Fericitul Valeriu Traian Frenţiu– 150 de ani de la naştere

 

În urmă cu 150 de ani, se năștea Episcopul Martir beatificat de papa Francisc în anul 2019. Doctor în teologie, Episcop Greco-Catolic, protopop la Orăștie. Este sărbătorit în Biserica Catolică în data 2 iunie.

 

S-a născut în 25 aprilie 1875, la Reşiţa/ Resicabánya/ Reschitz/ Rešice/ Решица/ Ričica, tatăl său, Ioachim Frenţiu fiind preot, Asessor Consistorial în cadrul Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj. Şcoala primară a urmat-o în localitatea natală, gimnaziul la Blaj, iar apoi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie de la Budapesta (1894-1898).

Cu toate că la finalul facultăţii a devenit preot celib, fiind hirotonit preot la 28 septembrie 1898, el a dorit să-şi continue studiile, înscriindu-se la Institutul Augustinaeum din Viena, unde  în 1902, și-a obținut doctoratul în teologie.

A fost arhivar, bibliotecar și vicenotar consistorial la Episcopia din Lugoj (1902-1904). La 2 aprilie 1904, Consistoriul Episcopesc din Lugoj hotăra numirea lui Valeriu Traian Frențiu în funcția de paroh și protopop în Orăștie, convins că își va „păstra zelul său preoțesc, manifestat în trecut (…), și în viitor, față de biserică, școală și față de Parohia Orăștiei”. În Orăștie, alături de Dr. Iacob Radu si Pr. Dr. Ilie Daianu organizează primele Misiuni Religioase în Episcopia de Lugoj. La 1 februarie 1912 Frențiu era numit vicar foraneu, al Hațegului, unde a slujit puțin timp.

Din activitatea de la Orăștie

Problema edificiilor de cult a preocupat sistematic conducerea Protopopiatului, interesată să asigure fiecare comunitate cu o biserică sau o capelă. Dificultățile au fost numeroase, și l-au obligat pe protopop la hotărâri prompte și realiste. Parohia Greco-Catolică a Orăștiei, una dintre cele mai vechi din Protopopiat, avea nevoie de construcția unei noi biserici – în locul celei vechi, șubrede și necorespunzătoare. Demersurile pentru strângerea fondurilor necesare au fost începute de parohul și protopopul Iuliu Rațiu, în 1902, fiind continuate de Valeriu Traian Frențiu, Iosif Petean și Ioan I. Jenea. Deoarece construcția noii biserici depășea posibilitățile materiale ale credincioșilor din Parohia și Protopopiatul Orăștie, după obținerea aprobărilor necesare, au fost efectuate colecte – în Parohiile Greco-Catolice din Transilvania și Banat, cu permisiunea episcopilor respectivi.

Pe lângă problemele economice, mereu actuale în Protopopiat, protopopul a acordat atenție și problemelor școlare. Prin „Articolul de Lege XXVII” din 1907, preoții erau obligați să folosească limba maghiară în predarea religiei. În protocolul Ședinței Parohiale din Orăștie, din 17 noiembrie 1908, se face cunoscut faptul că Ministerul Cultelor, prin Ordinul nr. 106247, din 23 octombrie 1908, cerea ca „toți preoții care nu propun religiunea în limba maghiară să fie denunțați ca să li se retragă remunerația pentru catehizare.”

Protopopul Valeriu Traian Frențiu a intervenit pentru a-și apăra preoții din Protopopiat împotriva persecuțiilor autorităților statului dualist maghiar. În cadrul ședinței, protopopul Frențiu informa participanții că „peste tot, în timpul din urmă, parohul este expus la nenumărate neplăceri și șicane, din cauza catehizării în limba română.” Pentru a feri preoții din Orăștie de astfel de neplăceri, Frențiu propune „a se înființa un post separat de catehet, mai ales fiind în Orăștie 17-19 ore de religiune pe săptămână.”

Preocupările manifestate de protopopi, pentru buna păstorire a credincioșilor încredințați, au atras trecerea de la o confesiune la alta. Prin activitatea sa, protopopul Frențiu a adus noi credincioși la biserica în care slujea. Numai în anul 1911, 14 locuitori din Orăștie solicită trecerea de la Ortodoxie la Sfânta Unire.

Trebuie precizat faptul că trecerile religioase în Protopopiatul Orăștiei nu au fost dese, și nu au provocat tensiuni interconfesionale.

Numirea sa în funcția de episcop al Lugojului

La 4 noiembrie 1912, a fost numit episcop al Lugojului. Sfințirea sa a avut loc în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, în 14 ianuarie 1913, prin participarea mitropolitului Victor Mihaly de Apșa și a episcopilor Demetriu Radu și Vasile Hossu de Gherla,.unde a slujit timp de 10 ani. Din această funcție, în timpul Primului Război Mondial, el și ceilalți patru episcopi din Transilvania au semnat la 21 noiembrie 1918 recunoașterea noii conduceri române prin Consiliul Național Român.

