Duelul Ronaldo – Messi: Câți bani s-au încasat

Superstarurile Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo au înscris în meciul amical dintre Paris Saint-Germain şi Ryad Season Team, o selecţionată compusă din jucători ai cluburilor Al-Nassr şi Al-Hilal, disputat joi seară în capitala Arabiei Saudite şi încheiat cu victoria la limită a campioanei Franţei (scor 5-4).

Proaspătul campion mondial Lionel Messi a deschis scorul după doar trei minute de joc, însă Ronaldo a restabilit egalitatea în urma unui penalty (34). Marquinhos i-a adus din nou în avantaj pe parizieni, înainte de pauză (43), dar replica gazdelor a venit imediat, prin acelaşi Cristiano Ronaldo, care a reuşit dubla în prelungirile primei reprize (45+6). După pauză au mai marcat Sergio Ramos (54), Kylian Mbappe (60 – penalty) şi Hugo Ekitike (78) pentru francezi, respectiv Jang Hyun-soo (56) şi Talisca (90+4).

Ronaldo a părăsit terenul în minutul 61, în aplauzele publicului, fiind apoi din nou ovaţionat de spectatorii care au umplut tribunele King Fahd Stadium în momentul în care a primit trofeul rezervat jucătorului meciului. Messi a fost la rândul său înlocuit, câteva minute mai târziu.

Paris Saint-Germain a încasat peste 10 milioane de euro în urma acestui meci amical, care i-a adus faţă în faţă pe Messi şi Cristiano Ronaldo pentru a 37-a oară (17 victorii pentru argentinian, 11 pentru portughez şi 9 remize).

Cele două legende, care au cucerit împreună 75 de titluri şi au obţinut 12 Baloane de Aur (7 Messi şi 5 Cristiano Ronaldo), au dominat fotbalul mondial mai bine de un deceniu, iar cele mai multe dueluri directe au avut loc în „El Clasico” FC Barcelona – Real Madrid, în perioada în care au evoluat pentru cele două mari cluburi din Spania.

Ultima întâlnire directă între Messi şi Cristiano Ronaldo a avut loc în decembrie 2020, cu ocazia unui meci din Liga Campionilor între Juventus Torino, echipă la care Ronaldo s-a transferat în 2018 de la Real Madrid, şi FC Barcelona, încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea italienilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.