Exotism şi clasicism la „Rijksmuseum”

După ce a fost închis 10 ani pentru renovare, „Rijksmuseum” şi-a redeschis porţile. Un eveniment mult aşteptat, care a permis să i se redea muzeului coerenţa arhitecturală şi, mai ales, să se poată redescoperi somptuoasele colecţii în toată diversitatea lor: „Secolul de Aur” şi capodoperele sale, magnificele ansambluri de artă decorativă, bogatele colecţii istorice cărora li s-a adăugat un nou departament, cel al secolului al XX-lea.

10 ani de renovare

De-a lungul secolului al XX-lea, planul original al lui Cuypers a fost alterat de complexitatea curţilor interioare, devenite săli de expoziţie, pentru a suplini lipsa de spaţiu. Decorul istoricizant, considerat prea exuberant, fusese acoperit cu tencuială albă.

Amenajarea cea mai spectaculoasă a Cabinetului de arhitectură Cruz y Ortiz a fost aceea de a degaja spaţiul a două curţi interioare, care comunică între ele printr-un pasaj practicat sub acela imaginat de Cuypers pentru a lega oraşul vechi de noul cartier din sud. Proiectul iniţiat de arhitecţii spanioli prevedea suprimarea pasajului lui Cuypers, menţinut în cele din urmă, după viile proteste ale cicliştilor şi ale pietonilor. De altfel, el permite accesul la muzeu şi la vastul şi luminosul atrium de 2.330 de metri pătraţi care a înlocuit cele două curţi originale. Pentru a-l amenaja, a trebuit coborât nivelul solului, săpând mai mult de 9 metri sub nivelul mării, înainte de a turna dale de beton autoportante pentru a nu risca fragilizarea structurii de secol XIX a edificiului (Amsterdam e construit pe piloni), după cum scrie în catalogul expoziţiei Jeanne Faton.

Maria Magdalena de Jan van Scorel, ce aminteşte de stilul lui Rafael

O parte din decorurile istoricizante ale lui Cuypers a fost restituită în urma unei îndelungate munci de restaurare, mai ales în marele hol, şi în bogata bibliotecă a muzeului, care nu trebuie ratată. În sfârşit, scenografia i-a fost încredinţată lui Jean-Michel Wilmotte. Dacă vitrinele, foarte elegante şi discrete, şi eclerajul pun perfect în valoare operele, e de regretat faptul că pe parcursul expunerii griul atât de preţuit de arhitectul francez a fost înlocuit cu aceeaşi uniformitate de tencuielile albe. Ansamblul şantierului a costat 375 de milioane de euro, dintre care 324 de milioane finanţate de statul olandez, 24 de milioane, de muzeu, şi 27 de milioane, de mecena particulari: numele lor, luminate, sunt înscrise pe ferestrele moderne de la Rijksmuseum, într-un imn al istoriei muzeului.

Lebăda ameninţată de Jan Asseljin

Rijksmuseum a avut o viaţă proprie înaine de a deveni Rijks. A fost întâi o Galerie Naţională de Artă, care s-a deschis în 1800 în Haga. Ea conţinea câteva sute de opere, picturi, artă decorativă, colecţii istorice, şi a achiziţionat chiar din anii creării sale un tablou devenit astăzi emblematic, „Lebăda ameninţată”, de Asselijn. Nucleul colecţiilor a fost constituit din opere de artă achiziţionate de vechii primari ai oraşului, care au scăpat raziei francezilor după instaurarea Republicii Batave în 1795. Galeria a avut o existenţă agitată. În 1808, noul rege al Olandei, Louis-Napoleon, a decretat instalarea ei la Amsterdam, în vechea primărie din secolul al XVII-lea, transformată în palat regal. Ea s-a îmbogăţit cu „Rondul de noapte” de Rembrandt şi cu alte numeroase capodopere. Apoi, după Revoluţie şi ascensiunea la tron a lui Wilhelm I, galeria a primit titulatura oficială de „Rijksmuseum” (Muzeu de Stat) şi a fost instalată într-o veche reşedinţă particulară din secolul al XVII-lea din Amsterdam. Lipsa de spaţiu (o parte dintre opere au fost mutate la Haga şi la Haarlem), operele lăsate prin testament, donaţiile marilor colecţionari au făcut să se nască încet-încet ideea construirii unei clădiri speciale, pentru care statul olandez a deblocat credite importante în anul 1870.

