E chiar culmea: Băsescu vrea depolitizare!

Preşedintele României, Traian Băsescu, a dictat, miercuri, guvernului, al cărui stăpân absolut este, ce are de făcut în privinţa angajamentelor pe care el deja le-a luat în numele ţării, fără să fi avut vreun mandat sau fără să fi obţinut un consens în ţară în acest sens.

Tema indicaţiilor preţioase ale lui Băsescu pentru subordonaţii săi de la Palatul Victoria a fost legată de recentele decizii ale Consiliului European de Iarnă de la Bruxelles, la care a fost propus un acord interguvernamental de consolidare fiscală la nivelul Uniunii Europene.

Duminică, preşedintele a declarat, la Cotroceni, că şi-a asumat informarea Comisiei Europene în legătură cu faptul că România va adera la acordul interguvernamental stabilit la Bruxelles. Traian Băsescu a declarat atunci că, dacă Parlamentul vrea altceva, este treaba Legislativului.

Obligaţia statelor care aderă la acordul interguvernamental este includerea în legislaţia naţională angajamentul pentru „buget naţional echilibrat şi în surplus”, ceea ce înseamnă că deficitul structurat nu trebuie să depăşească 0,5% din PIB.

Preşedintele a declarat, în cadrul discuţiilor de la Guvern, că acordul de uniune fiscală nu aduce „nimic nou sub soare”, doar introduce anumite pârghii pentru respectarea criteriilor fiscale impuse de Uniunea Europeană, relatează Antena 3.

Traian Băsescu a arătat că doreşte ca partidele şi instituţiile cu atribuţii legate de acest acord să aibă o atitudine similară celei din cadrul dezbaterilor privind integrarea României în UE şi NATO.

Şeful statului a avertizat că România riscă să fie decredibilizată dacă dezbaterea privind acordul interguvernamental de uniune fiscală nu va fi depolitizată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.