Pericol pentru pacienți

Doi medici la 8.000 de bolnavi

Dotările slabe, infrastructura ori lipsa unei locuințe de serviciu îi determină pe medicii din provincie să-și caute slujbe în alte țări, în spitale private ori în alte județe, spun reprezentanții mai multor spitale din țară. Este și cazul unui spital din județul Botoșani, unde există doi medici la 8.000 de bolnavi. Medicii de aici spun că aceasta nu este singura instituție sanitară din țară care se confruntă cu o asemenea problemă.

Mai exact, este vorba despre câteva secții ale Spitalului Județean Botoșani, cum ar fi cea de Oncologie, unde sunt doar doi medici. Pe lângă pacienții internați aici, specialiștii fac programări și pentru consultații în Policlinică și așa ajung să aibă grijă chiar și de peste 8.000 de pacienți.

Asistentele le mai preiau din sarcini medicilor

„Eu am fost la cardiologie în februarie și am fost programată azi (n.r. – ieri, 28 martie). Motivul invocat a fost unul simplu și foarte îngrijorător: e o singură doctoriță și în policlinică și în spital și satisface greu și una, și alta. A fost o urgență și a trebuit să-i lase pe cei din policlinică“, spune unul dintre pacienții aflați pe holurile spitalului din Botoșani. Medicii sunt supraaglomerați şi fac față cu greu numărului mare de bolnavi. Mai grav este atunci când unii dintre ei trebuie să intre în concediu. „Colega mea este în concediu medical, dar se va întoarce. Încerc să fac față, să fiu cât mai organizată și în felul acesta încerc să acopăr cât mai mult. Sincer, mi-aș dori să vorbesc mai mult cu pacienții, însă o fac scurt, concis“, spune dr. Mirela Movanu, medic la Secția de Oncologie a Spitalului Județean Botoșani.

De cele mai multe ori, asistentele sunt nevoite să preia unele dintre sarcinile medicilor. „Îmi spun ce probleme apar, îmi zic în ce stare sunt bolnavii, de tensiune, de puls. Lucruri pe care le pot face și ei“, continuă medicul. Scenele nu sunt străine nici de Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie. Din cei opt medici, câți ar trebui să fie potrivit organigramei, sunt doar patru, iar din aceștia, doi sunt în concediu de creștere a copilului. Acest deficit este foarte greu de acoperit. Mai ales că, deși au fost anunțate concursuri pentru diferite posturi, nimeni nu a fost interesat. Și atunci „conducerea spitalului a solicitat modificarea structurii secției prin reducerea cu cinci paturi la Ortopedie și cinci paturi la Chirurgie Pediatrică“, explică medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Botoșani. Pe de altă parte, Constantin Didi Moșneguțu, președinte al Colegiului Medicilor Botoșani, spune că „nu salariul e pe primul loc, ci birocrația și dotarea spitalelor“. Conducerea unității sanitare spune că, în viitorul apropiat, va oferi locuințe de serviciu medicilor care vor veni din alte zone ale țării să lucreze la Spitalul Județean din Botoșani.

Deficit de 16 medici la Urgență

Spitalul Județean de Urgență din Ploiești are peste 2.000 de paturi și este situat pe DN 1, unde accidentele se ţin lanţ. Zilnic, în Unitatea de Primire a Urgenţelor din Ploieşti ajung cel puţin 300 de bolnavi. Sunt zile în care sunt externaţi 5 oameni, dar alţi 10 sunt internaţi, iar în unele secţii pacienţii stau şi câte doi în pat. „Suntem încadrați opt medici de medicină de urgență, având un deficit de alți 16 medici specialiști. Sunt trei linii de gardă care se acoperă foarte greu în aceste condiții. Suntem obosiţi de ani de zile și ne străduim ca toată această situație să nu afecteze actul medical“, spune medicul Pană.

„Este epuizant“

Totuși, asta înseamnă pentru bolnavi minute bune, dacă nu cumva ore de așteptare. „De multe ori, venim și așteptăm prea mult aici, pe holuri. E lipsă de medici profesioniști. Nu pot face față. Poți să aștepți 15 minute, o oră, o oră și jumătate, pentru că este foarte mare aglomerație“, spune unul dintre pacienții aflați pe holurile spitalului.

Managerii au scos la concurs posturile libere de nenumărate ori. Dar nimeni nu s-a grăbit să le ocupe. „Este gândit ca această activitate să se desfășoare în ture. Numai că în lipsa acestor doctori nu se poate organiza serviciul în ture și permanența este asigurată prin clasicele linii de gardă. Și este epuizant. Un timp așa de mare de lucru, încontinuu fără pauze, este extenuant“, spune Marius Nicolescu, directorul spitalului. Conducerea unităţii medicale afirmă că a încercat să ţină medicii aproape, însă fără succes.

