„Pauperizarea fiscală” și dezechilibrele dintre profituri și salarii
Discutând despre problemele economice actuale ale României, precum inflația, deficitul bugetar, reducerea costurilor și dobânzile ridicate, economistul Andrei Mocearov arată că, deși există multe probleme structurale, la baza acestora stă o cauză principală.
„Dar eu aș începe cu principala problemă pe care o văd cel puțin eu și anume faptul că există o pauperizare fiscală. În sensul că România are venituri fiscale cu mult sub media Uniunii Europene, adică cam la 10, 11, 12 puncte procentuale.
Asta înseamnă sume uriașe, adică, de exemplu, 10 puncte procentuale înseamnă spre 250 de miliarde de lei pe an. Deci vreo 50 de miliarde de lei pe an, adică cam cât primim de la Uniunea Europeană pe șapte ani.”, spune acesta.
Economistul susține că această situație a dus la un dezechilibru macroeconomic major, vizibil în modul în care se împarte venitul național, între profituri și salarii, o realitate pe care o consideră în contradicție cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană.
„Adică profiturile sunt mari, în ciuda faptului că antreprenorii se plâng, iar salariile sunt mici. Se pune întrebarea: de unde sunt profiturile așa mari? Adică de ce sunt profiturile așa mari? Și profiturile sunt așa mari din două motive. Unul e că prețurile sunt împinse în sus, iar pe de altă parte pentru că taxarea capitalului și a celor cu venituri mari e mică.”, precizează Mocearov
El adaugă că această constatare nu îi aparține doar lui, făcând trimitere la raportul OECD din martie 2026 și la rapoartele de țară ale Comisiei Europene, arătând că recomandările instituțiilor internaționale vizează creșterea veniturilor fiscale și a progresivității, situație care se reflectă în „cele două deficite gemene” (n.red. bugetar și comercial).
Impulsul fiscal din 2024 și de ce banii nu s-au regăsit în creșterea PIB
Andrei Mocearov evocă anul 2024 ca exemplu al unui impuls fiscal puternic care, în opinia sa, nu s-a tradus printr-o creștere economică pe măsură, ci s-a îndreptat în altă parte.
„Deci deficitul bugetar care s-a creat se vede în două locuri: în rata mare de economisire a întreprinderilor nefinanciare din România și în contul curent, adică la exterior. Iar pe de altă parte, gospodăriile au rată de economisire chiar negativă la ultima statistică.
Deci ca investitor, de ce să investesc când n-are cine să-mi cumpere? Adică, de obicei apare această reticență a investitorilor să investească, datorită incertitudinii pe care o au. Și incertitudinea e legată de faptul că puterea de cumpărare e de fapt mică.”
Potrivit economistului, sumele introduse în economie în 2024, inclusiv prin majorarea salariilor și pensiilor, s-au orientat în bună măsură către bunuri din import, ceea ce a sprijinit produsul intern brut al altor state, nu pe cel românesc.
Neoliberalismul, bugetele mici și „cultura descurcatului”
Întrebat de ce România continuă să perpetueze un model neoliberal orientat spre un stat minimal, Andrei Mocearov reconstruiește istoria conceptului, de la colocviul Walter Lippmann și apariția termenului prin economistul german Alexander Rüstow, până la Mont Pèlerin Society, Friedrich Hayek, Milton Friedman și aplicarea în perioada Reagan–Thatcher.
El afirmă că România s-a poziționat la „extrema neoliberalismului”, având un regim pe care îl aseamănă cu cel al lui Javier Milei, din Argentina.
„Nu numai că există o opțiune cvasi-unanimă pentru statul minimal, adică pentru o fiscalitate redusă. Toate țările din Uniunea Europeană au bugete de peste 40% din PIB, chiar țările din jur au peste 35%, media e peste 40%.
România se menține cu încăpățânare sub 30%. Ori această opțiune pentru stat minimal e legată de profituri mari, salarii mici, inegalitate socială mare, inegalitate mare geografică și eficiență mică, adică ea… empietează asupra creșterii economice.”
