”Banc despre educația din URSS. «De trei ani, soția merge la un curs de bucătari. Înseamnă că știe să gătească foarte bine. Nu, au ajuns abia la partea despre Al 20-lea Congres la Partidului».
Este un banc despre deturnarea unei activități non-politice, gătitul. Însă poate fi vorba la fel de bine și despre biologie, istorie sau matematică. Scopul era nu (sau nu numai) să umple mintea oamenilor cu lucruri aprobate de stat; era să creeze un om nou. Unul care să fie entuziasmat de cauzele „progresiste”, care să reacționeze imediat la presiunea colegilor, să exercite el însuși presiuni asupra altor colegi de breaslă, un om prezumțios, un homo sovieticus care să fie materia primă a Noului Ierusalim Marxist. Așa cum le spunea Stalin scriitorilor, «producția de suflete este mai importantă decât producția de tancuri»”, scrie Arif Ahmed, profesor de filosofie la Universitatea Cambridge.
Arif Ahmed scrie că exista rasism în Occident și că a simțit el însuși asta – nu a reușit să-și găsească o cameră în studenție, spre deosebire de colegii săi albi. ”Însă a impune cursuri de diversitate pentru că încă mai există rasism este ca și cum ai prescrie tratament cu lipitori pentru ca pe oameni îi doare capul”, consideră profesorul.
”Comunismul s-a încheiat. Însă producția de suflete, mai bine zis ingineria socială, supraviețuiește în anglosfera capitalistă. În universitățile vestice nu numai că supraviețuiește, ci prosperă, sub forma îndoctrinării politice care este numită acum ”training” sau ”mission statement”, un soi de evanghelii ale zilelor noastre: rasism, prejudecăți inconștiente, transfobie și restul.
Universitatea St Andrew’s insistă ca viitorii studenți să parcurgă de un modul despre ”diversitate” și abia apoi să se poată înscrie. Întrebările includ: ”Acceptarea vinovăției personale este un prim pas util pentru a învinge prejudecățile inconștiente. Sunteți de acord sa nu?”. Singurul răspuns permis este ”sunt de acord”. Însă ce se întâmplă dacă nu simți asta și nu vrei sa accepți ideea că ești vinovat pentru orice? Ce se întâmplă dacă gândești (ca Nietzsche) că vinovăția în sine este contraproductivă?
Universitatea mea, Cambridge, vrea ca profesorii să facă un training pentru ”conștientizarea problemelor rasiale”. Asta înseamnă ”să presupui că rasismul este peste tot”. Cei care participă sunt avertizați de la bun început că ”aici nu este locul pentru a intelectualiza acest subiect”. Adică nu este locul pentru a dezbate aceste subiect. Dar nu asta ar trebui oare să facă profesorii de la Cambridge? Însă stați liniștiți, pentru că acest „training” ne mai anunță că ne va ajuta să trecem peste sentimentele de rușine și vinovăție pe care le-am putea avea pe parcursul ”dezvoltării unei identități antirasiste”.
Și nu vorbim doar despre Cambridge și St Andrew’s. Rasismul sau ”prejudecățile inconștiente” se predau și la Aberdeen, la Edinburgh, Goldsmiths, Liverpool, Oxford, Sheffield, Solent și în sute de alte universități și departamente din țară.
Și nu este vorba doar despre acest „training”. Scopul în sine al universității este redefinit. Poate că vă gândiți că universitățile exista pentru a-i învăța pe oameni și pentru a cerceta. Asta este o naivitate deja. Cele mai multe universități au ajuns să se numească ”instituții antirasiste”, nu nersasiste, ceea ce înseamnă: activism cu scop politic. Spre exemplu, Universitatea Sussex spune: ”ca instituție, trebuie să jucăm un rol activ în demantelarea sistemului și a structurilor care duc la inegalitatea rasială, dezavantajare și subreprezentare”. Universitatea Bristol vrea ca membrii ei ”să se ridice împotriva rasismului oriunde se manifestă”.
