Franţa este ameninţată cu retrogradarea ratingului

Agenţia de rating Moody’s consideră că majorarea recentă a dobânzilor obligaţiunilor guvernamentale franceze şi deteriorarea perspectivelor de creştere economică ar putea afecta ratingul de credit al Franţei, potrivit ziarului Le Figaro. „Costurile de finanţare care persistă la niveluri ridicate, combinate cu deteriorarea perspectivei economice, ar putea agrava dificultăţile cu care se confruntă guvernul, cu implicaţii […]

De cotidianul.ro - Autor

Agenţia de rating Moody’s consideră că majorarea recentă a dobânzilor obligaţiunilor guvernamentale franceze şi deteriorarea perspectivelor de creştere economică ar putea afecta ratingul de credit al Franţei, potrivit ziarului Le Figaro.

„Costurile de finanţare care persistă la niveluri ridicate, combinate cu deteriorarea perspectivei economice, ar putea agrava dificultăţile cu care se confruntă guvernul, cu implicaţii negative pentru credit”, potrivit afirmaţiilor Moody’s citate de Le Figaro.

Reuters notează că nu a reuşit să obţină de la agenţia de rating o confirmare privind informaţiile din ziar.

Franţa are rating de top triplu A de la toate cele trei mari agenţii de rating.

Moody’s a avertizat în octombrie că ar putea plasa Franţa sub evaluare cu perspectivă negativă în următoarele trei luni dacă va considera că eventualele costuri de recapitalizare a băncilor cu bani publici şi de finanţare a altor state din zona euro vor pune presiuni prea mari pe buget.

Standard & Poor’s (S&P) a transmis, joi, din greşeală un mesaj către abonaţii unui serviciu al companiei în care sugera că ratingul „AAA” al Franţei a fost revizuit în scădere, eroare care a dus pentru puţin timp la scăderea acţiunilor pe piaţa americană.

S&P şi-a recunoscut ulterior greşeala şi a reconfirmat calificativul Franţei la „AAA”, cu perspectivă stabilă, potrivit Bloomberg.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.