Un melanj de piese istorice, arte plastice şi decorative

Portretele lui Francesco Giamberti şi Giuliano da Sangallo de Pietro di Cosimo

Cadrul nou trebuia să fie de asemenea un simbol al dezvoltării Amsterdamului: urma să se ridice la graniţa dintre vechiul centru istoric şi ceea ce nu era încă decât o mare mlaştină, Cartierul Amsterdam Sud, unde se întinde astăzi „Museumpleine”. Proiectul i-a fost încredinţat arhitectului Pierre Cuypers (1827-1921), căruia Amsterdamul îi datorează, de asemenea, Gara sa Centrală. În plin eclectism şi istoricism, acesta va imagina o clădire inspirată din proiectul vechii primării, un mare dreptunghi cu două atriumuri, străpunse la mijloc de un pasaj acoperit, permiţând locuitorilor Amsterdamului să meargă din centrul istoric în noul oraş. Arhitectura combină reminiscenţe gotice şi renascentiste, într-un stil compozit, celebrând în temele sale iconografice gloria naţiunii şi în bogăţia sa decorativă, acel savoir faire al artizanilor olandezi: reliefuri sculptate, plăci de faianţă, statui, decoruri pictate, vitralii. Mozaicuri şi sculpturi ornau faţadele clădirii şi spaţiile sale interioare. Cuypers, mare admirator al lui Viollet-le-Duc şi al lui Gustave Eiffel, a combinat arhitectura tradiţională din cărămidă cu cea de fier, o noutate în Ţările de Jos.

Primarul din Delft şi fiica sa, de Jan Steen

La 13 iulie 1885, inaugurarea a avut loc cu mare pompă. Dacă edificiul nu a întrunit unanimitatea (regele Wilhelm al II-lea declara perfid: „Nu voi pune piciorul în această mânăstire”, aluzie la specialitatea lui Cuypers, care era construirea bisericilor şi mânăstirilor), mai bine de o jumătate de milion de vizitatori s-au înghesuit în lunile care au urmat să vadă ceea ce arhitectul numea „templul său de artă”.

Femeie în albastru citind o scrisoare, de Johannes Vermeer

„Marea messă” a fost celebrată în Galeria de Onoare şi cele opt „alcovuri”, la care se ajungea printr-un mare coridor monumental. Pe grinzile metalice ale Sălii de Onoare erau înscrise numele maeştrilor picturii olandeze din Secolul de Aur, care se regăseau pe simezele alcovurilor şi pe pereţii pe care figurau emblemele oraşelor. „Rondul de noapte” trona la capătul acestei nave, într-o sală care îi era rezervată. Noul „Rijksmuseum” reafirma specificitatea colecţiilor sale, amestecul de piese istorice, de arte decorative şi de artă plastică, şi prezenta săli consacrate unor stiluri care uluiau prin modernitatea propunerilor şi concepţiei lor.

Opt mii de opere expuse şi 12.500 de metri pătraţi de săli de expoziţie.

