Medic, scriitor, profesor universitar, iar din 2012 și om politic de stânga, Nicolae Bacalbașa face notă discordantă cu restul parlamentarilor din Camera Deputaților. Și asta, nu pentru că, de la șefia Consiliului Județean Galați, și-a făcut transferul pe lista PSD de candidați pentru un fotoliu de ales la alegerile din 11 decembrie 2016, ci prin modul inedit de a face politică, manieră ce sparge tiparele clasice ale cutumelor de care fac uz parlamentarii de ani și ani.
Considerat unanim, atât de opoziție, cât și de colegii de alianță, drept una dintre cele mai pitorești și spirituale personalități din actuala garnitură parlamentară, pe doctorul Bacalbașa îl mai scoate din anonimatul noii legislaturi și activitatea științifică susținută. Deputatul medic anestezist este cunoscut și ca scriitor de beletristică, având opt cărți publicate, printre care „Fals tratat de navigație“ (1977), „Taci și înoată“ (2000), „A muri pe mare“ (2008). Medicul pesedist a explicat, pentru Cotidianul, cum se vede din băncile Parlamentului, în linii mari, politica și de ce tratament avem nevoie ca societate, astfel încât să revenim la normalitate.
Despre clasa politică se spun atât de multe lucruri urâte, și nu doar pentru că parlamentarii își adresează acuzații între ei sau că strada îi acuză și îi și condamnă, ci și justiția confirmă suspiciunile de corupție și chiar dă verdicte. Cineva exagera, afirmând că Parlamentul arată ca un spital de tratat boli grave. În opinia dumneavoastră, care este diferența dintre Parlament și spital?
Și Parlamentul, și spitalul se ocupă de patologie. Spitalul se ocupă de patologia biologică, iar Parlamentul de cea socială. Parlamentul este o încercare de a obține prin delegare implicarea celor mulți, dacă nu a tuturor, în treburile statului. Din păcate, se obține deseori ceea ce un filosof rus, probolșevic, Vasili Vasilievici Rozanov, denumea parodoxul democrației, adică „minoritatea bine organizată reușește să controleze majoritatea“.
Există mulți „bolnavi“ în Parlament?
Există o patologie a Parlamentului. Principala boală a parlamentarilor este compromisul ce poate fi făcut în numele realității. Politica a fost definită ca o artă a compromisului, dar și din perspectiva protejării intereselor personale, pentru că a-i reprezenta în mod onest pe cei care te-au trimis pe „câmpul de luptă“ poate reprezenta și un risc… Aș putea reaminti lozinca ce era scrisă pe pereții României înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial: „Cine gură mare are / Cinci ani va săpa la sare“. Sigur că, această lozincă se referea la stat în vreme de război, dar un om inteligent o poate interpreta și într-o perspectivă mai largă…
Ce diagnostic i-ați pune politicianului mioritic?
De multe ori politicianul român se comportă ca un soț gelos al unei doamne care este amanta oficială a multor alți domni influenți și binecunoscuți. În acest sens, aș aminti remarca ultimului dictator al Ungariei, Károly Grósz, croitor de meserie, care, întrebat ce politică externă are Ungaria socialistă, a spus că „o țară care își poate caza cetățenii în New York de la etajul 30 în sus nu poate avea politică externă“. La ora actuală, activitatea politică prezintă riscuri majore, pe care orice om conștient și inteligent tinde să le evite. „Căci nici un om cuminte, stăpân pe punga lui,/ Când are gust de pere nu cumpără gutui“, scria George Topârceanu, în poezia „Jos cortina“, iar gustul de pere e pentru siguranța individului! Iar viața politică este, din păcate, un sport extrem în care ești expus în raport cu o situație de represiune demonstrată prin detonări spectaculoase, cât și în raport cu ierarhia verticală a unor partide. Există, în politică, funcția tehnică a șobolanului killer.
Ce tip de tratament i-ați aplica actualei clase politice?
Tratamentul necesar clasei politice are două remedii amare și cu foarte multe efecte colaterale, adverse, respectiv curajul și patriotismul. Cine vrea să înțeleagă ce riscă să ia aceste medicamente să citească înainte despre soarta primului președinte al Congo după decolonizare.
Modul în care se votează în Camera Deputaților a fost tot timpul aspru comentat și înfierat. Pentru opinia publică, să decizi soarta românilor printr-un deget ridicat sau dus în jos nu diferă cu mult de gestul unui văcar care îndreaptă bâta, amenințător, spre cireada sa de vite, ca să le disciplineze. Ce impresie v-a lăsat, ca deputat aflat la primul mandat, faptul că un grup parlamentar votează doar conform felului în care liderul de grup arată cu degetul, limitându-vă, în acest fel, libertatea de expresie?
Mi se pare normal doar în măsura în care acea lege supusă votului a fost discutată în prealabil și s-a ajuns la un consens.
Mulți aleși, la fel ca și dumneavoastră, sunt la primul lor mandat, de aici și o serie de neînțelegeri în plus sau de ieșiri mai puțin avizate sau controlate. Aveți vreo nemulțumire față de colegii dumneavoastră din Parlament?
Parlamentul trebuie să lupte să redevină ceea ce este în mod constituțional: cel mai important for al poporului român. Parlamentarul este un practicant de sport extrem, pentru că fie este un om foarte inteligent, fie pățește precum Gagarin, care, odată ajuns pe Lună, a spus: „Fir-ar al naibii! Mi‑ați dat o sticlă de votcă și mi-ați zis că mă sui în expresul de Sankt Petersburg“.
Dar societății românești?
Societatea românească ar trebui să înțeleagă că nu este important ceea ce auzi, ci ceea ce vezi. Ca organ de simț, ochiul are prioritate în raport cu urechea. În afară de a-i pretinde societății, trebuie să și-i oferi. Trebuie, într-o societate în care „ochiul dracului“ începe să-l înlocuiască pe Iisus, să redescoperim valorile fundamentale ale omenescului, respectiv mândria pentru lucrul realizat, pentru lucrul făcut cu propria mână, mândria profesionistului, a patriotului, să ne redescoperim mila, să ne amplificăm empatia socială și să înțelegem că, de fapt, omul se construiește pe sine până la bătrânețe în lupta cu cele zece păcate pe care poruncile creștine le interzic. Și cred că românii trebuie să urmeze îndemnul Papei Paul al II-lea, care, deși catolic, a depășit cu mult limitele doctrinare sectare creștine și care ne îndemna pe fiecare dintre noi să nu ne fie frică, ci să înfruntăm viața cu curaj.
Ați mai candida pentru șefia vreunui Consiliu Județean? Dar pentru un alt mandat de parlamentar?
La Consiliul Județean în niciun caz! A judeca în viitor e un optimism deșănțat… Să trăim și om vedea. Închei cu ultimul sfat al unui tată, Polonius, care îşi povăţuieşte fiul, pe Laertes, înaintea unei călătorii: „Și mai presus de orice, să nu te minţi pe tine însuţi!“
Încă din campania electorală din toamna trecută, fiecare aspirant la un post de demnitar, pe lângă punctajul partidului, se lăuda cu viitoarele legi pe care le va iniția. Dumneavoastră ce proiecte legislative aveți în lucru pentru acest mandat?
Două legi. Cea a răspunderii magistraților și cea a conurbației Galați- Brăila, care nu a fost realizată până acum, din cauza orgoliilor unora și ale altora…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.