Decizii rezultate din ignoranță, lăcomie sau rea credință, cu consecințe dăunătoare pentru comunități întregi, nu sunt ceva nou în istorie. Doar că acum se petrec mai des, la nivele înalte, cu „justificări” superficiale. Să reflectăm la câteva.
Asemenea altor țări din zonă, România a aplicat privatizarea economiei, dar a făcut-o în forma jafului și a lichidării, astfel că și-a destrămat pe generații o industrie semnificativă. După 1989, s-a adoptat o Constituție de stat de drept democratic, dar, din 2004, încălcările drepturilor și libertăților, deja de la vârful statului, sunt aidoma celor din ani de tristă amintire. Se și recurge la vederi ale acelor ani.
Rezultatul nu putea fi decât criza durabilă. Acum, răspunderea pentru privațiuni pricinuite populației de incompetența decidenților se aruncă pe alți umeri. „Putin e de vină!” – declara suficient „președintele” actual. Noroc că nu altcineva decât Jerome Powell, liderul Federal Reserve (Washington DC), a precizat: inflația, scumpirile, criza energiei sunt dinaintea incursiunii în Ucraina și au rezultat din decizii interne.
În pofida avertismentelor multora, începând cu Helmut Schmidt, în loc să reducă discrepanțele de dezvoltare dintre țările componente, Uniunea Europeană a fost plasată pe calea extinderii, fie și în dauna integrării. Criteriile de compatibilitate sunt puse în cui. Iar azi, pe scenă sunt o birocrație greoaie și fără viziune și un război pe care îl decontează practic fiecare european.
Pandemia a alarmat, firește. Dar, în loc să fie lichidată printr-o cooperare matură, a fost exploatată pentru stoarcerea de venituri și restrângerea de drepturi și libertăți. În absența capacității de a negocia, s-a trecut la sancțiuni în relațiile dintre state, prin care, fără să se obțină ceva, se păgubesc multe țări.
Să luăm, în sfârșit, exemple din viața actuală. În diferite țări, se fac erori de diferite grade. Dar, în locul asumării frontale a corecțiilor, se recurge la clișeul „peste tot sunt nemulțumiri”, sub paravanul căruia se poate face orice. Inclusiv rămânerea cu brațele încrucișate!
În mod stupefiant, după ce nu a dezlegat litigii locale, ICCJ din România a fost pusă să judece crime de război din Ucraina. Nu insist aici asupra faptului sezizabil că sunt relativ puțini cei care știu ce înseamnă noțiunea. De altminteri, să ne amintim cât s-au ostenit judecătorii foarte calificați de la Nürnberg din 1947 să stabilească răspunderea Wehrmacht-ului pe frontul din Răsărit! Mă întreb însă, ca mulți alți concetățeni: chiar vor decidenții României actuale să facă țara de râs? Nu ar fi cazul să afle că istoria nu se sfârșește cu nimeni?
Sunt doar câteva exemple de decizii funeste dintr-o listă lungă. Cine răspunde?
Deocamdată, ca urmare a unor astfel de decizii, se trăiește în multe țări cu nesiguranțe, nemulțumiri și erori. Pe deasupra, cum constatam în alt loc (A. Marga, Reclădirea eticii, 2022), s-a instalat obișnuința cu decizii eronate.
Lucrurile sunt împinse astăzi spre trei praguri noi. Sub deviza democrației, inși nimeriți în funcții o îngroapă – din nepricepere și incultură – în vreme ce indiferența ocupă teren. Se sapă deja la bazele unității lumii, pentru scindarea acesteia în sfere de viață distincte. Acum se vrea și strivirea Jocurilor Olimpice, încât anii treizeci și „cortina de fier” încep să pară doar prefețe. Amenințarea nucleară nu mai este doar articol în strategii pentru amenințări existențiale, ci alternativă de decizie.
E dificil să faci comparații în istorie. Uneori însă trebuie luat notă de ceea ce se petrece, iar comparația, fie și implicită, este inevitabilă. Astfel, dacă privim profilul multor decidenți, este clar că originea neajunsurilor majore este volatilizarea răspunderii.
Este vorba de volatilizare în dublu înțeles: moral-civic și instituțional. De altfel, răspunderea moral-civică este azi flască, aidoma unui elastic uzat. Cât despre tragerea la răspundere juridică, instituțională a decidenților, la ea se ajunge rar.
De răspundere se și fuge. Iar pentru aceasta se inventează continuu căi.