Splendoarea lalelor în viziunea lui Hans Bollongier

La un secol după crearea sa şi după numeroase transformări, „templul de artă” nu mai era adaptat exigenţelor unui muzeu modern şi unui milion şi jumătate de vizitatori care treceau pe acolo în fiecare an. Statul olandez a decis să-l închidă şi să înceapă, în 2003, o vastă campanie de renovare, încredinţată cabinetului de arhitectură din Sevilla, „Cruz y Ortiz”. Printre priorităţi figurau reabilitarea arhitecturii lui Cuypers, punerea în valoare a colecţiilor şi adăugarea de infrastructuri moderne, capabile să absoarbă un flux de două milioane de vizitatori. După câteva polemici / în particular cele suscitate de turnul imaginat de „Cruz y Ortiz” pentru a adăposti bogatul cabinet de stampe şi desene, a cărui înălţime a fost în cele din urmă mult diminuată, la cererea Consiliului Municipal -, muzeul şi-a regăsit cele două curţi originare sub forma unui vast atrium, şi o parte a decorului original. El este astăzi îmbogăţit cu un nou şi un discret Pavilion Asiatic, pe jumătate îngropat, iar renovarea grădinilor este în curs de desfăşurare, amestecând eclectismul dorit de Cuypers cu amenajări contemporane. Din atrium, vizitatorii au acces direct la Galeria de Onoare şi la „Rondul de noapte”, la etajul consacrat Secolului de Aur. Parcurgând 12.500 de metri pătraţi, vizitatorul descoperă colecţiile permanente al căror fir conducător este de-acum cronologic şi geografic. La parter se găsesc Evul Mediu şi Renaşterea, Pavilionul Asiatic şi Colecţiile Speciale, revelatoare pentru eclectismul ansamblurilor de la „Rijksmuseum”, cu serii de bijuterii, argintărie miniaturală, machete de corăbii, textile şi costume. Etajul I este rezervat secolelor XVIII şi XIX, etajul al II-lea, Secolului de Aur, cu Galeria de Onoare şi „Rondul de noapte”, care şi-a păstrat locul iniţial. La nivelul III, în turnuri, se află cel mai nou departament al muzeului, Secolul XX. La fiecare nivel, o sală ese consacrată contextului internaţional şi prezintă opere europene, restul revenind artei Ţărilor de Jos. Cu excepţia picturii Secolului de Aur din Galeria de Onoare, traseul amestecă arte decorative, colecţii istorice, picturi şi sculpturi. În total, sunt expuse 8.000 de opere (din cele peste un milion deţinute de muzeu, între care şi stampe şi desene). Sunt mai puţine decât înainte (13.000), dar, explică conservatorii, ele sunt mai bine puse în valoare.

Pe firul secolelor

Ceainic în stil auricular, într-o excentricitate barocă, de Adam van Vianen

Dacă această prezentare rămâne densă şi, din dorinţa cvasi-sistematică de a amesteca genurile, uneori confuză, ea permite totuşi redescoperirea cu o imensă plăcere a somptuoaselor colecţii ale muzeului, pe care achiziţii recente le-au îmbogăţit şi care fac obiectul unei importante campanii de restaurare: cinci mii de opere în 10 ani, după cum aminteşte Robert van Langh, directorul departamentului de conservare-restaurare. Punctul forte al parcursului este, bineînţeles, „Secolul de Aur” olandez, din care „Rijksmuseum”, chiar în perioada cât a fost închis, a continuat să expună capodopere în aripa „Philips”.

Apreciatele porţelanuri de Delft

Biblioteca de la Rijksmuseum

Între capodopere, „Dublul portet al lui Isaac Abrahamsz Massa şi al lui Beatrix van der Laen” şi „Băutorul vesel” de Frans Hals, interioarele de biserici semnate de Pieter Jansz Saenredam, cele patru pânze ale lui Johannes Vermeer, restaurate, între care emblematica „Lăptăreasa”. „Femeie în albastru citind o scrisoare” (către 1663-1664), operă emblematică a pictorului, reprezintă o scenă de interior, cu o tânără adâncită în lectura unei scrisori, deasupra căreia iradiază lumina rece a dimineţii. Atenta sa restaurare, desfăşurată în perioada 2010-2011, este un motiv de orgoliu pentru Rijksmuseum. Ea a permis regăsirea întregii profunzimi şi a tuturor nuanţelor preţiosului albastru lapis lazuli, utilizat pentru pictarea hainei modelului, ca şi redarea cadrajului original, care fusese redus.

Dulap cu farmacie în miniatură

Să amintim şi tablourile de interior ale lui Pieter de Hooch, magistralele scene de gen de Jan Steen, mai ales cu o nouă achiziţie, „Primarul de Delft şi fiica sa”, marile Naturi moarte ale lui Pieter Claesz, celebra „Lebădă ameninţată” de Asselijn, vastele peisaje de Ruisdael şi, bineînţeles, „Rondul” lui Rembrandt.

