Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi, întrebat de afirmațiile ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, privind adoptarea unor ordonanțe privind achiziţiile publice, că nu își permite să comenteze gânduri, dar că este nevoie de simplificarea legislației și un pachet nou până în 15 aprilie.
„Nu îmi permit să comentez gândurile domnului Eugen Teodorovici, nu am această capacitate să intru în mintea colegilor mei, dar în aceea ce privește achizițiile, undeva până în 15 aprilie, vom avea pachetul gata. Avem un interes major al națiunii, toată lumea vorbește de investiții. Cu câteva excepții, guvernele de după Revoluție au vrut, dar din cauza legislației, a acestui sport național- contestații- nu s-a putut face. Trebuie să simplificăm procedurile, să lăsăm părțile contractante să poată începe lucrările (…) Pornește cu un proiect pilot, un domeniu, vrem ca lucrurile să se întâmple mai bine nu mai rău. Eu zic mai înțelept și mai cu atenție…”, a declarat joi, la Focșani, Liviu Dragnea.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că Guvernul va adopta până la sfârşitul lunii aprilie două ordonanţe de urgenţă privind achiziţiile publice care vor schimba „radical” acest domeniu, urmând să fie înfiinţată o nouă structură care va centraliza toate nevoile instituţiilor.
„Până la finalul lunii aprilie se va adopta în Guvern o OUG referitoare la partea de achiziţii publice. Va fi o abordare normală, nouă, în liniile Directivelor europene în acest sens. Nu vom adăuga nimic în plus faţă de ceea ce la nivel european se cere în mod imperativ. Din toate zonele de achiziţii publice din Europa se iau bunele practici. (…) Va fi un act care va schimba radical zona achiziţiilor publice. Pe achiziţii centralizate, la fel va fi OUG care va stabili un nou mecanism la nivelul MFP, o nouă structură care va face aceste achiziţii centralizate şi vom începe cu câteva zone pilot, să existe nişte studii care să arate foarte clar că în acele zone sunt filtre foarte mari. Câteva exemple: autoturisme, medicamente şi altele. La fel, la final de aprilie va fi aprobat”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
„Oglinda ,oglinjoara,cine e cel mai frumos din tara?”(P.S.sa vezi ce iti rup eu tie picioarele, orlando,daca te mai bagi in fata … Dragnea).