Înainte de a exista dronele, pasionații de aeronautică s-au dedicat zborului cu avioane cu elice mici, copii perfecte și la scară redusă ale celor care au existat cu adevărat în timpul celor două războaie mondiale.
Aceste avioane nu erau simple jucării, ci ceva mult mai sofisticat. Aveau motoare mici cu piston, un mic rezervor de benzină și erau controlate cu telecomenzi. Au devenit foarte populare începând cu anii ’60. Proprietarii lor organizau concursuri și oamenii veneau să le vadă.
Cronologic, prima dronă a apărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a fost produsă în Statele Unite. Au numit-o „Regina Albinelor” și au fost produse 15.000 de unități. Ar putea lansa bombe mici și o torpilă. O mie dintre ele au fost folosite în Germania nazistă și Japonia de către forțele americane. Cu toate acestea, au fost mult mai puțin eficiente decât V-1 și V-2 german care nu erau cu adevărat drone, ci bombe zburătoare.
A fost în 1980 când a apărut prima dronă la scară industrială care timp de câțiva ani a fost folosită pentru sarcini de observare a terenului și cartografiere, până când Statul Major al armatelor și-a dat seama că acestea pot avea o utilizare militară și pot deveni o nouă armă de război.
Astfel, dronele de astăzi au apărut cu proporții din ce în ce mai mari și cu o gamă mai mare de utilizare letală. Caracteristica comună a multora dintre ele este că sunt încă propulsate. Dar sunt capabili să localizeze o țintă și să tragă rachete de diferite tipuri, care le distrug sau le deteriorează grav.
Turcia, de exemplu, are succes internațional cu drona „Baykar” cu trei versiuni diferite. Ultimul, TB2S, are o antenă de comunicație prin satelit și un sistem de interceptare a undelor radio, armamentul său este compus din rachete „Roketsan” cu capacitate distructivă semnificativă.
„Baykar” au fost folosite în războiul din Afganistan și din Libia, Irak, Siria, Azerbaidjan, Burkina Faso, Mali și Ucraina. Costul său se ridică la aproximativ 5 milioane de dolari.
Una dintre dronele cele mai apreciate de militari continuă să fie „Reaper” nord-american, o dronă de luptă care are deja o anvergură de 20 de metri, o viteza de 480 km pe oră și o rază de acțiune de 1850 km evoluând la o altitudine de 15.000 de metri.
Washingtonul îl folosește pentru a monitoriza granița de sud, în prezent supusă unei invazii de migranți din America de Sud, Asia și Africa, începând din Mexic. Aici nu mai este o dronă cu elice, pentru că se mișcă datorită unui motor turbopropulsat. Și cel mai interesant lucru este că are puncte de atașare pentru încărcături explozive de până la 600 de kilograme. Cu două rezervoare de combustibil, poate zbura până la 42 de ore. Poartă bombe și rachete ghidate cu laser de două tipuri: aer-aer și aer-sol.
Astfel, am ajuns foarte departe în evoluția artei războiului care a apărut sub forma unui tratat militar în China în secolul al V-lea î.Hr. Criteriul său a fost că războiul trebuie să aibă o „cauză justă”. Dar cauzele juste există cu adevărat în războaiele de astăzi?
@gelu: Esti si expert militar acum?