Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la naşterea legendarei soprane Hariclea Darclée şi totodată 15 ani de la înfiinţarea Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto ce-i poartă numele, care se va desfăşura la Brăila, între 27 iulie şi 8 august.
Până acum se înregistrează un număr-record de concurenţi pentru Concursul Internaţional de Canto: 185 din 27 de ţări, de pe cinci continente: 81 din România, 28 din Republica Moldova şi alţi 76 din diverse ţări europene de mare tradiţie în muzica de operă şi în arta cântului, precum Italia, Spania, Germania, Austria, Franţa, Canada, Brazilia, Statele Unite, Coreea de Sud, Australia, China, Polonia, Ucraina şi Rusia, Georgia, Armenia, Finlanda, Grecia, Islanda, Israel, Letonia, Norvegia, Serbia, Turcia şi Ungaria.
94 de soprane, 19 mezzosoprane, 24 de tenori, doi contratenori, 26 de baritoni, 5 bas-baritoni şi 15 başi se vor întrece în marea competiţie închinată memoriei legendarei soprane Hariclea Darclée, pentru care au fost compuse nu mai puţin de 13 opere, printre care „Tosca” şi „Manon Lescaux” de Puccini, „La Wally” de Catalani sau „Iris” de Mascagni.
„În mod indiscutabil prima soprană a lumii timp de trei decenii, declară Mariana Nicolesco, sufletul şi forţa dinamică a evenimentelor ce se apropie, Darclée e un simbol al culturii noastre, pe care, cu mândrie, l-am readus în conştiinţa publică. Prezenţa la manifestările din acest an a atâtor talente venite din toată lumea e dovada triumfului la scară mondială a marii aventuri pe care am iniţiat-o acum un deceniu şi jumătate”.
Glorie şi pasiune
Să ne aducem aminte cine a fost Hariclea Darclée. Un nume vibrant. Hariclea Darclée este una dintre personalităţile care au dus numele României şi al oraşului natal peste hotare. S-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama Haricleei Darclée, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniţei Mavrocordat, păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, un om înalt şi frumos, cu aspect britanic, era mare proprietar în Teleorman. Aşa cum scria N. Carandino în cartea „Darclée. Viaţa de glorie şi de pasiune a unei mari artiste”, la naşterea ei, Ileana Ţiganca a prezis că „duduia va călători mult şi va fi mereu în sărbătoare”.
După studii muzicale în Iaşi, debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena Teatrului din Brăila. Hotărâtă să-şi continue studiile în străinătate, pleacă la Paris, unde este remarcată de compozitorul Charles Gounod, care îi încredinţează rolul Margaretei din opera sa „Faust”, rol cu care îşi face debutul pe scena Operei din Paris, în anul 1888. Se pare că tot Gounod a fost cel care i-a sugerat luarea numelui de Darclée pentru activitatea artistică. În scurt timp, ea cucereşte publicul şi devine preferata multor compozitori de muzică de operă. Considerând că, în „Tosca”, soprana are de cântat doar recitative şi duete, îi cere lui Puccini să compună o arie pentru Floria Tosca şi astfel s-a adăugat operei celebra „Vissi d’arte”, piatră de încercare a oricărei soprane dramatice. Premiera cu „Tosca” a avut loc la Roma, unde a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni, a fost un adevărat delir. Hariclea Darclée s-a impus pe scenele principalelor teatre de operă ale oraşelor Paris, Berlin, Florenţa, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Madrid, Monte Carlo, New York, Moscova şi Sankt Petersburg.
