Potrivit ministrul Alexandru Rogobete, din cele cinci victime care au avut nevoie de îngrijiri medicale, doar trei au ajuns la spitale. Alte două persoane, deși au suferit traumatisme, au refuzat transportul către unitățile medicale.
În momentul de față, un pacient transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca se află în stare critică, fiind intubat și ventilat mecanic.
De asemenea, un pacient de 57 de ani, care a suferit arsuri de 50-55% pe suprafața corpului, transportat la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București, ar putea fi transferat la un spital din străinătate.
La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a fost adus un minor de 14 ani. „Se află în evaluare de specialitate la spital și echilibrare hemodinamică” susțin reprezentanții Ministerului Sănătății.
Alți doi pacienți, în vârstă de 58 de ani și 51 de ani au refuzat transportul la spital. Aceștia au suferit traumatisme și arsuri minore.
Celula de criză formată de Ministerul Sănătății a fost desființată la ora 20:15 minute, potrivit instituției.