Între 14 şi 20 noiembrie se desfăşoară la Bucureşti, în Sala „Horia Bernea” a Muzeului Ţăranului Român, cea de a cincea ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar.
Deschiderea festivă a manifestării va avea loc luni, la ora 18.00, cu un film din 1981, „Mephisto”, care a reuşit să-şi adjudece cele mai importante premii ale momentului, reprezentând, în acelaşi timp, consacrarea deplină pe plan internaţional a regizorului său, Szabó István. Adaptare a romanului cu acelaşi nume al lui Klaus Mann, cu actorul-fetiş al cineastului, austriacul Klaus Maria Brandauer, în rolul Hendrik Höfgen, această coproducţie Germania-Ungaria-Austria va fi proiectată în prezenţa regizorului.
Renumele internaţional al lui Szabó István data, de altfel, încă de la sfârşitul anilor ’60, pentru filmele sale de autor, influenţate iniţial de Noul Val Francez, în care predominau conflictele psihologice şi politice ale istoriei Europei Centrale.
Cu pelicula de luni seară, Szabó a devenit primul şi până acum singurul regizor maghiar câştigător al unui Premiu Oscar. Povestea unui actor de origine germană care descoperă succesul şi începe o carieră de invidiat când Partidul Naţional Socalist ajunge la putere, devenind adeptul puterii naziste, a fost distinsă, în 1981, cu Premiul pentru „Cel mai bun scenariu” şi Premiul FIPRESCI la Cannes, iar în anul următor şi-a văzut atribuite Premiul Oscar pentru „Cel mai bun film străin”, „Premiul de creaţie”, pentru actorul Cserhalmi György, la Gala Filmului Maghiar, Premiul pentru „Cel mai bun regizor”, acordat de Asociaţia Criticilor de Film din Ungaria, Premiul „David di Donatello” pentru „Cel mai bun film străin”, pentru „Cel mai bun regizor” şi pentru „Cel mai bun actor”, Klaus-Maria Brandauer, la Roma, Premiul „Banda de Argint” pentru „Cel mai bun film străin” al anului acordat de asociaţia ziariştilor italieni, la Sorrento, Premiul pentru „Cel mai bun film străin”, acordat de Asociaţia Criticilor de Film din Marea Britanie.
Anul acesta, publicului i se propune şi o retrospectivă a unui alt mare regizor din Ungaria, Jancsó Miklós, posesor şi el al unor premii la festivalurile de la Cannes şi de la Veneţia, retrospectivă care începe marţi, cu „Linişte şi strigăt”, o parabolă vizând epoca lui Kadar. Subjugarea prin frică este tema centrală a peliculei. „Mediul în care se desfăşoară întâmplarea – chiar dacă este vorba de începutul anilor douăzeci – ne sugerează permanent că ne aflăm într-o perioadă imediat următoare unui adevărat, dar ascuns moment al terorii şi represiunii. Este suficient ca unui individ simplu, care a suferit istoria, să-i aducem aminte de existenţa unei situaţii faţă de care prezentul este suportabil, ca acel individ simplu să devină de bunăvoie partener cooperant al acestui prezent. În interpretarea filmului «Linişte şi strigăt» autoumilirea constituie esenţa consolidării, deci şi motorul noii dictaturi contemporane. Aşadar nu este nevoie de violenţă, nici măcar de ameninţare, ci pur şi simplu de atitudinea de supravieţuire a omului de rând, memoria şi speranţa: a fost şi mai rău, şi poate fi chiar şi mai rău”, scria criticul de film Hirsch Tibor. Pelicula era şi ea răspătită cu „Marele premiu al juriului”, la Festivalul Internaţional de Film de la Avellino, în 1968, „Marele premiu”, Premiul pentru „Cea mai bună imagine” pentru Kende János şi Premiul pentru „Cea mai bună actriţă” pentru Törőcsik Mari, acordate de Criticii de Film din Ungaria,
Pentru producţia „Red Psalm”, regizorul a obţinut „Premiul pentru cel mai bun regizor”, la Cannes, în 1973, iar în 1979 şi 1990, i s-a acordat „Premiul pentru întreaga carieră” la Cannes, respectiv la Veneţia.
În cadrul acestei retrospective, care celebrează cei 90 de ani ai regizorului, vor putea fi văzute şi „Confruntarea” (1968), ce are în centru revoluţia din 1956 de la Budapesta, distins cu „Premiul pentru Cel mai bun actor” pentru Balázsovits Lajos la Gala Filmului Maghiar de la Pécs, în 1969, „Marele premiu” acordat de Criticii de Film din Ungaria (1970) şi Premiul „Crucea Sudului” pentru „Cel mai bun film”, la Festivalul Internaţional de la Adelaide, şi „Inima tiranului sau Boccacio în Ungaria”, din 1981.