Se fuge de răspundere exaltând obligațiile funcției. Cum se știe, la proces, Adolf Eichmann a invocat „îndeplinirea obligațiilor”. Aceasta nu l-a scutit de răspundere juridică pentru ceea ce a făcut. Manevra sa are însă urmași care cred că peste funcțiile lor nu există prevederi normative și instanță de judecare. Nu se înțelege că birocrația poate fi copleșitoare, dar răspunderea decidentului de a croi căi avantajoase pentru oricare om rămâne intactă.
Se fuge de răspundere prin mediatizare intensă. Se și stimulează implicarea mass media în propaganda deciziilor oneroase și se creează o inflație de falsuri, pentru a pretinde apoi că publicul însuși a vrut acele decizii.
Se fuge de răspundere invocând ceea ce ar fi comis adversarul. Fără a se privi în oglindă, unii își diabolizează rivalul absent. Nu se știe ce cugetă acela, dar se vorbește în locul lui.
Se fuge de răspundere invocându-se fie că situația este complexă, fie că alții dictează, fie că cetățenii nu ar fi la înălțime, fie că răuvoitorii s-au înmulțit. Sofismul luării explicațiilor drept justificări este tot mai răspândit.
Se fuge de răspundere invocând împrejurarea că, în sistemele democratice, răspunderea se dispersează, iar cea personală se diluează. Este uimitor să vezi iarăși inși care consideră că decizia lor ar fi justă doar pentru că a fost agreată de mulți. Rareori sofismul ad populum, care derivă adevărul sau dreptatea din mulțimea aderenților, a ajuns la o asemenea răspândire.
Unii fug de răspundere pretinzând că ei ar oferi un viitor mai bun decât rivalii. Întrucât democratizarea este acum urgența, tot felul de impostori se cred superiori rivalilor prin faptul că vorbesc despre democrație. Această vorbire i-ar legitima. Avem și aici tot un sofism – deducerea de fapte din simple promisiuni sau asumpții,
Îndatoririle pot fi impuse sub amenințarea sancțiunilor, dar răspunderile rămân în seama convingerilor. Nu poate fi răspundere unde persoana nu este convinsă de valori – de pildă, că a fi corect în relații cu ceilalți este condiție a cetățeniei. Or, azi, destui probează că valorile îi lasă reci.
Dar chiar și în aceste împrejurări, mai rămâne, totuși, o instanță moral-civică de control al răspunderilor – consecințele în viața comunității. Pentru mințile lucide, autoflatările sunt goale câtă vreme în jur viața se degradează. Rămâne, desigur, și o instanță de drept – tragerea la răspundere instituțională.
Ca generații, suntem într-o situație istorică cu două paradoxuri.
Primul paradox derivă din situația culturală. Pe de o parte, s-a pierdut din forța de motivare a moralei religioase. Nu trăim o epocă în care tăria convingerilor religioase să mai fie suficientă pentru ca destui oameni să-și asume răspunderea de sine, de ceilalți, de ceea ce este în jur. Pe de altă parte, oamenii își fac istoria, iar cum sunt ei, așa este și societatea în care trăiesc. Dumnezeu este în lume, dar a lăsat în seama oamenilor să-și facă viața și să răspundă de ce fac.
Al doilea paradox derivă din selecția decidenților. Pe de o parte, răspunderea este mai mare azi, lumea devenind mai complexă și pretinzând decidentului mai mult. Pe de altă parte, la decizie ajung pe scară largă inși fără valoare, corupți și instrumentabili. Trăim situația în care meritocrația a cedat grav în fața mediocrației și chiar a prostocrației.
Nu se poate discuta realist răspunderea fără a avea în vedere faptul că în constituțiile moderne avem un veritabil catalog ce prevede libertățile și drepturile fundamentale ale fiecărui om și cetățean. Acesta le-a asigurat mereu societăților moderne dinamismul și superioritatea.
Este destul? Crizele multiple, economice, de raționalitate, de legitimare, de motivație în care s-a intrat atestă că nu este! Cum a observat cu ani în urmă Joseph Ratzinger, nu există și un catalog al îndatoririlor omului și cetățeanului, iar faptul se resimte în scăderea răspunderii.
Dar chiar dacă ar exista și acest al doilea catalog, două aspecte importante cer atenție. Am în vedere extinderea ariei responsabililor și creșterea răspunderii celui care-și asumă să conducă.
