Vestea cu pensionarea profesorului Iohannis a atras atenția mai mult din cauza mărimii ei. După nu știu cîți ani de muncă, i s-o fi cuvenind ceva. Nu fac parte dintre cei interesați să afle cît, deși situația sa de personaj plătit de la buget stîrnește o asemenea întemeiată curiozitate.
Cu ani în urmă, am încercat să aflăm ce taxe a plătit profesorul Iohannis pentru sumele încasate din meditații. Cele din care și-a făcut casele. N-am reușit. O întreagă mașinărie s-a pornit la Sibiu pentru a îngropa un răspuns care ar fi putut să-l ridiculizeze. Din două rînduri, o semnătură și o ștampilă, onestitatea declarației publice a președintelui Klaus Iohannis ar fi fost îngropată definitiv. Klaus Iohannis a fost profesor suplinitor la Agnita și, mai apoi, inspector școlar general adjunct la județul Sibiu, de unde a fost promovat în urma unui incident care l-ar fi implicat pe inspectorul general. Mai tîrziu, inspectorul general debarcat s-a dovedit a fi nevinovat. Dar Klaus Iohannis cel dornic de ascensiune a rămas pe poziție.
Cum a ajuns Klaus Iohannis profesor titular la Liceul Samuel Brukenthal din Sibiu rămîne un mister. Dar unul explicabil. Cine ar fi putut să trîntească la concursul pentru un post de titular un inspector general sau general adjunct? România cu acest grad de obiectivitate nu funcționează încă, chiar dacă ar fi fost vorba de cazul unui profesor care și-a luat definitivatul cu o notă minima (7).
Viața este plină de mistere și surprize și nimeni nu poate s-o transforme într-o farmacie. Micile avantaje ale funcției nu pot fi delimitate la miligram moral.
Dar blocarea postului de titular pentru o perioadă de 27 de ani poate deveni un subiect de meditație și, în același timp, o măsură pentru devotamentul față de profesie și față de elevi al unui ins care s-a bătut cu cărămida în piept.
„Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu a devenit disponibilă, după aproximativ 27 de ani în care postul a fost blocat de președintele României, Klaus Iohannis. Acesta a predat acolo timp de 19 ani.
Lista posturilor disponibile pentru titularizare în județul Sibiu a fost publicată recent, iar printre acestea se află și catedra de fizică de la Colegiul Brukenthal, cu predare în limba germană, ce presupune 18 ore de predare, reprezentând o catedră complete”. (Adevărul)
Presupun că există sute, poate chiar mii de funcționari publici care provin din școli și care își păstrează, în baza legii, poziția de titular pe o catedră la o anume disciplină, fie în școli, în licee sau chiar la facultăți. Ei zic că legea le dă dreptul și chiar le dă, fiind un soi de garanție și de recompensă pentru strădaniile din funcția publică. Cît de folositoare sunt acestea, este o altă poveste!? De obicei, titularii promovați pe cine știe unde nu se mai întorc niciodată, dar păstrează norma blocată. Este o formă de egoism, de apărare, de lipsă de curaj în a înfrunta riscurile unei ascensiuni. Cei mai păgubiți sunt copiii. Egoismul și teama de eșec ale titularului (gen Klaus Iohannis) aduc după ele o pregătire mediocră a elevilor. Suplinitorul de la Agnita, Klaus Iohannis, a devenit titular la Liceul Samuel Brukenthal, aducînd după el un alt suplinitor.
Vrînd-nevrînd, conștient sau nu, Klaus Iohannis a devenit parte a „României ne-educate”!
Armata fiecăreia din Țările Române era numită oaste. Oastea, alcătuită din călărime și din pedestrime, se compunea din:
Oastea cea mică, care prin secolul al XV-lea ajunsese la circa 10.000 de oameni, formată din:
oastea domnului, care depindea direct de domnitor și era formată din curteni, țărani liberi (moșneni, răzeși), nemeși și târgoveți;
oastea feudalilor (steagurile marilor boieri), formată din slugile boierești.
Oastea cea mare, (care ajunsese la circa 40.000 de oameni) la care participa și marea parte a țărănimii aservite.
Războaiele erau purtate, în general, de oastea cea mică și numai în cazuri deosebite, cu asentimentul sfatului domnesc, era adunată oastea cea mare. Comandantul oștii era domnul țării (în Transilvania voievodul).
În secolul al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea, baza oștii o constituiau cetele (steagurile) boierești, în a doua jumătate a secolului al XV-lea și prima jumătate a secolului al XVI-lea cetele de curteni, iar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea slujitorii (categorie privilegiată, cu obligații militare). Începând din secolul al XVI-lea, în oștirea Țărilor Române apar unități de mercenari (lefegii) poloni, lituani, unguri, secui, sași, nemți, cazaci, turci, bulgari și chiar francezi, italieni și valoni.
Cum războaiele se purtau mai ales vara, obligativitatea serviciului militar era pe la Sfântul Gheorghe (23 aprilie) până la Sfântul Dimitrie (26 octombrie), intervalul în care cei cu datorii militare trebuia să fie pregătiți pentru orice chemare.
Bazele moderne ale constituirii și consacrării Forțelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La 12/24 noiembrie 1859, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este înființat Statul Major General.