Eminescologi detectivi

Între însemnările zilnice ale lui Maiorescu imediat anterioare zilei de 28 iunie 1883, nici cel mai vag indiciu că mintea lui Eminescu s-ar fi dereglat. În articolele sale zilnice din „Timpul”, de asemenea: zero semne de alienare.

La ora 6 a dimineţii de 28 iunie, Maiorescu a fost vizitat de soţia lui Slavici, o doamnă de etnie maghiară. Soţia lui Slavici îl ţinea în gazdă pe Eminescu şi venise să anunţe că mintea poetului a luat-o razna. Acum, istoricii literari cunosc faptul că, la Bucureşti, Slavici slujea interese austro-ungare, nefiind un militant pentru interesul Ardealului (Unirea). Între ora 6 şi ora 10, Maiorescu, însoţit de Simţion, un reprezentant al Societăţii „Carpaţii”, cel mai vocal ONG (ca să zicem aşa) pro-Ardeal din Bucureşti, au fost prezenţi la Sanatoriul doctorului Şuţu şi au aranjat, contra cost, internarea lui Eminescu.

Notele informative ale poliţiei politice austro-ungare, publicate în original (în germană, doar în germană), la Timişoara, în 1987, atestă că Societatea „Carpaţii” era infiltrată de agenţi ai Vienei, adjuncţii lui Eminescu, şeful acestei societăţi, fiind astfel de agenţi.

Graba şi uşurătatea cu care Maiorescu a luat în serios „constatările” doamnei Slavici sunt greu de înţeles în termeni de psihologie a bunei-credinţe. Maiorescu aştepta să fie vizitat, la ora 10, de Eminescu. Întâlnirea era convenită. A notat în jurnalul său că l-ar fi sfătuit pe Eminescu să accepte internarea, aranjamentele fiind făcute, iar costurile – deja plătite.

Nu poţi să nu tresari în faţa acestei note. Cum ar veni, într-o dimineaţă, un avocat de mare prestigiu, pe care eu îl recunosc şi reprezentant politic de frunte al ţării mele, îmi spune că mi-a aranjat internarea la spitalul de alienaţi şi să fac bine să mă îndrept într-acolo, căci sunt aşteptat, costurile fiind deja achitate. Eminescologii detectivi au cercetat contextul acelei zile de 28 iunie 1883 care s-a încheiat cu internarea forţată a lui Eminescu, dar nu au reuşit să focuseze îndeajuns de clar ce anume ar fi putut îndreptăţi un complot politic împotriva editorialistului de la ziarul „Timpul”.

„Potoliţi-l pe Eminescu!”, scria P.P. Carp de la Viena, unde negocia un tratat secret cu Austro-Ungaria ce ar fi înfuriat aliaţii occidentali ai României dacă ar fi fost dat în vileagul opiniei publice.

Regele Carol I îi trăda, în secret, pe aliaţii noştri tradiţionali şi nu se temea decât de gura spartă a pro-ardelenistului Eminescu. Riscul ca jurnalistul de la „Timpul” să afle acest secret era mare, iar riscul de a-l divulga era şi mai mare. Eminescu nu dorea alianţe care să îndepărteze speranţele în unirea Ardealului cu România.

De altfel, în cele din urmă, Carol I a înţeles că nici România nu dorea astfel de alianţe.

Cea mai slabă verigă din detectivistica ce a descifrat acest complot nu stă în demantelarea jocurilor de interese politice, ci în descifrarea modalităţilor „terapeutice” prin care mintea lui Eminescu a fost dereglată.

Unii au spus că supradozele cu mercur ar fi putut duce orice minte sănătoasă la alienare. Prea puţină cercetare medico-detectivistică a fost întreprinsă. Dar nu mai pot afirma decât fanaticii că ziua de 28 iunie 1883 ar putea avea vreo logică a bunei-credinţe în relaţia Maiorescu-Eminescu.

28 iunie 1883 – Eminescu a fost dus la spitalul de nebuni în cămaşă de forţă

Un excelent detectiv al acelei zile, Ion Spânu, a rămas dator, deocamdată, cu detectivistica felului în care doctorii au dereglat mintea de care Regele Carol I se temea cu justificate temeiuri, mai puţin acela de a ordona compromiterea ei pe căi ocult-medicale.