Pe 8 decembrie 1920, a avut loc un eveniment care a înspăimântat întreaga Românie: în Senat a avut loc un atentat terorist. Un grup de extremă stânga care dorea înlăturarea monarhiei și venirea bolșevicilor a detonat o bombă artizanală. Evenimentul s-a încheiat cu trei morți, dintre care și episcopul de Oradea Mare, Demetriu Radu. Prin decretul Papei Benedict al XV-lea, din ianuarie 1922, Valeriu Traian Frențiu a fost numit înlocuitor al senatorului greco-catolic, devenind astfel Episcop pentru Eparhia Oradea Mare.

După moartea în 1941 a Mitropolitului Alexandru Nicolescu, Episcopul Frenţiu a fost din nou mutat, acum ca Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia şi Făgăraş, păstorind aici pe toată perioada războiului. În 1947 a revinit la Oradea.

Sub păstorirea sa, Frențiu nu s-a îngrijit doar de bunăstarea bisericească, ci și de cea culturală, socială și chiar economică a Oradei, investind banii obținuți de pe urma domeniului (125 hectare de teren arabil și 6000 hectare de pădure): a construit o nouă clădire pentru Academia Teologică, a renovat în stil neoromânesc Școala Normală de învățători din Oradea, pe întreg teritoriul eparhiei a dus o campanie de refacere și zidire a bisericilor parohiale, până în anul 1938 fiind consacrate 64 de biserici, din care 14 lăcașuri fiind ridicate din contribuțiile materiale făcute de el. De asemenea, cu sprijinul său au apărut și două periodice: „Vestitorul” și „Observatorul”.

Valeriu Traian Frenţiu a rămas în istorie şi prin priceperea prin care a administrat averea Eparhiei Române Unite de Oradea. Aceasta dispunea, în zona comunei Budureasa, de un domeniu forestier. Domeniul cu pricina fusese dăruit Bisericii Greco-Catolice de către împărăteasa Maria Tereza. Practic, veniturile generate de acest domeniu urmau să fie folosite pentru a susţine, din punct de vedere financiar, activitatea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, dar şi funcţionarea şcolilor confesionale, în condiţiile în care Liceul din Beiuş, creat de eparhia română unită din Oradea, era considerat drept una dintre cele mai bune şcoli româneşti din Transilvania. Valeriu Tra-ian Frenţiu a vrut, deopotrivă, să sporească veniturile generate de domeniul forestier şi, să ofere o alternativă la pârtiile de schi din Austria pentru pasionaţii sporturilor de iarnă, care câştigau tot mai mulţi adepţi în perioada interbelică. Astfel, pe o parte a terenului, el a decis să amenajeze o staţiune de schi, botezată Stâna de Vale. Episcopul din Oradea a amenajat, deopotrivă, vile şi pensiuni, dar şi o pârtie de schi, pe care a dotat-o cu una dintre cele mai moderne instalaţii de teleschi din Europa, de la acea vreme. Practic, instalaţia de teleschi creată de episcopul Valeriu Traian Frenţiu funcţionează şi în prezent la Stâna de Vale. Ierarhul greco-catolic era el însuşi un pasionat al sporturilor de iarnă.

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu a pus în valoare şi celebrul Izvor al Minunilor din Stâna de Vale. Legendele locale atribuie apei proprietăţi tămăduitoare. Valeriu Traian Frențiu a contribuit semnificativ și la dezvoltarea economiei locale prin investirea unei sume importante în refacerea și amenajarea stațiunii. A construit o cale ferată industrială de aproximativ 42 de kilometri, aceasta devenind o nouă cale de acces către stațiunea modernă, europeană. Stâna de Vale a fost dotată cu umină electrică, „apaduct”, terenuri de sport (tenis, popice, patinaj, schi), alei şi parcuri, dar mai ales hoteluri, dintre care se remarcă locația de lux Excelsior, care astăzi nu mai există.

Activitatea sa, răsplătită de către Papă

În 1923, Frențiu a plecat la Roma, unde a primit titlul de „asistent la Tronul Papal”. Vizita o va mai repeta și în 1925, alături de Iuliu Hossu, Alexandru Nicolescu și un grup mare de credincioși. În iunie 1927, odată cu aniversarea a 150 de ani de la întemeierea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Papa Pius al XI-lea i-a acordat paliumul arhiepiscopal. Un an mai târziu, Frențiu a primit din partea guvernului distincțiile de „Mare ofițer al Ordinului Coroanei României” și „Răsplata muncii pentru biserică”.

Sub presiunea Kremlinului, comuniștii interziceau Biserica greco-catolică și emitea cunoscutul decret 177. Se cerea ca greco-catolicii să treacă la ortodoxie. Mulți preoți și protopopi au cedat presiunii și au acceptat, însă liderii Bisericii greco-catolice nu. Erau șapte episcopi și toți au sfârșit sub pedeapsa comuniștilor.