Într-adevăr, răul nu ține doar de inima omului și de retragerea lui Dumnezeu din treburile lumii. Răul este prezent în lanțul de acțiuni care duce la un fapt (Adi Ophir, The Order of Evils: Toward an Moral Ontology, 2005). De pildă, aria răspunderii în cazul afectării libertăților și drepturilor și al degradării include mai mulți cetățeni. Este vorba de cei care decid, de cei care nu-i controlează pas cu pas, de cei care i-au votat sau numit, de cei care le-au făcut mediatizarea și propaganda și de alții.
Numai că răspunderea este diferențiată. Cel care a fost păcălit să-și dea votul nu are aceeași răspundere cu decidentul care afectează libertăți și drepturi, distruge industrii și instituții și duce societatea în crize. În alte cuvinte, răspunderea nu este doar distribuită pe mulți umeri, ci este și verticalizată.
Altfel spus, răspunderea unui decident nu este alături de răspunderile celorlalți, ci ea include tot ceea ce se petrece în aria acțiunii sale. Decidentul este responsabil pentru tot și toți. Altfel, nu este nevoie de decident.
Pentru un decident normal înzestrat și cultivat, a fi responsabil înseamnă a te îngriji de cei din jur și a căuta să previi, cu orice cost personal, suferințele și pierderile într-un lanț care te include. Iar dacă această morală nu există, atunci le revine instituțiilor sarcina de a trage la răspundere impostorul care a ajuns să fie ales.
Când lanțul este scurtat, apar ideologii. Nu se ajunge la răspundere, bunăoară, prin oportunism („așa este la noi, căci nici la alții nu-i altceva!”), prin darwinism social („îmi văd de mine, nu-mi pasă de altceva!”), prin suficiență („suntem oricum superiori rivalilor!”) și prin privarea relațiilor de morală („contează ce aranjăm!”). După cum nu duce la răspundere nici mesianismul politic („noi suntem chiar pe sensul istoriei”).
Spre a preveni ideologiile, un confrate recomandă un nou iluminism, axat pe combaterea asimetriei rolurilor din societate (Marcus Gabriel, Moralischer Fortschritt in dunklen Zeiten. Universale Werte fur 21. Jahrhundert, 2020). Numai că este nevoie și de un iluminism al ocupării rolurilor, care să le repună în legătură cu răspunderea verticalizată. Doar unde este verticalizare – adică răspundere pentru tot ceea ce este în aria respectivă – este de fapt răspundere.
Societățile de azi depind de funcționarea statului și a celorlalte instituții, iar acestea depind, la rândul lor, de răspunderea politică. Aceasta ar trebui să intereseze mai mult, căci absența ei are efecte puțin spus dramatice.
Și răspunderea politică poate fi examinată distinct. Astfel, „cineva – subiectul – este responsabil pentru ceva – obiectul, în raport cu ceva – un standard normativ, în fața cuiva – o instanță de justificare, privind în trecut sau față de viitor – un reper temporal, față de cineva – adresanții, cu o orientare determinată într-un context social” (Valentin Beck, Eine Theorie der globalen Verantwortung. Was wir Menschen in extremer Armut schulden, 2016,p.40). În fața neajunsurilor, este de întrebat totdeauna: Cine răspunde? Care este aria mandatului său? Care este instanța în fața căreia se răspunde? Întrebările sunt precise și au nevoie, în fiecare caz, de răspunsuri precise.
La începutul perioadei postbelice a fost limpede că societățile moderne au dobândit mijloace de distrugere fără precedent. S-a și propus atunci elaborarea unui Tractatus, care să plaseze răspunderea în centrul eticii (Hans Jonas, Das Prinzip Verantwortung. Versuch einer Ethik fur die technologischen Zivilisation, 1979). Imperativul categoric al eticii lui Kant – „acționează astfel încât maxima conduitei tale să poată trece drept lege a conduitei tuturor” – a fost reformulat astfel: „acționează astfel încât efectele acțiunii tale să fie în acord cu permanența autenticei vieți umane pe Pământ”.
