Figuranții la președinție

29 de militari români au fost uciși și 180 răniți, în Afganistan sau Irak, în misiunile militare la care participă România. Lor li se adaugă personalul diplomatic rănit zilele astea la Kabul, plus cei răniți pe alte fronturi, mai puțin sîngeroase. România nu a ajuns mai aproape de programul Visa Waiver în toți acești ani- recent am aflat că îmi trebuie viză să merg și în Canada, unde am primit un premiu, crezînd și eu ca toată lumea că nu mai era nevoie, că așa s-a raportat, mare succes al României, cine are viză americană nu mai are nevoie de viză în Canada. E fals.

Pe scurt, nu există profit real al participării noastre în aceste misiuni pentru țară, și mă îndoiesc că diurnele soldaților merită riscul. Americanii cad la pace cu talibanii deja. În consiliul de securitate nu am prins loc, s-a aruncat vina pe faptul că ne-am abătut de la politica tradițională (adică ne-am dat de partea lui Netanyahu în loc să jucăm la ambele capete, deci și cu arabii). Dacă acest gen de oportunism ține la noi locul politicii externe, vorba aceea, ce era să căutăm acolo, mai bine că s-a ales mica și principiala Estonie. Cum știm din comparația Finlandei cu noi după pactul Ribentropp-Molotov (și ne amintește jurnalul lui Nicolae Iorga, publicat la Humanitas zilele astea, care dă detalii din Consiliul de Coroană), țările mici rezistă nu atît cu tancurile, cît cu caracterul. Dacă au vreunul.

Cînd a ultima oară cînd românii au fost întrebați dacă vor să participe la aceste misiuni?

Sau dacă au nevoie de rachete anti-Iran la Deveselu, cu riscul- între timp materializat- ca Rusia să priceapă că sunt de fapt contra ei și să se reînarmeze, să investească într-o suprarachetă, și alte mizerii care puteau fi evitate dacă acum 15 ani alegeam o altă politică externă, occidentală fără a fi provocatoare? Sau dacă Georgia și Ucraina meritau invitate în NATO la summitul de la București, deși nici una nici alta nu satisfăceau condiția preliminară necesară invitației (și nici vreo șansă o satisfacă), adică frontiere necontestate de vecini?

Niciodată- atunci au fost întrebați românii.

Azi, numărul candidaților la președinție crește vertiginos, și se cheltuiesc atîția bani pe publicitate că toată lumea știe cine sunt. Nimeni nu știe, în schimb, cîtă lume a murit în misiunile astea, că de fapt nu au avut nici un impact asupra vizelor în ciuda promisiunilor oficialilor români, și că Rusia s-a înarmat în ultimul hal în urma acestei politici stupide. În 2004 eu am fost la pescuit cu o barcă furată de la flota din Sevastopol- niște rugine la ancoră pe atunci- că așa arăta litoralul ucrainean al Crimeei. Toate bărcile pentru turiști erau furate de la ce rămăsese din Armada Roșie.

E poate inevitabil, dacă electoratul știe așa de puțin, începînd de la care e de fapt domeniul autorității prezidențiale- acesta e, cel de mai sus, nu hărțuiala cu guvernul- ca electoratul să se aleagă doar cu președinți care nu ar rezista cinci minute într-un talk show onest despre pozițiile lor cu privire la înarmare, planurile lui Macron pentru Europa cu două viteze, participarea la misiuni și așa mai departe. Sau dacă nimeni nu bagă de seamă că mîncăm Rusia pe pîine în online (bani aruncați de servicii ca să lupte cu trolii Moscovei), dar în politica noastră externă pupăm papucul lui Trump (nu al Americii, al lui, personal), , care vrea Rusia înapoi în G7- și tot așa.

Toată lumea se agită să poată vota zile în șir în noiembrie.

