Novak Djokovic i-a dat, indirect, o replică acidă marelui său rival, Rafael Nadal, după triumful de la ATP 1000 Paris.
După US Open, câștigat tot de sârb, spaniolul afirmase că nu a fost niciodată atât de interesat ca Nole de recorduri și că acesta ar fi fost mult mai frustrat decât el dacă nu și-ar fi terminat cariera cu cele mai multe Grand Slamuri în palmares.
Djokovic o spune clar
„Mă duc după toate recordurile posibile, tot ce pot doborî. Nu am avut niciodată probleme să spun asta. Și de aceea oamenii nu mă plac. Nu m-am prefăcut ca unii…să spun că nu este scopul meu și apoi să mă comport diferit…Am încercat mereu să fiu în concordanță cu ceea ce cred.
În ceea ce privește recordul de turnee ATP câștigate, totul este posibil. De ce nu ar trebui să încerc să dobor şi acel record? Acum am cu 12 mai puțin (n.r. decat Connors), dar mai am câțiva ani de tenis în faţă. Încerc să mă bucur de aceste momente care acum înseamnă și valorează dublu”, a declarat Novak Djokovic, după victoria cu bulgarul Dimitrov, de la Paris.
VIDEO secvențe din finala de la Paris câștigată de sârb
„Novak Djokovic i-a dat, indirect, o replică acidă marelui său rival, Rafael Nadal”
Un profi se intreba care este originea violentei, ala nu citeste Cotidianul ?