În ultimele decenii, s-au și indicat locuri din care răspunderea politică nu mai poate lipsi. „Demnitatea umană” și „dreptatea” intră în „răspunderea socială a întreprinderii” (Reinhard Marx (Das Kapital, Ein Plädoyer fur den Menschen, 2010). Este în răspunderea decidenților „restaurarea unei democrații lizibile pentru toți” (Jean-Pierre Chevenement, Un defi de civilisation. La seule strategie pour la France, 2016). Este indispensabilă „etica răspunderii” pentru lumea vieții oamenilor, mediul înconjurător și lumea de dincolo (Hans Küng, Projekt Weltethos, 2002). S-a arătat că „a nu acționa cu rațiune (Logos) contrazice esența lui Dumnezeu“ (Benedict al XVI-lea, Glaube und Vernunft. Die Regensburger Vorlesung, 2006), atrăgându-se atenția că și conceptele se cer asumate responsabil.
Între timp, este de completat lista locurilor din care răspunderea politică nu mai poate lipsi cu învățătura pandemiei – anume, că ignorarea forței naturii este contraproductivă și se plătește (A. Marga, Lecțiile pandemiei, 2020). Iar, mai nou, războiul din Ucraina adaugă învățătura că a amâna rezolvări, din comoditate sau din desconsiderarea celuilalt, este nu numai imoral, ci și periculos.
Dacă vrem societate modernă, atunci fiecare cetățean are a-și lămuri răspunderea ce-i revine. Aceasta nu se împarte ca o marfă. Ea cade complet pe umerii celui care decide. Apoi, cade în bună măsură pe umerii fiecăruia. Oricum, câțiva pași sunt de făcut.
Este vorba de a reformula încă odată imperativul categoric al eticii. Propunerea mea este următoarea: „Acționează astfel încât efectele acțiunii tale să fie în acord cu permanența autenticei vieții umane pe Pământ și să poți răspunde, la nevoie, în orice clipă, în fața oricui, de ceea ce s-a petrecut în raza acțiunii tale”. Cum am mai argumentat în alte locuri, numai democratizarea și meritocrația pot scoate din criză societățile actuale, aducând, firește, la decizii oameni competenți și responsabili!
Este vorba apoi de aplicarea unui pachet de măsuri. Am în vedere: a) completarea libertăților și drepturilor din constituții cu catalogul îndatoririlor civice; b) reglementarea, dacă nu a ceea ce este imperativ să facă cei care vor să fie decidenți, cel puțin a ceea ce este prohibit; c) reorientarea spre cultivarea răspunderii, pe fondul cultivării libertăților și inițiativei; d) tragerea la răspundere instituțională a deținătorilor de roluri de decizie conform verticalității răspunderii.
Nu ar trebui absolvit de răspundere cel care distruge acumulările din comunitatea sa, cel care duce la degradare economia și libertățile, bunăstarea și sănătatea oamenilor din societatea respectivă, pentru ca apoi să dea vina pe alții. Cel care își asumă conducerea unei instituții, a unei comunități, a unei țări, are de răspuns plenar și continuu de întreg.
<a href=”http://www.andreimarga.eu”>Andrei Marga</a>
Superb articol
Nu e nevoie de nici o lege, oricine știe cînd a făcut rău și știe cînd altcineva a făcut rău. Așa zisele legi, nu sînt legi, sînt doar pt a acoperi pungășiile și înșelătoriile.
Înțeleg argumentul, @Daciane. Numai că în multe locuri și Codul penal cedează ambiguității și are uși de evadare. În alte țări – ți-o spun ca jurist care am lucrat și în Germania – nu poți înstrăina un bun al statului (pădure, pământ, bani ai băncilor etc.) fără aprobări complicate, căci legea explicit te împiedică, iar codul penal nu iartă. România să-și aplice legile, dar să aibă grijă să-și dea legi neambigue, univoce. Altfel discutăm și peste 20 de ani tot aceste chestiuni. Trebuie lucrat din greu la legi, la pregătirea juriștilor și la scoaterea de sub controlul oricui, inclusiv președintele și partidele, a organismelor judiciare.
Nu este nevoie de legi noi ! CODUL PENAL , prevede toate infractiunile savirsite de cei care au jefuit si vindut Romania , cu precadere ministrii si parlamentarii . Au distrus tara , ei s-au imbogatit ! ICCJ , are cuvintul !
Păi asta este și argumentarea articolului Fuga de răspundere. Să se dea legi ce prevăd răspunerea și fiecare deținător de funcții să răspundă. Foarte bine prins în articolul domnului Marga faptul că există o verticalitate a răspunderii – răspunzi de tot ce este în aria funcției tale, nu pe sărite sau aruncând vina pe alții. Răspunderea tuturor este și ea bine prinsă. Articol foarte bun și oportun nu doar în starea țării, ci în multe locuri.