Valeriu Traian Frențiu avea 73 de ani când a fost arestat

Era seara lui 28 octombrie 1948 când episcopul a fost luat de la Oradea și dus la Ministerul de Interne din capitală. O lună mai târziu a fost mutat la Dragoslavele, o vilă patriarhală transformată în lagăr pentru episcopi. Comuniștii au mai insistat timp de un an ca Frențiu să renunțe la credința sa. A refuzat. Și pentru acest lucru, în 1950, episcopul de 75 de ani ajunge în închisoarea de la Sighet. Internat administrativ prin Decizia M.A.I. nr. 64 din 30 ianuarie 1952 pentru o perioadă de 24 luni, prin Decizia M.A.I. nr. 684 din 28 decembrie 1953 i s-a majorat pedeapsa cu 24 luni, începând din 30 ianuarie 1954, deşi decedase la 11  al lunii iulie 1952.

Asemenea şi celorlalţi Episcopi morţi la Sighet, Valeriu Traian Frențiu a fost „înhumat” într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor. Mormântul a fost nivelat pentru a nu se mai cunoaşte locul înhumării şi pentru a se evita pelerinajele la mormintele martirilor ucişi la Sighet. Deșii Nu a fost judecat şi Nu a avut condamnare.

În închisoarea de la Sighet se afla și ziaristul N. Carandino, cel ce l-a îngrijit pe Iuliu Maniu în ultimele luni de viață, fiind martor la agonia și moartea acestuia. În cartea sa de memorii, „Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste”, găsim scrise: „Când ieşeau la plimbare, toţi bătrâni sau îmbătrâniţi înainte de vreme, toţi cocârjaţi, aveau în frunte şi la oarecare distanţă pe Frenţiu. Totul era la el impresionant: barba albă, figura, mersul. Deşi mic de statură, părea grandios. Nu pot fi bănuit de părtinire fideistă; n-am avut niciodată sentiment religios. Am fost în schimb totdeauna sensibil la măreţie. Şi niciodată nu am avut mai puternic şocul suprafirescului, decât privind la şirul de moşnegi târşâiţi pe care Dumnezeu, sau Moise sau cine ştie ce profet, îi luase sub înalta sa conducere.

Îmbrăcaţi în haine de ocnaşi, martiri ai credinţei lor, toţi aceşti bătrâni nu păcătuiseră desigur decât prin omenie. Mare vină omenia în asemenea vreme, dar mari şi aceia care nu se ostenesc să o apere! Mă uitam printre zăbrele şi lăcrimam fără voie la acest spectacol dantesc. Şi mă gândeam dacă alţi ochi decât ai mei l-au înregistrat şi dacă se vor afla mai târziu pene care să-l descrie. Am aflat peste câtva timp că Frenţiu a murit în celulă în urma unui atac de inimă. Locul lui în frunte l-a luat Hossu. Apoi episcopii au dispărut, unii tot în moarte, alţii pe la alte lagăre sau închisori.”

Beatificarea

În data de 19 martie 2019, papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”, deschizându-se calea pentru beatificarea acestora.

Papa Francisc a oficiat slujba beatificării sale în data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj.

Recunoștințe:

Din partea Papalității a primit titlul de „Conte de Roma” și „Asistent al Tronului Pontifical”;

Guvernul Român i-a acordat distincția „Ordinul Coroana României”, în grad de „Mare Ofițer”.

Referințe:

Ioan M. Bota, „Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre”, Casa de Editură „Viața Creștină”, Cluj-Napoca 2002;

Promulgazione di Decreti della Congregazione delle Cause dei Santi, 19.03.2019;

Ioan Ploscaru, „Lanțuri și Teroare”, Editura Signata, Timișoara, 1993;

1. Carandino, „Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste”, ediție îngrijită de Paul Lăzărescu, note de Andrea Dobeș, Fundația Academia Civică, București, 2017;

Sergiu Soica, „Activitatea bisericii greco-catolice din Banat în perioada 1920-1945”, în Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Theologia Graeco-Catholica Varadiensis, anul LV, nr. 2, 2010;

„Episcopul Valeriu Traian Frențiu, „Ctitorul modern” al Banatului, martir pentru credință la Sighet”,

https://historia.ro/sectiune/portret/episcopul-valeriu-traian-frentiu-ctitorul-569197.html;

Claudiu Padurean, „Episcopul care a adus teleschiul”, ziarul România liberă, 10 ianuarie 2011;

Catholic Hierarchy: Bishop Valeriu Traian Frentiu;

Bârlianu Marius, „Biserica greco-catolică din Scaunul Orăștiei între 1867-1914” – În „Sargeția”, Nr. XXXV-XXXVI, 2007;

Ciura Alexandru – „Episcopul Dr. Valeriu Traian Frențiu” – În „Cosînzeana”, An III, Nr. 1-2, 5 ianuarie, Orăștie, 1913.