După Versailles: mai ușor cu gazele pe scări

Summitul de la Versailles al liderilor UE, organizat de Emmanuel Macron zilele trecute, a adoptat un nou set de sancţiuni aplicate Rusiei. Acest val patru al „pandemiei de pedepse” ce bântuie peste Rusia cuprinde retragerea in corpore de către europeni, alături de SUA, a clauzei națiunii celei mai favorizate. Decizia permite UE să interzică sau să impună tarife restrictive la importul de mărfuri rusești. Ca primă măsură, UE va interzice importurile de produse din fier și oțel. Interzicerea importurilor de petrol și gaze a fost lăsată de-o parte la Versailles.

SUA deja au interzis firmelor americane importurile de petrol și gaze din Rusia, dar europenii nu și-au permis, deocamdată, o astfel de măsură. Mai mult, occidentalii chiar se tem de o întrerupere bruscă a livrării de gaze de către Rusia, care acum furnizează aproximativ 45 % din necesarul de gaze naturale al Europei. După cum anunța prim-viepreședintele CE, Frans Timmermans, Washingtonul lucrează cu Bruxelles-ul și cu alte țări partenere pentru a crea planuri de urgență în cazul în care Rusia decide să întrerupă livrarea de gaz spre Europa.

Luați o plapumă de la Timmermans!

Comisia Europeană, prin vocea lui Timmermans, anunțase că ținta este ca, până la sfârșitul anului, cererea UE de gaz rusesc să fie redusă cu două treimi. Iar europenii pot contribui la lupta împotriva criminalului Vladimir Putin prin diminuarea căldurii din casele lor. Summit-ul de la Versailles trece, însă, sub tăcere termenul anunțat de Timmermans.

Un adevăr incomod

Premierul olandez Mark Rutte a reacționat la anunțul conaționalului său Timmermans, afirmând că nu este în favoarea opririi livrărilor de petrol şi gaz ruseşti, acest lucru fiind nesustenabil pentru statele UE. „Nu aş pleda pentru tăierea, astăzi, a livrărilor de petrol şi gaz din Rusia, nu este posibil, pentru că avem nevoie de aceste livrări şi acesta este adevărul incomod”, a declarat Rutte, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, la Paris.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că, deşi condamnă invazia militară rusă în Ucraina, nu va susţine interzicerea importurilor de energie din Rusia. De asemenea, prim-ministrul bulgar Kiril Petkov a declarat că susţine sancţiunile împotriva Rusiei ca mijloc de a opri invazia în Ucraina, dar va dori probabil o exceptare de la interzicerea importurilor de gaze naturale şi petrol, dacă o astfel de propunere va fi înaintată. Bulgaria este aproape complet dependentă de aprovizionarea cu gaze furnizată de Gazprom, iar singura sa rafinărie de petrol, deţinută de compania rusă LUKOIL, furnizează peste 60% din combustibilul folosit în ţară.

Cu sau fără a ține seamă de opinii precum cele citate mai sus, liderii europeni au fost mai reticenți în a stabili termene precise pentru ruperea „cordonului ombilical” de Rusia, cum spunea șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell. În „Declarația de la Versailles” adoptată vineri se menționează doar că „am convenit să eliminăm treptat, cât mai curând posibil, dependența noastră de importurile de gaze, petrol și cărbune din Rusia”.

Un capitol din Declarație se referă la „Reducerea dependențelor noastre energetice”. Printre soluțiile avute în vedere se află „diversificarea surselor și a rutelor (de aprovizionare), inclusiv prin utilizarea GNL și dezvoltarea biogazului”. În acest sens, au trasat Comisiei Europene sarcina să propună un plan RePowerEU până la sfârșitul lunii mai.

Din discuțiile antamate deja de Bruxelles cu furnizori și producători de gaze naturale lichefiate (GNL) rezultă că aprovizionarea cu astfel de gaze este limitată și se află deja la capacitatea maximă, nefiind disponibile prea multe opțiuni pentru a înlocui volumele mari din Rusia. Se caută volume suplimentare de gaze naturale din diverse zone ale lumii, din Africa de Nord și Orientul Mijlociu până în Asia și Statele Unite, a declarat un oficial american de rang înalt al administrației SUA, potrivit Radio Europa Liberă.

Conform „Declarației de la Versailles”, UE importă 90 % din consumul său de gaze, aproximativ 45 % din importuri fiind din Rusia, acest procentaj fiind diferit de la un stat membru la altul (a se vedea tableul de mai jos). De asemenea, țările UE mai importă din Rusia și 25 % din petrolul de care au nevoie și 45 % din necesarul lor de cărbune.

Porție de gaze după modelul dozelor de vaccin?

Europa ar putea scăpa de dependența față de gazele rusești până iarna viitoare, dar costurile și sacrificiile ar fi semnificative, arată o analiză făcută de Bruegel.org, un influent think-tank din Bruxelles, citat de site-ul defapt.ro.