Ca să voteze ce? Au cea mai mică idee care sunt pozițiile candidaților pe zonele lor de competență? Președintele nu poate reforma poliția, nici să vrea, și nici educația. Autoritatea lui e pe zona de mai sus, plus supravegherea și performanța serviciilor secrete. O să îi întrebe cineva pe candidați de ce SRI are buget dublu față de serviciul secret german, la un sfert populație, sau dacă vor propune legislație ca în sfîrșit Curtea de Conturi să poată controla și serviciile noastre, să nu mai cîștige firmele lor licitații săptămînal? Agitație mare cu justiția, timp în care continuăm să conducem la CEDO la condamnări abuzive (undue process) și să furnizăm cel mai mare număr de cazuri noi, semn că justiția nu stă așa faimos nici fără contribuția trioului Iordache-Nicolae-Nicolicea. Candidații știu măcar că asta e o problemă, ce să mai vorbim dacă au idee de unde pot veni soluțiile? Nu: ce se pregătește e marea bălăcăreală: tratatul celorlați ca penali, comuniști, retardați, neresetați, parveniți, fripturiști, securiști. etc. Bonus pentru femei, că de ce se bagă în calea bărbaților.

Dacă nu îi întrebați nimic, dacă nu există poziții clare pe problematica de care se ocupă președintele, alegerile astea prezidențiale sunt doar o telenovelă de prost gust, iar candidații niște figuranți. Deciziile vor continua să fie luate de cine le-a luat și pînă acum, în zona obscură, în vreme ce civilii sunt ocupați cu circul și mahalaua. Nu mai multe zile de vot erau necesare, ci mai multă informație pe fond ce vor face candidații după ce ajung președinți. Dar cui nu cere nici nu i se dă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Alina Mungiu-Pippidi 127 Articole
Author

16 Comentarii

  1. Azi a fost publicat sondajul Sociopol,firma lui sociopatul,se stie…Ce credeti??Cine e pe primul loc la o distanta astronomica de urmatorii?va las sa ghiciti

  2. cred ca asta (banii negri) este si motivul real pentru care nu se legalizeaza prostitutia .

  3. Cred ca fata asta a imbatranit. Ce zice este al dracului de adevarat. Presedinti si primi ministri, n-am avut decat tradatori anti-romani. Sper sa fie sincera si sa nu faça vreo diversiune.

  4. Un articol bun, care subliniaza lucruri evidente.
    Cred ca majoritatea candidatilor sunt figuranti si, probabil, intrebarea eliminatorie, ca sa stim cine si ce, ar fi : Cu cine votati daca nu ajungeti in turul doi ? Un candidat deja a raspuns.

    Dupa aceasta mica preselectie se poate trece la turul doi de intrebari, in legatura cu reforme constitutionale, UE si relatiile cu SUA si/sau NATO.

    Insa mai e inca o problema, pentru ca acesti candidati sa fie presedinti si sa puna in aplicare anumite programe, ar trebui ca tara in sine sa fie un stat suveran, ceea ce nu mai este de ceva timp.Mie mi se pare ca avem de ceva timp un comportament de stat vasal, cand ni se cer militari ii oferim imediat.Am auzit impresii similare si pe la germani in legatura cu diverse scandaluri cu ambasadorii de pe la Berlin.

    O alta problema, si pare sa fie ceva obisnuit, este retragerea americana.Au obiceiul sa se retraga.S-au retras din Vietnam, din Irak, din Siria si urmeaza sa se retraga si din Afganistan sau chiar Germania.Dupa ce scutul va deveni inutil, iar in urma lansarii noilor tipuri de rachete rusesti e probabil, cu combustibil nuclear sau cu ce naiba sunt, ramanem intre noi.

    Asa cum aia au acolo America First, un candidat la noi ar putea pune pe masa: Romania inainte de toate ! Sa nu facem nimic din ceea ce nu ne aduce castig si cu asta basta.