Or, potrivit noilor definiții, rasismul se manifestă mai des decât își pot imagina nu numai rasiștii, ci și victimele. Spre exemplu, un departament de la Cambridge le spune studenților că conceptul ”rasism” include ”credințe, sentimente, atitudini, supoziții și acțiuni care duc la reproducerea si restabilirea unui sistem care oferă grupului dominant posibilitatea de a prospera, în timp ce grupurile minoritare sunt marginalizate”. Vă rog să observați că aceasta definiție vrea să suprime nu numai un comportament, ci și „credințe”, pe baza de nedemonstrat a faptului că „reproduc un sistem”.
Imaginați-vă ca sunteți un student deștept de 18 ani, alb, deloc rasist și deloc privilegiat, un student aflat pentru prima dată departe de casă, și că sunteți la o prelegere de sociologie, politică sau filosofie, unde profesorul spune, probabil pe un ton agresiv, că albii sunt categoric rasiști. Experiențele tale ajung să-ți urle în creier și să-ți spună că nu este așa. Dar în contraziceți pe profesor? Firește că nu – până la urmă, universitatea ți-a spus, chiar de pe siteul ei, că asta înseamnă rasism și ca trebuie să lupți împotriva lui.
Prin urmare, taci. Așa fac toți, iar minciuna se răspândește. Asta e valabil și cu privilegiile albilor, și cu imigrația, și cu religia, și cu avortul. Totul este repetat sutelor de studenți, semestru după semestru.
Șiiții au conceptul ”ketman”. Este practica prin care îți ascunzi sau îți negi adevăratele idei, atunci când te confrunți cu persecuția religioasă. În cel mai bun caz, studentul nostru își petrece întreaga perioadă de studii universitare – poate întreaga viață – practicând o formă seculară de ketman. Dar poate fi mai rău: autocenzura ajunge să-i sufoce vocea interioară și începe să creadă în ceea ce repetă papagalicește; ajunge să-i denunțe pe alții pentru că sunt rasiști sau transfobi sau orice; iar după câțiva ani ajunge să scrie, să lucreze în presă sau într-o corporație; și astfel continuă eutanasierea Vestului.
A impune cursuri de diversitate pentru că încă mai există rasism este ca și cum ai prescrie tratament cu lipitori pentru ca pe oameni îi doare capul. Sute de studii arată că asta nu ține. Ba chiar exacerbează prejudecățile existente. Când astfel de cursuri sunt obligatorii, e și mai rău. Un studiu american din 2016 făcut pe 800 de firme arată următoarele: ”La cinci ani de la trainingul obligatoriu pentru manageri, nu am observat nicio îmbunătățire a proporției femeilor albe angajate în poziții de top, nici la bărbații negri, nici la hispanici. Ba chiar a scăzut procentul femeilor de culoare și al bărbaților și femeilor asiatice. Trainerii ne spun că oamenii răspund prin rezistență la cursurile obligatorii”.
Deci, obligativitatea acestor cursuri înrăutățește lucrurile.
Un alt motiv este interesul corporatist. Corporațiile spun „măcar facem ceva”. A face ceva sau a da impresia că faci ceva este o practică răspândită în lumea corporațiilor. Companiile petroliere investesc în mod ostentativ în energie regenerabilă, iar companiile de tutun investesc în cercetarea medicală. Începând din vara anului 2020, această atitudine s-a mutat la birocrații care conduc universitățile, care vor să arate că fac ceva în privința rasismului. De aici au venit declarațiile solemne despre George Floyd, înfierarea violenței politiei și retorica antirasistă a universităților.
Însă universitățile noastre ”anti-rasiste” își spun rareori și ”anticorupte”, ”antigenocid” sau „anticenzură”. Indiferent de rațiunea introducerii acestor cursuri, există doi mari beneficiari: (a) șefii universității, care se pot legitima ca progresiști si (b) complexul diversitar-industrial ai cărui clienți au devenit universitățile. Cei care pierd sunt profesorii și studenții care se așteptau să primească o educație, nu îndoctrinare. În cele din urmă, toată lumea va avea de pierdut.
În 1967, președintele Universității din Chicago l-a numit pe profesorul Harry Kalven să pregătească o „declarație despre rolul universității în acțiunea politică și socială”. Iată ce spune Raportul Kalven: ”Misiunea universității este să descopere, să îmbunătățească și să răspândească știința. Aria sa de activitate include toate aspectele și valorile societății. O universitate, dacă este fidelă scopului ei, trebuie să primească pe toată lumea, să încurajeze diversitatea viziunilor. Nu poate insista ca toți membrii ei să îmbrățișeze o anumită politică socială”.