Solutia pe care o propune Darius , este cea mai adecvata , cea mai buna ! Si dreapta ! Responsabilitate si pedeapsa pe masura functiilor detinute si a vinovatiei individualizate ! Poporul asta asteapta !
Un articol excelent pe o temă cu puține tratări în trecut. Da, ar fi oportun să se consacre și juridic răspunderea. Civic, nu mai este nevoie de argumente. Păcat că nu se poate dezbate pe larg. Se observă că și aici, la Comentarii, cum se înfiripă dezbaterea, intervin inși care nu au legătură cu subiectul – unii habar nu au. Mereu eroarea de a nu discuta ce este pus în discuție și de a discuta pe miriște. Chestiune de răspundere. Dar unde nu-i, numai Dumnezeu poate face ceva.
Nene Marius, te încurci în idei, care par prea complicate pentru mata. Nu ai contrazis cu nimic ce spune foarte clar cel pe care îl citezi. Dacă întrebi autorul articolului unde a studiat îți va răspunde, cred, ceea ce este cunoscut: în România, cu pregătirea doctoratului în Germania federală și specializări în Germania federală și SUA. Nici un secret, nici un mister. Dar astea nu au nici o legătură cu ce spui. Domnul Marga a încheiat ministeriatul în 2000, la încheierea anului. Nu mai era răspunderea ministerului de atunci după această dată, dacă reforma a fost stîlcită.Discută cu cine dorești, dacă narcisismul te interesează. Întrebarea cum s-a ajuns la neoliberalism, pe care o pui, are răspuns simplu: discută la Casa Albă, cu Bill Clinton și politica mondială de atunci. La așa întrebare, acesta-i răspunsul.
” Convingerea de bază a Noului Curriculum Național era vizionară și s-a confirmat cu orice prilej. Anume, că nici învățămîntul clasic al perioadei interbelice, nici învățământul ideologizat al socialismului răsăritean, nici învățămîntul pretins funcțional al neoliberalismului, ce asaltează scena și seduce naivii, nu sunt soluții. Soluția este un învățământ care face premisă şi orizont din personalitatea elevului și studentului, luată la propriu, și construiește instituțiile și regulile pe autonomia profesională și răspunderea pedagogică a cadrului didactic” Andrei Marga. Chiar asa sa fie cu invatamantul clasic interbelic si cel din perioada comunista? Si totusi, cum s-a ajuns la neoliberalism? Narcisismul e dăunator mediului educational si celor care au facut si fac de 32 de ani reforme in invatamant. Oare domnul Marga in ce sistem de invatamat a studiat de a ajuns la o asemenea performanta? Oare nu se putea construii pe acelasi fundament prin inlaturarea moluzului? Cu ce a crescut calitatea invatamantului aparitia semestrelor? Zic si eu: sase teze sunt mai mult decat patru si noua evaluri la o disciplina cu doua ore de studiu sunt mai mult decat sase. In principu nu am nimic cu reforma. Tot ceea ce am, am cu narcisismul reformatorului care a fost si el decident si care are a-si asuma si greselile ei. Atat.
Vezi nene Marius că cel pe care-l citezi mata vorbește de ceea ce a fost „după 2000”. Mata ai scris cu mîna proprie. Mircea Platon așa a spus. Ca să fim preciși.
Se poate oricine pronunța fără să știe sau cu tot felul de interese. Manualele alternative au fost introduse în premieră în România de Nicolae Iorga și CG Giurescu. Ei au dat exemplu cu manualele de istorie. Ministrul Marga a reafirmat această tradiție, căci era vorba de adecvarea educației la o societate bazată pe drepturi și libertăți individuale. Istoricii cei mai cultivați – precum Florin Constantiniu, au scris și ei manuale alternative în istorie. Vezi, dacă vrei, bade Marius, compendiul Anii reformei 1997-2000, în care ai toate măsurile luate în ministeriatul (1997-2000) respectiv, cu motivarea. Nu au nici o legătură reformele de atunci cu Soros. Banii erau împrumutați de România de la Banca Mondială. Mircea Platon a salutat măsurile acelui ministeriat. El se referă critic la ceea ce a urmat în învățământ, de care au de răspuns cei de atunci până azi. Discută cu ei.Să nu confundăm persoane, perioade, răspunderi. Dacă cumva Mihai Ralea avea dreptate cînd spunea că inteligența constă în capacitatea de a distinge.