Ar mai fi nevoie şi de 100 de cadre medii. Deficit mare este şi la Anestezie – Terapie Intensivă, dar şi la Cardiologie, Hematologie şi Psihiatrie. „Noi nu facem excepții. Avem un număr semnificativ de posturi neacoperite“, continuă directorul. La Spitalul Județean de Urgență Ploiești este nevoie și de bani pentru renovare. Doar secțiile de cardiologie și de ortopedie au fost refăcute recent. Celelalte așteaptă finanțare de zeci de ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

6 Comentarii

  1. DEZASTRU in sistemul de sanatate… autostrazi care se surpa inainte de inaugurare… Reactorul 2 al Centralei de la Cernovoda OPRIT azi pentru a 2-a oara intr-un interval de 4 zile, pentru ca INVESTITII Zero, Dividendele merg la Buget altfel intram in faliment!
    Anul trecut Nuclearelectrica a indeplinit DOAR 27% dintre Investitiile PROGRAMATE in 2017, pentru ca Banii de Invetsitii i-a LUAT Minsiterul Economiei(a luat de la TOATE Companiile de stat cu Profit!) si i-a bagat in Salarii, Pensii si mai ales in Pensiile Speciale ale politrucilor!
    E de bine?!
    E foarte bineeee, fix cum v-a promis dl Dragnea!
    „Nuclearelectrica a îndeplinit doar 27,6% din obiectivele majore de investiții raportate la programul pe 2017 al societății. De asemenea, gradul de realizare al planului valoric anual de investiții cumulat de la începutul anului este de 40%, se precizeaza în raportul administratorilor societății pe 2017. În condițiile în care planul de investiții nu a fost îndeplinit, Nuclearelectrica propune acționarilor distribuirea a peste 90% sub formă de dividende din profitul net din 2017, care a fost de 303 milioane de lei.

    „Gradul redus de realizare a planului valoric al programului de investiții pe anul 2017 se explică și prin ponderea unor sume prevăzute în cadrul programului de investiții aferent Sediului Central, amânate pentru anul 2018. Mare parte din proiectele de investiții au acumulat întârzieri atât în derularea procedurilor de achiziții cât și în implementarea acestora, fapt ce explică gradul redus de realizare al programului de investiții al CNE Cernavodă”, se arată în raportul administratorilor.

    Reprezentanții societății precizează că este necesar ca pe „pe termen mediu și lung este necesar că SNN să își CONSERVE Sursele de finanțare în vederea implementării unor proiecte semnificative de investiții”

    Sa isi „conserve” inseamna sa NU mai dea Banii la Buget!!

  2. Phai lili, cum vrei tu investitii daca bani ioc: industria a fost data la fier vechi de catre artizanul liberalist petrica, agricultura importa 90% din produse si vinde hectarul pe doi bani, comertul e la mol unde cel romanesc lipseste cu desavarsire, iar turismul cel mai aproape e in bulgaria. In jermanica impozitul pe cifra de afaceri merge struna, la noi, ba! Nu e voie.

  3. Standardele de acreditare pentru spitale sunt recunoscute de IsQUA și în vigoare conform celor expuse pe site-ul ANMCS din martie 2018 până în 2022. Vreme de 5 ani (2012-2016), această „autoritate națională” a realizat acreditarea spitalelor după niște standarde nerecunoscute de nici o instituție internațională, copiate și prost traduse și a încasat milioane de euro de la spitalele din România, spitale care în nici un caz nu se ridică la nivelul AKH din Austria chiar dacă presedintele ANMCS sustine acest lucru. Oare acești bani aruncați pe fereastră fără nici un folos, nu ar trebui recuperați de la ANMCS? Sau trebuie să treacă și cabinetele medicilor de familie printr-un proces asemănător, adică și inutil și costisitor și realizat cu standarde nerecunoscute de nimeni? Și plătit de medicii de familie din propriul buzunar și fără nici un folos pentru pacienți? Alo, doamna ministru?!

  4. In cazul in care populatia nu este informata in mod transparent de catre oficiali cu privire la punerea in aplicare a imbunatatirilor, nu exista posibilitatea de exercitare a dreptului de Petitie a fiecarui
    cetatean roman. De exemplu in Ploiesti s-au facut constructii in cartierul Vest care nu i-au in considerare cetatenii care locuiesc in zona. In spitalul de urgenta exista si alte deficite, cum ar fi punerea in aplicare a unui standard international de igiena. Exista multe lucruri in tara care nu respecta omul atat ca individuum cat si ca si colectiv. cred ca este necesar ca fiecare sa contribuie la o evolutie de implementare si imbunatatire a mediului de viata public, atat prin informare, constientizare cat si prin organisare a cetatenilor pentru apararea drepturilor proprii ca romani si cetateni europeni. Doresc sa apelez la fiecare sa se gandesca cum poate sa contribuie constructiv la schimbari positive, cu o exprimare elocventa, plina de respect, avand scopul imbunatatirii vietii colective locale. Numai bine, Laura

  5. Situatia salariala actuala in ceea ce priveste medicii este interesanta. La cateva zile de la primirea fluturasilor, concluzia este una importanta: in spitalele din centrele universitare realitatea este mult mai dificila comparativ cu cea din unitatile sanitare dependente de consiliile locale din provincie. Paradoxul legii salarizarii, care favorizeaza ordonatorii principal de credit altii decat ministerul sanatatii, poate constitui o oportunitate nesperata pentru spitalele din orasele mai mici. Acestia au posibilitatea de a oferi salarii si sporuri la nivel maxim, fapt ce trebuie exploatat urgent, prin oferte cat mai atractive. Asta pana ce rectorii marilor universitati de medicina se vor trezi si vor cere modificarea legii in favoarea centrelor universitare in care ei sunt vioara intai. Totul este ca primarii sa deblocheze rapid posturile de medici pe care le pot oferi. Nu stiu cand se vor mai intalni cu o asemenea sansa si nici nu stiu daca acestia realizeaza circumstantele favorabile cu care s-au intalnit: un spital de categoria IV sau V poate fi mai atractiv (sub raport salarial) comparativ cu altul de categoria I! Vorba doamnei Pintea: „acum sa vedem cine e manager!”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.