„Decizia de astăzi a Curții de Casație din Italia vine să confirme faptul că eforturile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de a investiga și proba faptele de corupție, munca judecătorilor de a analiza și de a decide cu privire la aceste probe, precum și determinarea Ministerului Justiției pentru aducerea în țară a persoanelor condamnate (…) creează premisele recâștigării încrederii cetățenilor într-un sistem judiciar funcțional și imparțial”, arată într-un comunicat de presă șeful DNA, Marius Voineag.
„În contextul deciziei definitive a autorităților italiene de extrădare în România a fostului șef al Consiliului Județean Neamț, în vederea executării pedepsei privative de libertate dispuse de instanțele naționale, Direcția Națională Anticorupție apreciază că această hotărâre vine în sprijinul eforturilor de aplicare a legii și de respectare a sentințelor judecătorești”, se arată în comunicatul DNA.
„Încrederea cetățenilor în actul de justiție depinde de capacitatea instituțiilor de a demonstra, fără urmă de dubiu, faptul că nimeni nu este mai presus de lege. Decizia de astăzi a Curții de Casație din Italia vine să confirme faptul că eforturile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de a investiga și proba faptele de corupție, munca judecătorilor de a analiza și de a decide cu privire la aceste probe, precum și determinarea Ministerului Justiției pentru aducerea în țară a persoanelor condamnate, în vederea executării pedepselor, creează premisele recâștigării încrederii cetățenilor într-un sistem judiciar funcțional și imparțial”, a declarat procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Fostul președinte al Consiliului Județean Neamţ a fost condamnat definitiv de instanța română la o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 8 luni, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență. Arsene a plecat din ţară înainte de pronunţarea sentinţei defintive.
Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene autorităţilor din România, hotărârea fiind definitivă, a anunţat sâmbătă ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ a fost condamnat definitiv de instanţa română la o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani şi 8 luni, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă.
Arsene are comise infracțiuni mult mai grave ,fraude cu fonduri europene ,însusiri abuzive de bunuri ,etc valorînd milioane de euro . Aceste aspecte sînt date la spate ,ocolite de justițiari ,la fel ca in multe alte cazuri .Un exemplu mai cunoscut este cazul lui A Năstase ,închis doar pt niște acuze banale ,în timp ce individul avea (și are la activ) jafuri de sute de milioanr dr euro !
Pe Alina Bica, partenera lui Udrea de cumpărături de la Paris și prietenă cu Salteuța de la MInisterul Justiției, când o aduceți ? Ori pentru asta a rămas așa cum s-a stabilit să execute pedeapsa în Italia?
Text scris in stare de ebrietate fara valoare juridica –
Imi pare rau de intelectualii care ajung la puscarie, in speta persoana despre care se scrie!
Dar acum pe pariu ca va fi si asanat bietul om de trupa lui ciocirlan care a distrus DIICOT cu casca si cu de toate ?Va spune cel mai sigur ca e spion international ca sa faca niste cascaval mult de tot de la institutiile statului pentru niste tancuri de posete Louis Vuitton pe dana budeanu, posete care nici macar nu sunt pentru femei cu doar cateva milioane de euro… Oare de ce nu intelege lumea ca pentru Louis Vuitton si Tom Ford trebuie sa ai de la sute de milioane in conturi ? Apropo, puneti si dumneavoastra sa vedem averea ei personala daa poate fi justificata cumva? E din donatii sau din vanzarea celor 20 de carpe pe sezon?
Semnat si de Parenthesis pe casca – cel care nu intelege pana unde merge idiotenia unor asanatori si a activatorilor lor? Caci nu de alta dar amenintarea e ca daca l-am denigrat pe ciocirlan pe doua trei texte inainte de asanare, EU trebuie sa fiu textual „pe omor”.
Asa, doar ca informatie:Arsene nu a fost condamnat pentru fapte savarsite in calitate de presedinte al CJ neamt, ci pentru niste discutii (nefinalizate) cu Pinalti si o presupusa spaga data lui Turturica, actualul presedinte al TVR.Apropo, dl. Turturica a lipsit cu desavarsire din dosar!!
Orice creatura din tot septelul mioritic poate fi condamnata ptr TRAFIC DE INFLUENTA.
Traficul de influenta a fost piesa de baza a DNA, cu care oricine putea fi pricopsit cu dosar penal de catre portocalii cucuvelei vopsite si apoi condamnat de cotoarbele escroace de la ICCJ. Nu trebuie decat unul sau doua denunturi date de doua lepre.
Ceva pute rau si in acest caz……[Rumburak]