Aceste cuvinte ar trebui scrise cu litere de-o șchioapă în birourile tuturor rectorilor. Asta ar semnala limpede că șefii universităților și statul sunt conștienți de diferența dintre universitățile bine conduse și universitățile care sunt pe cale să devine fabrici de turme de oi.”
@Hopa. -Excelent! „Nu există nevinovați! Există doar persoane de care nu ne-am ocupat suficient!”.Dar oare cu ce s-a ocupat bunicul d-tale ?
– OHO! OHO-HOHO ! MAMA ! Daca asta nu e si esenta a ceea ce am trait noi, cei de peste cincizeci de ani, in comunismul avantat al lui dej,pauker si cu corolarul lui – ceausescu, atunci nu e vorba de komunismul de tip nou(west). De aia merge mai greu cu intepatul contra covidului in Romania ca iar creste nr infectiilor ca productia de porumb la ha si ne toarna corporatiile lui catzu bigpharma, cu plata pe cap/locuitor.
Daca vad ce-i in lumee acum …si vad ce-i la rusi dupa 15 decembrie ….evantual diparitia de pe scena polotica a lui Joe (curand)
ma intreb
de unde naiba le „ghiceste” asa punctual MISHTEAUX !
Ma graav …de unde stie de pe acum despre …straniu-punctualul ” 24 Martie 11:40″ 😀
😉
🙁
[asa ca acum cum „mintea de pe urma” faza aceea cu „atentie la mijlocul lui decembrie rusnac” …pare straniu altfel …paradoxala informatie ! ]
PPS: eu as fi atent si la …Taiwan pana-n …mai 2022 ! 😉 😉 😉
Dl.Putin este de neînţeles chiar din poziţia unui nostalgic. Acum – la aproape 30 de ani de la perestroika şi glasnosti – neomarxismul este triumfător ca ideologie în toate marile centre de putere/stimă/tradiţie clasice. S-ar fi putut oare a avea loc această victorie universală a totalitarismului ideologic fără iniţiativa paşnică, onorabilă şi de bună-credinţă a lui Gorbaciov? Iniţiativa lui a deschis drumul către o pace durabilă şi o colaborare de substanţă şi nu e vina lui că nu a fost înţeles şi nu s-a continuat acest drum minunat. Dl.Putin se plânge degeaba că au fost „înşelaţi”. Aşa cum stau lucrurile azi, se poate spune că dimpotrivă, „postsovieticii”,ruşii i-au „înşelat”pe capitalişti.
Şi iată de ce . Stalin spunea că doctrina sovietelor constă în cucerirea de teritorii de către Armata Roşie şi că acolo unde a ajuns armata acolo se impune, prin forţă evident, şi ideologia sovietelor. Ceea ce s-a şi întâmplat în Europa ocupată după al doilea Război Mondial şi unde s-a dezvoltat o puternică rezistenţă anti.comunistă. Ea este azi aruncată în uitare, dar învăţăturile ei sunt mai actuale ca oricând. Sigur, nu se face trimitere la ea – deşi ar merita . De ce ? Pentru că după deschiderea din anii *90 nu s-a mai dezvoltat niciun fel de ideologie sau dezbatere ideologică, s-a mers pe marxism, de unde şi neomarxismul, iar un Preşedinte pragmatic ca dl.Putin a cântărit situaţia doar după victoriile militare şi nu după cele ideologice. Dacă ţinem seama de ultimele – uimitoare, sinucigaşe – este evident că postsovieticii au câştigat, „păcălindu-i” pe capitalişti la ei acasă, cu metodele lor, pe banii lor.
Pentru voi, cum foarte corect spunea Fidel Castro, capitalismul nu exista shi nu il putetzi alege pentru ca suntetzi „inferiori” de „rasa Latina”. Tot capitalul shi tot capitalismul a fost deja ales shi luat de Blestematzii Anglo-Saxoni. Voi putetzi alege doar ce a mai ramas de ales pentru voi „inferiorilor” de „rasa Latina”: Socialismul sau moartea !