Miercuri seara, exact când urmăream „masacrul de pe Veltins-Arena”, unde Real Madrid „făcea legea”, am fost alarmat din redacţie. „Tăriceanu îşi face partid şi spune la Antena 3 că va fi susţinut de PSD, de USD la Preşedinţia României.” Deşi nu-mi mai face plăcere, m-am uitat totuşi la emisiunea respectivă. Fostul premier a spus ce a spus, după care actualul premier a confirmat spusele precedentului invitat. Ce s-a spus aseară s-a scris imediat. Joi, ceea ce s-a anticipat s-a adeverit. Partidul fostului premier s-a dovedit un mare „fâs” (Tăriceanu a fost urmat de un singur deputat anonim din PNL şi de exclusul Ilieşiu – acesta din urmă invitat în ultima săptămână pe micile ecrane ale noii coaliţii A3-RoTV, cât n-a fost invitat în 3 ani de zile – şi eventual i se va alătura şi duo-ul Chiliman-Moisescu), programele celor două televiziuni au fost date peste cap, chiar dacă subiectul a fost „forţat” la maximum, şi cu asta gata.
Totuşi, un lucru nu prea „se potriveşte”. Dacă avântul lui Tăriceanu este pe undeva de înţeles, de neînţeles este prestaţia lui Victor Pona, care a salutat cu entuziasm iniţiativa fostului premier, l-a confirmat şi chiar a avansat ipoteza unui nou USL cu echipa Tăriceanu.
Mergând în profunzime, punând cap la cap toate acţiunile şi declaraţiile premierului, există totuşi o explicaţie pentru care Victor Ponta l-a luat în braţe pe Tăriceanu, atenţie, cel care a fost un adversar al înfiinţării USL, a criticat destul de des politica USL, dar l-a reevaluat în ultimele săptămâni.
Explicaţia ar fi următoarea: Victor Ponta nu vrea să candideze şi să devină preşedintele României. Când el declară acest lucru, o spune cu sinceritate. De ce nu vrea Ponta să fie preşedinte? Este foarte simplu de explicat. Ai ajuns la Cotroceni, nu mai eşti preşedinte de partid în acte, nu poţi fi sigur că mai controlezi 100% partidul, nu este sigur ca premierul pe care îl pui o să fie un „Emil Boc” (adică, unul care să spună „să trăiţi, şefu’, aveţi mereu dreptate”, chiar înainte ca tu să deschizi gura), nu eşti sigur că mai poţi controla Parlamentul şi mai sunt şi alte neajunsuri. Dar dacă eşti prim-ministru şi preşedinte de partid (şi cel mai mare din România), controlezi partidul, controlezi guvernul, controlezi Parlamentul şi cu şeful statutului te mai şi înţelegi, iar dacă ai o Curte Constituţională neutră sau chiar favorabilă, atunci chiar că nu-ţi mai pasă de nimic. Practic, în condiţia sa de premier şi preşedinte al PSD, Victor Ponta este cel mai puternic om din ţară. Ca preşedinte sigur nu ar fi.
Iată de ce Ponta are nevoie de un Tăriceanu preşedinte la Cotroceni. Sigur, vă veţi întreba, dar de ce nu vrea Ponta la Cotroceni un PSD-ist? O întrebare logică. Răspunsul este simplu şi are două componente: în primul rând, chiar fiind cel mai puternic om din ţară, lui Ponta nu-i cade bine să aibă drept şef (pe hârtie) un fost subaltern. Nu dă bine. Şi mai e o problemă: şi dacă fostul subaltern îşi ia rolul în serios, mai face o masă critică în partid şi-i pune probleme lui Ponta? Iarăşi nu dă deloc bine. În fine, a doua componentă a răspunsului: cine să fie PSD-istul care să fie propus pentru Cotroceni? Chiar dacă este cel mai mare partid din România, nu există în PSD o personalitate pentru o astfel e funcţie. Şi există marele risc să nu obţină numărul suficient de voturi pentru a ajunge preşedinte. Şi nici acest lucru nu dă deloc bine. Toate considerentele de mai sus duc spre o singură concluzie: Ponta are nevoie la Cotroceni de un „stranier”. Şi în primă instanţă l-a găsit în persoana lui Tăriceanu. Din nou vă veţi întreba: de ce s-a complicat Ponta cu Tăriceanu, din moment ce îl avea Antonescu deja candidat în acte la USL? Şi aici răspunsul este simplu. Antonescu la Cotroceni ar fi fost un preşedinte incomod pentru Ponta. Nu un nou Băsescu, dar tot incomod. Pentru că, iată, Antonescu s-a cam obişnuit să zică „halt!”, ba mai la o Roşie Montană, ba nu prea îi place cum miros gazele de şist, ba nu vrea legea amnistiei etc. Tocmai din această cauză, de la primul „halt!” al lui Antonescu (blocarea Roşiei Montane), Ponta şi-a pus comunicatorii secunzi („tata socru” Sârbu, Şova, Ivan şi alţii) să arunce pe piaţă varianta nesusţinerii lui Antonescu la Preşedinţie, să spună că Antonescu este un fel de Băsescu 2 ş.a.m.d. Poate şi pentru asta i-a forţat pe liberali să iasă de la guvernare.
Vor fi însă multe voci care să spună: Ponta ar avea şi alte soluţii decât Tăriceanu. Greşit. Nu are. Oprescu? Exclus. În Ardeal, în Moldova şi chiar în zona Olteniei, cu tot zelul activiştilor PSD/USD, nimeni nu l-ar vota pe Oprescu. Pentru că nu le spune nimic oamenilor de acolo. Bucureştiul este altceva, dar nu este deloc suficient. Isărescu? Să fim serioşi. Este doar un mit. Altcineva? Nu văd.
Soluţia Tăriceanu îi vine deci „mănuşă” lui Ponta. Am spus de ce mai înainte, dar mai este ceva: Ponta & Co. mai mizează şi pe ciupirea de către candidatul Tăriceanu a unor procente de la candidatul PNL, Crin Antonescu.
Numai că evenimentele de joi au demonstrat că soluţia Tăriceanu este falimentară. Fără o minimă zestre, Tăriceanu nu poate fi propus de Ponta ca să fie susţinut pentru Cotroceni. Şi sunt foarte slabe speranţe şi semnale că Tăriceanu va face rost de „zestre”. Doar pe Titi Hoban şi Sorin Ilieşiu, şi pe hai, încă vreo doi-trei primari, doi-trei foşti consilieri de pe vremea când era la Palatul Victoria, Tăriceanu nu-i poate prezenta ca „zestre” la nunta cu Ponta/PSD/USD.
Şi atunci ce-i mai rămâne de făcut lui Ponta? Îmi este greu să văd în acest moment şi nici să-l consiliez nu vreau. Eventual, să apeleze în cele din urmă la susţinerea unui Emil Boc sau Elena Udrea, prezumtivi candidaţi ai partidului lui Băsescu. Nu este de râs. Atunci când te aliezi cu UDMR, adică exact formaţiunea care 100% a contribuit (prin boicot) la salvarea lui Traian Băsescu la referendumul din 29 iulie 2012, atunci orice este posibil, chiar şi susţinerea unui candidat al lui Traian Băsescu. Care, fără voturile USD, ar avea acces la Cotroceni doar la muzeu şi după ce îşi cumpără bilet de intrare.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.