Bruegel.org explică faptul că importurile de gaze lichefiate pot crește, dar în funcție de infrastructura existentă în UE, precum și de bunăvoința Japoniei și Coreei de Sud, care ar trebui să renunțe la o parte din livrări pentru ca ele să ajungă în UE. Apoi, umplerea peste vară, la capacitate maximă, a depozitelor de gaze preconizată de liderii Comisiei Europene va costa 70 de miliarde de euro, față de 10 miliarde de euro, cât a costat depozitarea de anul trecut.

Specialiștii belgieni consideră că este extrem de dificilă înlocuirea gazului rusesc pentru iarna viitoare, „fără ca activitatea economică să fie distrusă, oamenii să înghețe sau să se ajungă la întreruperea furnizării de energie electrică”.

Probabil că liderii europeni au realizat în ultimă instanță că, în privința schimbării furnizorilor de energie, e ușor de zis, dar mai greu de făcut. Pe hîrtie sau la tv, prin declarații politice pompoase, care plac talibanilor ideologici, renunțarea la gazul rusesc poate părea un obiectiv seducător, dar Bruegel.org. atrage atenția că, „pe teren, lucrurile sunt ceva mai complicate”. „Un astfel de demers ridică o serie de provocări, cele mai importante fiind legate de prețul achizițiilor, de distribuirea echitabilă între țări și de repartizarea costurilor. Vor trebui revizuite zeci de reglementări (…) mulți bani vor trebui să fie cheltuiți rapid și vor fi luate decizii grele. În multe cazuri, timpul va fi prea scurt pentru răspunsuri perfecte”, spun analiștii europeni.

După cum sunt orientate lucrurile, bruxelles-ul a preluat pe cont propriu aprovizionarea centrralizată a statelor membre cu gaze și țiței, după care ar urma o justă repratizare pe țări a cotelor și costurilor, după modelul verificat deja al dozelor de vaccin. La care nimeni n-a văzut până în ziua de azi contractele semnate de funcționarii bruxelezi în numele statelor suverane europene.

Probabil evaluând toate acest lucruri și lăsând de-o parte anunțul stahanovist al lui Timmermans, „Declarația de la Versailles” adoptată vineri de liderii europeni a fost eliptică în privința termenului de eliminare a dependenței energetice de Rusia, pe care au convenit s-o săvîrșească „treptat, cât mai curând posibil”.

Veniturile bugetare vor fi date peste cap

Schimbarea de macaz în aprovizionarea cu gaze și petrol nu este deloc o operațiune simplă, nici tehnic, nici comercial. Iar una dintre consecințele importante ale acestei schimbări va fi obligarea statelor respective de a-și modifica radical filosofia construcției bugetare interne, la care taxele pe combustibili reprezintă de decenii o sursă importantă. „Vor trebui revizuite zeci de reglementări”, anunță think-thankul belgian.

Importul european de gaze și petrol rusesc datează din anii ’60, pe o infrastructură care s-a dezvoltat continuu, până la recentul Nord Stream 2. Decenii în șir și până în zilele noastre, combustibilii din Rusia au contribuit substanțial la dezvoltarea industrială a Occidentului, fiind considerați ieftini în raport cu alte surse.

Pe lângă accesul sigur la energie ieftină și ușor de aprovizionat, prețul convenabil de import a permis statelor respective să adauge tot fel de taxe și accize, care s-au constituit în venituri bugetare consistente și privilegiate. Având desfacere asigurată și plătitori captivi, care n-au încotro, că li s-ar „tăia curentul”, accizele pe energie sunt mană cerească pentru orice guvern, fiind ușor de stabilit, de colectat și de administrat.

Bâlbâielile din țara noastră legate ba de plafonarea prețului la energie, ba de compensarea facurilor, ba de niciuna dintre ele pot fi puse pe seama interesului guvernanților de a încasa cu discreție, tot mai mult în fiecare zi, taxe și accize care sunt proporținale cu prețul la pompă. Cu cât noi plătim un preț mai mare, cu atât mai mult încasează și statul.

În condițiile în care prețul de achiziție a surselor alternative – a gazului lichefiat, de pildă – va fi mult peste ceea ce s-ar numi o sursă ieftină, marja de manevră bugetară a guvernelor va fi mult mai mică. De aici și o altă posibilă explicație pentru ezitările occidentalilor în a urgenta închiderea robinetelor cu gaz rusesc.

Un lucru pare cert de pe acum: prețul viitor al petrolului și gazelor, indiferent de unde vor fi aprovizionate, va fi mult mai mare decât cel plătit Rusiei chiar în aceste zile. Asta-i regula de bază a pieței capialiste: ești la ananghie și vrei musai o marfă pe care n-o mai găsești, plătești de te rupi! Este consecința fundamentală a întregii mișcări cu „independența energetică”. Și miza majoră a unei afaceri colosale.