popor, de recuperare a respectului pentru cariera militară.
Din punct de vedere diplomatic și al imaginii și influenței României în lume, iarăși, acționăm sub potențialul real. De prea multe ori vocea noastră nu se aude în plan internațional și încă avem un complex național de inferioritate. Din această cauză tindem să fim orientați spre problemele de acasă. Prea des le permitem altora să ne definească imaginea și profilul extern.
În același timp, avem acum o generație de diplomați și oficiali cu două decenii de experiență europeană. Nu mai suntem o țară „nou intrată” în Europa. România și-a terminat ucenicia în structurile euro-atlantice. Urmează faza maturității.
Suntem la un punct de inflexiune în istoria noastră. Avem mai multe instrumente de acțiune decât oricând după Revoluție, și mai multă experiență. Dar ne confruntăm și cu provocări mari, acasă și în exterior.
Lumea din jurul nostru, și substanța alianțelor și regulilor cu care ne-am obișnuit și la adăpostul cărora ne-am ridicat după Comunism, se schimbă. Este un proces incert iar noii termeni ai balanței reale de putere nu pot fi anticipați.
Dar nu trebuie să ne fie frică de schimbare; dimpotrivă, trebuie să folosim noile provocări ca un catalizator al unei noi mentalități și atitudini românești. Vom găsi soluții noi. Vom avea abordări noi. Vom scutura întregul aparat de stat din amorțeala sa tradițională. Vom ieși din orice criză mai puternici ca națiune.
(3. Încotro mergem)
Strategia Națională de Apărare a trasat ambiții mari pentru România. Ele sunt justificate. Dacă ne-am trasa obiectivele numai după ce vedem în jurul nostru acum, n-am ajunge nicăieri – sau ne-am da bătuți. Nu este fantezist, ci realist, să țintim locul 1 în partea noastră de lume. Dar pentru asta trebuie să ne facem ordine în propria casă: să muncim, să reformăm, poate să deranjăm interese vechi și metode depășite de a face lucrurile. Politica internă și politica externă sunt legate în mod direct: una creează capacitatea și sprijinul pentru acțiunea celeilalte.
Avem nevoie de o Diplomație re-motivată și încrezătoare. Acum mai mult decât oricând – tocmai pentru că suntem într-o epocă a confruntărilor – este nevoie de o abordare pe cale diplomatică, în primul rând, a tuturor problemelor noastre externe.
Pe plan regional avem de gestionat un pachet de provocări suprapuse. De la situația din Ucraina – care poate avea finalități diverse – la relațiile cu vecinii imediați, suntem înconjurați de riscuri politice și de securitate în diferite forme.
Trebuie să ne propunem să reducem aceste riscuri și să începem să modelăm activ mediul nostru geopolitic înconjurător. Să recalibrăm parteneriatele cu țările din jur pe noi baze de interes comun și sprijin reciproc pe termen lung – prin coordonare diplomatică, cooperare militară și co-dezvoltare economică. Ca țara cu cea mai mare economie din Sud-Estul Europei, România are acum și o responsabilitate specială față de ordinea regională.
Citește și: Planul B pentru strategia României
Pe plan European observăm trenduri negative la nivel de politici economice, de imigrație, sau de influență geopolitică. UE este într-o multi-criză al cărei curs viitor e incert. Inevitabil, discuțiile despre direcția și gestionarea proiectului European se vor adânci în următorii ani. Se vor căuta noi formule și soluții. România va avea răspunsuri substanțiale și își va expune viziunea cu demnitate: ne vom apăra interesele pe principiul independenței solidare – cu bunăvoință și loialitate față de aliați și prieteni, dar punând România pe primul plan.
Din punct de vedere militar, în orizontul 2030 vom avea o apărare națională consolidată, cu forțe armate modernizate și cu infrastructură îmbunătățită. Dar miza principală pentru următorii cinci ani este relația dintre armată și societate, care trebuie să fie bazată pe încredere și transparență. Ne trebuie o dezbatere mult mai deschisă despre problemele de apărare, ca și despre securitatea națională în ansamblu. Prea multă vreme aceste subiecte au fost tabu în România, sau rezervate specialiștilor. Prea des informații care ar trebui să fie publice sunt ținute la secret pe așa-zise motive de „securitate națională”.
Dincolo de Europa, România trebuie să își definească rolul în lume. Degeaba ne auto-proclamăm „poartă” sau „punte” dacă nu ieșim din zona de comfort să construim noi parteneriate economice și să deschidem noi oportunități pentru industria românească. Vom ști că am început să reușim pe plan mondial când vom vedea primele companii românești globale și când vom vedea investiții masive – în afara celor din Europa și America – în România.
Și, din nou, trebuie să depășim provincialismul. Într-o epocă în care informația contează atât de mult și circulă atât de rapid, România trebuie să fie mai agilă și prezentă în dezbaterile globale. Vom face asta prin diplomație și angajament politic. Dar, mai ales, prin cultura română amplificată de diaspora noastră. România are o cultură fabuloasă dar și aici suntem neîncrezători în puterile și avantajele noastre; trebuie să activăm și acest instrument de proiecție a interesului românesc.
La capătul perioadei acoperită de această Strategie, vrem să avem o Românie sigură pe sine, activă și prezentă în marile circuite diplomatice și de idei, în marile dezbateri internaționale. Vocea României se va auzi mai departe și va conta mai mult. Numele de român va fi cunoscut și respectat. Ne vom reface încrederea ca popor și ne vom uimi de câte lucruri devin posibile de atunci încolo.
(Sfârșit)
Acesta a fost doar un exercițiu de imaginație, și nici măcar în forma sau cu toate detaliile pe care ar trebui să le aibă un discurs prezidențial real. Nu pretind că e un exerciuțiu reușit. Fiecare și-l poate face pe al său. Dar ideea este că trebuie să cerem mai mult de la comunicarea strategică românească, mai ales la nivel de lideri. Unde este nevoie, să ilustrăm la ce ne referim. Trebuie discutate modele alternative și trebuie să tindem către standarde mai înalte. Altfel vom continua să fim dezamăgiți.
Credeam ca a perorat Mucisor toate ideile astea.. M-am speriat degeaba. Asta e ca-n cantecul ala: are mama o papusa, am gasit-o dupa usa..