Prima sa apariţie pe scenă i-a adus numai aprecieri, iar din vara lui 1889 începe turneele prin toată lumea. La Scala din Milano, scena consacrării mondiale, Hariclea a debutat pe 26 decembrie 1890 cu rolul Cimenei din „Cidul” de Massenet. Atunci a fost aplaudată chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 şi 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii. În 1915, la dorinţa lui Mascagni, apare în Santuzza, din „Cavalleria rusticana”. Dorinţa ei de a cânta în România era tot mai mare şi nu s-a lăsat până ce nu s-a întors în ţara în care se născuse. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. La apariţia ei în „Traviata”, pe scena Teatrului Naţional, sala a izbucnit în aplauze frenetice. „Darclée începu să cânte cu glasul ei de o puritate de cristal şi să detaileze muzica de dantele a operei lui Verdi. Cântecul graţia, frumuseţea ei se strecura până în fibrele cele mai intime ale publicului ca un fluid îmbătător”. Publicul o aducea acasă cu torţe, studenţii îi plimbă trăsura deshămată şi o aplaudă: „Trăiască privighetoarea Carpaţilor”. Regele Carol i-a oferit ordinul „Bene Merenti clasa I”, iar poeţii îi compuneau versuri. Darclée a cântat şi la nunta fiului lui Osman Paşa, Kemal. A fost găzduită într-un apartament al Hotelului Pera-Palace, iar când avea spectacol i se punea la dispoziţie trăsura palatului. A dat trei reprezentaţii: „Traviata”, „Faust” şi „Trubadurul”. Când a cerut să bea ceva, i s-a adus şampanie într-unul dintre paharele sultanului, făcut din aur şi bătut cu pietre nestemate. La cel de-al treilea spectacol pe care l-a dat la curtea sultanului, Darclée a fost pusă într-o încurcătură din care a ştiut să iasă remarcabil. Deşi la început „Trubadurul” nu fusese în repertoriul sopranei, sultanul a trimis vorbă că vrea să asculte opera cu pricina. Prin urmare, de dimineaţă şi pâna seara Hariclea a învăţat „Trubadurul”, mulţumindu-l astfel pe capriciosul sultan, care a răsplătit-o oferindu-i două decoraţii: Medalia Artistică şi Marele Ofiţer al Sefakatului.
Datorită calitaţilor extraordinare pe care le avea, Hariclea a intrat şi în graţiile regelui Don Carlos al Portugaliei, a cărui dragoste pentru artistă aproape că se transformase în obsesie. Don Carlos îi trimitea adesea scrisori de dragoste, în care o numea „Adorata Santa Mia”. Regele îi scria: „Dacă aş putea, te-aş păstra pentru mine şi ţi-aş cere mereu, mereu să cânţi!” sau „Admir artista, iubesc însă femeia”. În 1918 îşi ia adio de la cariera artistică, interpretând rolul Carmen din opera cu acelaşi nume de Georges Bizet, pe scena Teatrului de Operă din Florenţa.
Hariclea Darclée a susţinut crearea Operei Române din Bucureşti în 1921. Tradiţia muzicală a rămas în familie, fiul său era dirijorul şi compozitorul Ion Hartulari-Darclée. Din păcate s-au păstrat doar două înregistrări pe discuri: una din 1904 cu arii din opere, printre care Iris şi Tosca, şi alta din 1928 cu cântece româneşti.
Nicolae Carandino, în volumul său, aminteşte despre prietenia dintre Darclée şi Carmen Sylva. „Regina Elisabeta avea pentru Darclée atenţii delicate. Iar de câte ori venea la Bucureşti era primită în audienţă la Palat. Şi pentru a opri clipa în trecere, regina i-a dăruit un frumos inel. Pe cutia lui scria: Pe mâna încântătoare care traduce mişcările sufletului, urmând vocea în toate inflexiunile”.
La sfârşitul vieţii, artista a trăit într-un anonimat nemeritat, locuind într-un hotel din Capitală. Pentru cea care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Massenet, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Tamagno şi care a apărut de nenumarate ori sub bagheta lui Toscanini, autorităţile nu au ridicat nici un deget ca să o ajute. „Măiastra pasăre de basm”, „privighetoarea adorată” a murit în sărăcie, funeraliile fiind finanţate de Ambasada Italiei. A fost înmormântată în Cimitirul Bellu.