Ladă de zestre de Andre Charles Boulle

Sunt prezentate apoi poeticele Naturi moarte de mici dimensiuni ale lui Adrian Coorten, capodopera lui Gabriel Metsu, „Copilul bolnav” sau un remarcabil buchet de lalele şi alte flori de Hans Bollongier. „Natură moartă cu lalele” datată 1639 de Hans Bollongier (prima jumătate a secolului al XVII-lea). Din pasiunea care a cuprins şi a ruinat contemporanii Secolului de Aur, nu mai există astăzi decât magnificele buchete de flori. Dragostea pentru lalele a început în secolul al XVI-lea, când noii bulbi sosiţi din Asia şi din Europa de Sud au cucerit Europa de Nord. Artiştii s-au specializat în reprezentarea de somptuoase compoziţii florale, unul dintre ei fiind Hans Bollongier din Haarlem. Acest superb buchet de lalele pe un fond camaieu a fost pictat în 1639, la doi ani după prăbuşirea Pieţei Bulbilor.

Sală din muzeu

Două achiziţii recente stârnesc un deosebit interes: o extrordinară mică bijuterie, „Cotul canalului Herengracht de lângă Spiegelstraat Nieuwe, la Amsterdam” de Gerrit Berckheyde, care celebrează noul Amsterdam de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi canalele sale, şi „Tânără femeie cu pălărie” de Caesar Boetius van Everdingen. Aceasta din urmă este expusă în sala consacrată Braziliei şi Companiei Indiilor. Pictura, realizată între 1645 şi 1650, reprezintă o enigmatică păstoriţă cu pălărie exotică. Achiziţionarea ei a fost decisă de conservatorii muzeului şi ea face pandant unei alte opere a artistului, care reprezintă o alegorie a Iernii. Van Everdingen, la care sunt de admirat tuşele precise, ilustrează curentul clasic al Secolului de Aur olandez.

Arhitectura combină reminiscenţele gotice cu cele renascentiste

Vitralii la Rijksmuseum

Printre cele mai impresionante reuşite ale acestei redeschideri figurează sălile de la sfârşitul Evului Mediu şi cele Renascentiste (1100-1600). Ele corespund formării diverselor provincii ale Ţărilor de Jos, unificării lor sub conducerea Ducilor de Burgundia şi alăturarea lor posesiunilor Habsburgilor, înainte ca secesiunea celor 7 provincii din Nord să ducă la crearea tinerei Republici a Provinciilor Unite, recunoscută în 1596 de Franţa şi în 1648 de Spania, şi a exploziei Secolului de Aur. Poate fi admirat un foarte frumos ansamblu de opere de Jan van Scorel, din care se detaşează „Maria Magdalena”. Van Scorel, care a trăit între 1495 şi 1562, a fost unul dintre primii artişti ai Ţărilor de Jos care au călătorit în Italia, unde Papa Adrian al VI-lea l-a ales pentru a-i succeda lui Rafael în fruntea colecţiilor sale. Această efigie a Mariei Magdalena, al cărei stil vădeşte influenţa lui Rafael, o întruchipează pe păcătoasă înveşmântată somptuos. Ea ţine un vas, piesă de orfevrerie inspirată de repertoriul italian, şi un şal dintr-o luxoasă mătase de Veneţia, oraş în care Van Scorel a călătorit de asemenea.

Aripa Philips

Impresionant un preţios Triptic cu „Adorarea Viţelului de Aur”, de Lucas van Leyden. De asemenea, remarcabilă este sculptura „Bocitoarele la mormântul Isabellei de Bourbon II”, de Reinier van Phienen, ca şi câteva pepite ale artei internaţionale ca „Dublul portret al lui Francesco Giamberti şi al lui Giuliano da Sangallo” de Pietro di Cosimo.