Două pelicule ale acestui an atrag, de asemenea, atenţia. Una, „Strada Verii nu merge mai departe”, este semnată de Vecsernyés János. O tragicomedie pe un scenariu de Egressy Zoltán, a cărei acţiune se desfăşoară într-o dimineaţă de duminică la Budapesta, în troleul 74, care este deturnat, şi al cărei limbaj absurd este simbolul evenimentelor ilogice din Ungaria de astăzi. Cealaltă, „Copiii dragonului verde”, îi aparţine regizorului Miklauzic Bence, şi îl are ca personaj principal pe Máté, un agent imobiliar divorţat şi singuratic, care primeşte de la şeful său sarcina să vândă un depozit din suburbia, închiriat de un grup de chinezi care-şi ţine acolo bunurile mai mult sau mai puţin legale.
Să mai amintim „Apaşii” (2010), de Török Ferenc, bazat pe piesa de teatru cu acelaşi nume, pe care spectatorii bucureşteni au putut s-o vadă în primvara acestui an cu prilejul turneului Teatrului Radnóti, şi „Fiul blând – Proiectul Frankenstein”, de Mundruczó Kornél, inspirat de romanul gotic „Frankenstein sau un Prometheus modern”, de Mary Shelley, care, în afară de recompensele naţionale, primea „Premiul special al juriului” la Festivalul de Film de la Sevilla, Premiul special al juriului la Festivalul de la Saraievo 2010.
Între ficţiune şi documentar
Jancso Miklos, Inima tiranului sau Boccacio în Ungaria
În 2004, un grup de tineri cineaşti înfiinţa Festivalul internaţional de scurtmetraje din Budapesta, „BuSho”. Numele festivalului provine din prescurtarea „Budapest Short”, dar în acelaşi timp se referă şi la un obicei popular maghiar prin care se alungă iarna, pelerinajul cu măşti specifice denumite „busó”. Festivalul a devenit un fenomen internaţional în scurt timp, dovedind astfel necesitatea genului. O selecţie de scurtmetraje este oferită acum la Bucureşti. Din ea fac parte „Fiara” (2011), de Till Attila, o poveste despre tradiţiile familiale rigide, inspirată din articole de ziar, ştiri, precum şi din mărturiile unor oameni care au trăit acest fenomen tabu al societăţii, cel al sclaviei moderne, peliculă premiată la Budapesta şi la Festivalul Internaţional de Film „Mobile SIFF”, de la Shanghai, „Minute infinite”, de Felméri Cecília, o ficţiune despre viaţa cotidiană, „Înaltă tensiune”, o dramă a relaţiilor interumane contemporane semnată de Erdélyi Dániel, „Antigona”, de Dettre Gábor, despre confruntarea ordinii lumeşti cu ordinea cerească, a puterii şi a legii cu sentimentele umane.
În sfârşit, o altă secţiune a Săptămânii Filmului Maghiar de la Bucureşti o constituie „Retrospectiva Film.dok”. Ideea festivalului de film documentar român-maghiar s-a născut în anul 2004 şi de atunci acest eveniment cinematografic anual s-a bucurat de un succes tot mai mare. La ediţia din acest an a festivalului au participat creaţii din întreg spaţiul carpatic. Scopul enunţat de organizatori este acela ca festivalul să devină în viitor o trambulină a filmelor documentare sosite din Est, către Europa. Selecţia cuprinde filme prezentate la ediţia din 2011 a festivalului: „Vânt din Est”, regia şi scenariul, Szomjas György, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, regia şi scenariul, Adrian Sitaru, film distins cu Premiul pentru „Cea mai bună regie”, Premiul pentru „Cel mai bun actor” pentru Bogdan Dumitrache, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, Premiul „Film New Europe” pentru cea mai bună coproducţie la CINEFEST, Festivalul Internaţional de Film de la Miskolc.
„Calul din Torino”, regizat de Tarr Béla, inspirat de o întâmplare adevărată din viaţa filozofului german din secolul 19 Friedrich Nietzsche, care a protejat la un moment dat un cal de biciul stăpânului său, este, de asemenea, peliculă multipremiată la Berlin, Dubrovnik, Istanbul, Erevan, Ierusalim, Reykjavik, Novi Sad.