Dincolo de ideologia economiștilor și de frica politicienilor de a propune majorări de taxe, profesorul Mocearov indică și un factor cultural și social, pe care îl numește „cultura descurcatului”, asociată cu o economie informală extinsă și cu confundarea firmei cu gospodăria personală.
„Deci în România foarte mulți antreprenori confundă firma cu gospodăria. De aia și circulă în piață povestea asta în care impozitul pe profit, impozitul pe muncă, mă rog, toate se adună cu impozitul pe dividend.
Ori, de exemplu, impozitul pe profit e impozitul pe firmă, iar impozitul pe dividende e pe gospodărie, de fapt, pe patron, care aparține gospodăriei, nu firmei ca persoană fizică. Deci confuzia asta e întreținută și ea are consecințe negative asupra ansamblului economiei.”
Mocearov menționează mai mulți indicatori prin care România se situează în afara tabloului european: intermedierea financiară redusă (împrumuturile de la asociați/acționari, pe care le leagă de optimizarea fiscală), raportul disproporționat între investițiile străine directe intrate și cele românești ieșite și rata scăzută de inovare a firmelor românești.
Impozitul progresiv, digitalizarea ANAF și rolul statului
Referindu-se la argumentul frecvent invocat că România „nu este pregătită” pentru impozitarea progresivă, economistul respinge această idee și subliniază că impozitul progresiv are două funcții majore în politica fiscală: stabilitatea și redistribuirea.
El critică propunerile de tip „parodie” care ar reduce veniturile bugetare în loc să le crească, dar consideră că o reformă reală trebuie să vizeze venitul global și să limiteze arbitrajul fiscal, precum utilizarea PFA-urilor sau a microîntreprinderilor.
În privința digitalizării ANAF și a combaterii evaziunii fiscale, Andrei Mocearov susține că digitalizarea a fost sabotată de-a lungul timpului, inclusiv prin renunțarea la colaborarea cu Banca Mondială după încasarea unor fonduri, spre deosebire de Bulgaria, care a avansat mai mult.
„Deci digitalizarea e necesară, dar toate depind de opțiunea de politică economică care e ideologică. Eu, o spun de multe ori pentru că acuma, în ultimul timp, inclusiv Daniel Dăianu, care acum doi ani spunea că e o naivitate să crezi că poți reduce evaziunea fiscală dintr-o dată și pleda pentru creșterea unor taxe, acuma nici el nu mai zice treaba asta.
Dar aceste venituri fiscale mici au trei motive puternice, trei cauze: pe de o parte fiscalitate redusă, deci taxe agregate reduse și efective, chiar dacă nominale sunt mari, se încasează puțin. Doi, e bază de impozitare mică pentru că e toleranță mare față de evaziunea fiscală și permisivitate mare față de optimizări fiscale, iar al treilea este taxele mici.”
El adaugă că ANAF are nevoie de specialiști de nivelul Băncii Naționale, că România are o „gaură” de circa 10% în ceea ce privește veniturile fiscale, iar măsurile de reducere a cheltuielilor sau reforma administrativă nu pot înlocui consolidarea fiscală.
Reformă fiscală înainte de reformă administrativă
Profesorul de macroeconomie afirmă că reforma administrativă ar trebui să urmeze reformei fiscale, nu să o preceadă. `Suspectez că reforma aceasta administrativă e ultima apărare față de o necesară reformă fiscală”, este de părere profesorul.
De asemenea, acesta arată că sănătatea, învățământul, infrastructura și pensiile sunt subfinanțate, avertizând împotriva privatizării asigurărilor de sănătate, pe care o vede ca pe o reducere a solidarității.
Comentând dictonul care se aude des în spațiul public, „privatul este motorul economiei”, Mocearov precizează că acest motor „nu funcționează optim lăsat singur” și are nevoie de sprijinul statului prin investiții publice, în timp ce, la nivelul întregii economii, societatea în ansamblu este cea care „duce greul”.