10 ani de renovări

Artele decorative sunt de asemenea bine puse în valoare. Ele au făcut obiectul celor mai importante campanii de restaurare, între care, „Salonul rococo Beuning”, provenind dintr-o casă de pe Keizersgracht de la Amsterdam, piese din lemn de acaju de Cuba, cărora le răspunde un plafon sculptat în stuc, care n-a fost văzut de mai bine de 30 de ani, sau tapiseriile lui François Spierinx, care a trebuit să părăsească Anversul în timpul represiunii spaniole şi s-a stabilit la Delft la sfârşitul secolului al XVI-lea. Lor le este dedicată o sală întreagă.

Canal în Amsterdam de Gerrit Berckheyde

Pe lângă bogatele ansambluri de faianţă albastră şi albă pentru care Delft rămâne centrul emblematic, şi la fel de bogata colecţie de sticlărie prezentată deseori ca un ecou al picturilor Secolului de Aur, se află expusă colecţia de porţelan de Meissen, cea mai mare în afara Germaniei, cu peste o mie de obiecte, marchetărie şi opere ale ebeniştilor, între care două lăzi de zestre de Boulle, recent achiziţionate, un Cabinet de Pierre Gole din abanos, sau un foarte spectaculos secretaire, conceput de Abraham Roentgen pentru arhiepiscopul şi prinţul elector de Trèves.

Inaugurarea Rijksmuseum

Printre capodoperele de orfevrerie (peste 3.000 de piese) se află ornamentul de masă din argint realizat în 1549 de Wenzel Jamnitzer, în întregime restaurat, sau un ceainic din argint creat în 1614 de Adam van Vianen, originar din Utrecht, care împreună cu fratele său Paulus a fost un maestru al uimitorului stil auricular (cu motive în formă de ureche). Ceainicul a fost executat pentru ghilda orfevrilor din Amsterdam, la Utrecht, în 1614. Stilul auricular, una dintre manifestările cele mai uimitoare ale Europei baroce, are ca leagăn Olanda Secolului de Aur.

Lucas van Leyden, Triptic cu Adorarea Viţelului de Aur

Paulus van Vianen, născut la Utrecht în 1568 şi aparţinând unei familii de orfevri, este cel mai ilustru reprezentant al acestui stil. El şi-a încheiat cariera la Praga în serviciul lui Rudolf al II-lea. În acest oraş a şi murit în 1613. Pentru a-i comemora moartea, ghilda orfevrilor din Amsterdam i-a comandat în 1614 fratelui său Adam această remarcabilă piesă în stilul caracteristic al lui Paulus. Privind atent, se observă o maimuţă, în partea de jos a piesei, şi un corp omenesc servind drept toartă.

Rondul de noapte de Rembrandt

Alături de celebrele case de păpuşi, „Rijksmuseum” conservă un splendid dulap care, odată deschis, reproduce o farmacie miniaturală, cu 148 de flacoane, 61 de borcănaşe din lemn şi 92 de mojare din faianţă de Delft. Restaurarea acestei piese a fost însoţită de o analiză minuţioasă a eşantioanelor pe care le conţineau recipientele: peste 3.000 de materii diferite, de la „simplicia” (ierburi medicinale) la substanţe minerale foarte rare.

Frans Hals, Portretul lui Isaac Abrahamsz Massa şi al lui Beatrix van der Laen

Apoi, de-a lungul vizitei, se ivesc ansambluri neaşteptate, precum dioramele lui Gerrit Schouten, ofiţer la începutul secolului al XIX-lea, în Surinam (Guyana Olandeză), uimitoare mărturii ale unei epoci coloniale revolute.

În sfârşit, noul departament al secolului al XX-lea, mai inegal, prezintă, alături de un Mondrian împrumutat de la „Met” din New York, o versiune rară a celebrei „Vânători” a lui Rietveld, datând din 1923, şi „Bantam”-ul, cel mai vechi aeroplan cunoscut în Ţările de Jos (1917), două alte achiziţii făcute în vederea redeschiderii Rijksmuseum.

Frans Hals, Băutorul vesel

Muzeul întoarce încă o pagină a existenţei sale, dar rămâne mai mult ca niciodată fidel vocaţiei lui iniţiale de a celebra gloria unei naţiuni pentru care arta şi istoria sunt inexplicabil legate.