  5. Stinking elections

    Proximele alegeri din octombrie se aseamănă cu un Zooticon.
    Oribila postură de a fi nevoit să alegi între UN BOW, O WACĂ sau UN BARDOW.

  6. Ceausesc devine erou, asa simplu cum era, in comparatie cu tradatorii de tara care i-au urmat. Pacat de Ceausescu ca a crezut in cultul personalitatii, cult de care ultimii doi presedinti nu sunt straini, se vede pe morga lor….

  7. Extern Romania nu exista pentru ca suntem doar o masa de slugi proaste conduse cu smekeria anti-coruptiei. Democratia s-a inlocuit cu tablete STS. Ii iubim pe securisti si ii votam sub pretextul vesnic: pai vreti sa iasa PSD? Asa se conduc coloniile , prostii sunt invrajbiti. Ii invrajbesti in comunism cu mosierii si burghezii au supt sangele sau mai nou in globalism-smekerism cu coruptii au supt sangele vostru! Din 2004 avem „anti-coruptie” si ce s-a facut? Cate autostrazi a facut basau cu lupta impotriva coruptiei?

  8. FELICITARI,situația este așa cum o prezentati.
    Oare cîți înțeleg dintre cei care citesc și cîți sunt dispuși să gîndească înainte să voteze?!
    ACUM ORI NICIODATA!

  9. Foarte bun articol,bravo! Romanii nu sunt interesati deloc dar deloc de competentele presedintelui.

  10. Eșarfa cu gușă a uitat că a fost artizana rocadei Stolo-Petrov! Petrov n-a ieșit din prerogativele prezidențiale.

  11. Hopa, a mai aparut un figurant, unul care vrea sa faca „Romania Frumoasa” si viseaza ca Romania va deveni Regatul lui Dumnezeu si Bucurestiul Noul Ierusalim: Marian Bataiosu. Asta crede ca UE se va prabusi si NATO se va destrama. Si mai vrea si cresterea bugetului alocat armatei ca sa ne apere mai eficient de rusi. Cica este cinstit, de parca de presedinti cinstiti ar avea nevoie romanii, nu de hoti ca si ei! https://www.bataiosu.ro/proiect-de-tara/

  12. “Cânta “O” matelot la proră, / Dar ce lunatic l-asculta / Și cine cântu-i repeta / Când mateloții toți dormeau, Și “Marea” nu-l înțelegea… / Cânta “O” matelot la proră / Și-n van Casandrele țipau.” ( după I. Minulescu)

  13. ‘ Democratia … ne costa ‘ , pentru ca ‘impricinatii’ isi vor recupera o parte din bani de la AEP, institutie publica finantata de la buget, pe perioada campaniei mai au si alte ‘privilegii’; nu poti sa nu te intrebi ( retoric, pentru ca nimeni nu va catadacsi sa-i verifice) de unde provin banii folositi pentru publicitatea (de orice fel) facuta si intalnirile cu prezumatii lor alegatori, pentru ca AEP va deconta cheltuielile post-campanie .

  14. @Eugen Raduca :corect „Walter Cronkite”si era crestin,doamna Mungiu nu este,mare deosebire…Sanatate!

  15. La fel ca pe vremea bunicului meu , alegerile in tara noastra sunt incaerari intre mincinosi, demagogi ,sireti , sarlatani ,vicleni. In zilele noastre lucrurile s-au complicat prin aparitia balaurilor mondiali, care conduc institutiile , organizatiile , aliantele suprastatale si corporatiile transnationale.Ce poate sa faca un mincinos , demagog , siret , sarlatan , viclean din Romania in fata unui balaur mondial? In vremea bunicului meu , partidele politice aveau cete de batausi (ceomagari , uneori aveau si chistoale) , cu care isi fragezeau reciproc oasele sau chiar se curatau intre ei. La noi si in toata lumea , cei care se incaiera (cu sau fara chistoale) , o fac pentru avere si privilegii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.