Justiţia tunisiană a decis extrădarea fostului premier libian Baghdadi al-Mahmudi, în urma unei cereri a noilor autorităţi libiene. Amnesty International a cerut Tunisului să nu-l extrădeze pe fostul premier, estimând că acesta ar putea fi victima unor încălcări grave ale drepturilor omului în Libia: tortură, un proces injust şi execuţia extrajudiciară.
Sute de libieni s-au adunat în faţa tribunalului din Tunis pentru a cere extrădarea fostului demnitar al regimului Gaddafi, pe care l-au numit „al treilea tiran al Libiei”, după Muammar Gaddafi şi fiul său Saif al-Islam.
Avocatul fostului premier a precizat că nu avut timp să parcurgă noile documente depuse de acuzare, însă judecătorul a refuzat să amâne extrădarea. „Suntem foarte dezamăgiţi de atitudinea judecătorului”, a spus avocatul, care declarase anterior că al-Mahmudi se teme pentru viaţa sa, fiind singurul detinator al secretelor de stat libiene, după moartea lui Gaddafi.
Al-Mahmudi a fost arestat şi condamnat la şase luni de închisoare în Tunisia, după ce a a trecut ilegal frontiera dintre Algeria şi Tunisia, în septembrie. Noul regim din Tunisia, ţară în care a izbucnit „primăvara arabă”, a recunoscut Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia, în luna august, şi s-a angajat să coopereze cu noile autorităţi libiene. Tunisia şi Libia sunt părţi la o convenţie care prevede şi masuri de extrădare.