Dragnea + Iohannis = cocktail Molotov

De două săptămîni, Liviu Dragnea este mult mai puternic. Procentele PSD-ului în alegeri i-au umflat muşchii, i-au surescitat creierul şi i-au dezlănţuit subconştientul. Fac pariu că zi şi noapte se visează cum schimbă România şi intră în istorie. Părerile celorlalţi din PSD nu mai există decît ca nişte acorduri muzicale de la fundalul unui marş glorios.

Klaus Iohannis s-a trezit. Credea că ocupă un tron şi conduce un infailibil mecanism de putere. Rezultatul alegerilor l-a zgîlţîit rău de tot. Abia în aceste săptămîni a înţeles că nu mai are pe cine se baza, că alegerile prezidenţiale din 2019 sunt aproape şi şansele sale scad vertiginos. A fost silit să accepte că este trecător prin Palatul Cotroceni, că a condus prost PNL-ul, că încrederea românilor în el a fost măturată de băşcălie şi de înjurături. Şi mai ales că „guvernul meu” s-a umplut de sînge şi de penibil.

Schimbul de replici dintre Dragnea şi Iohannis, mai ales cele din ultima vreme, ne arată doi cocoşi cucurigînd pe garduri opuse despărţite de un drum. De dimineaţa pînă seara, corul care cîntă aria ”ruşine, penalilor” dă concerte pe unde unde apucă, pe cele mai improvizate scene. Peste drum, Dragnea răspunde mulţimii cu reduceri de taxe, măriri de salarii, schimbări de legi. Disputa ia proporţii ca luptele între masculi în perioadele de rut.

Comportamentul lui Klaus Iohannis de la învestirea guvernului Grindeanu ne-a arătat un alt Klaus Iohannis. Nepotrivit de ironic, hotărît şi muşcător, ca un luptător trezit din reverie.

„Musafirii noştri” Dragnea şi Tăriceanu l-au înfruntat pe teren propriu, venind la ceremonie cu zîmbetul superior al învingătorilor. Klaus Iohannis a făcut din ceremonia de la Cotroceni un mic moment de plătit poliţe şi a plecat lăsînd guvernul Dragnea-Grindeanu cu gura căscată.

Instalarea guvernului Dragnea a fost un mare moment de amărăciuune. După ce-a avut „guvernul meu” vreme de un an şi ceva, Iohannis s-a retras pe meterezele puterii prevăzute de lege. Şi îngrozit de perspectiva unei coabitări pline de tensiuni şi conflicte.

Iniţiativa lui Victor Ciorbea de a contesta la Curtea Constituţională a României o prevedere din Legea 90/1998 şi răspunsul artistic al Mădălinei Puşcalău nu sunt decît primele tiruri cu praştia dintr-un conflict în care părţile se aşază mai bine pe poziţii.

Fie vom asista la teleormanizarea României, fie la instalarea domniei de Hermannstadt.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul versiunea tipărită