Fuga de răspundere si narcisismul politic. ” introducerea manualelor alternative a dat startul capusarii invatamantului romanesc dupa modelul a ceea ce se produsese in toate domeniile economie. Imediat s-au forma grupuri de interese speciale si lobby-uryile. De la mijlocul anilor 90 au aparut ONG-eurile finantate din strainatate, care au infșlorit spectraculoos dupa 200. schimbarea manualelor a fost si ea finantata de retele si porganisme internationale, de la Fundatia Soros la Banca Mondiala. sistemul de invatamant a fost incetul cu incetul deconstruit si apoi reconstruit ca baterie pentru dife rite grupuri de interese speciale: au aparut specialistii in curricule., specialisti in stiintele educatie, producatori de softuri,” multime de concursuri scolare pe bani”, angrosisti de ideologie ( de gen, multiculturala, neoliberala, civică) motivationala si tot felul de brigazi artistice care, sub pretextul luptei impotriva drogurilor sau violentei domestce, au expus elevii, cu finatare europeana si cu aprobarea autoritatilor statului, la propaganda virușlent imorala si antisociala. Mircea Platon – scopurile, cartițele si arhitectii reformei.
Mi-a adus cineva aminte de Mircea Malita, ce caracter, ce om plin de umor, adica inteligent. Iar voi cititi notele de informare ale unui sifon, asa jos ati ajuns, la nivel de cuib legionar.
Nea gigel, te faci ca nu stii ca sunt singurul care a abordat in toata complexitatea sa TERORISTA Lovitura de Stat KGB/GRU/Comintern!
Pe etape incepand cu ianuarie 1989 si „Scrisoarea celor 6″…COMINTERNISTI de vitza veche, du diversiunea de la Iasi din 14 dec. avand scopul PUNERII IN ALERTA a regimului comunist, atacul principal fiind declansat la Timisoara unde s-au concentrat combatanti in civil ai BATALIOANELOR CERCETARE-DIVERSIUNE ale catorva armate bolsevice, in timp ce poietii „revolutionari” se concentrasera in asteptare in sediul Operei unde TRADATORII regimului AU MONTAT STATII DE AMPLIFICARE, din 20 dec pornindu-se Fortuna pustiitoare la BALCON, gongul DIVERSIUNII BALCOANELOR sunand asurzitor!!! In toate municipiile s-au desfasurat din 21 si 22 dec BALCONARII Loviturii de Stat, peste tot fiind montate anterior STATII DE AMPLIFICARE pentru PARODIA „revolutionara” de legitimare a ASASINULUI SUPREM Ilici GENOCID ca „revolutionar sef”…Numai nistre monstrii AGENTI SOVIETICI pot ignora de ani de zile aceste ADEVARURI!!! De ani de zile te numeri printre ei intr-o evolutie treptata corespunzatoare mereu noilor DIVERSIUNI CRIMINALE, mereu mai acerbi si fanatici!!!
Războaiele au devenit cu atât mai dese și mai cumplite cu cât distanța dintre generali, prinți etc și ariergarda oștilor a crescut. Sportul cu aruncatul felinei domestice s-a practicat cu succes 100% în orice birocrație statală iar diluarea răspunderii este scopul oricărei administrații care se respectă.La fel ca sporirea numărului funcționarilor și reducerea utilității lor efective.Toată pletora asta are ca scop legitimarea unui sistem politic impotent și incapabil prin sine însuși, fiind construit a priori din actori cu abilități de la reduse la nule vis a vis de domeniul reprezentat, lucru evidențiat de atâtea ori.Rezultatul este cel pe care în vedem iar revenind la Nuremberg, în mult prea multe cazuri, solidaritatea „de breaslă” s-a făcut simțită în sentințe mult prea blânde în raport cu faptele săvârșite.Politica este perimată prin ea însăși, fiind, ca în criza actuală, un vehicul de spoliere a celor mulți de către cei puțini, lucru subliniat în cel mai credibil mod de Ed Snowden cu atât de multe dovezi.Dacă ne uitâm oriunde, de la Asange la Ghislaine Maxwell vedem clar mizeria și falsitatea actualei așa zise elite și dezastrul pe care îl pregătesc cu sârg.
Cenzura e prostie ! Sau fuga de raspundere …
@Charlie..eheee..oi fi imbatrinit eu pe forum, dar de tine ce sa zic…ai ramas copil
cum draq sa mai scotzi ciinele din macelrarie…
daca erai constient cu ce s-a intimplat in 90 iti dadeai seama de ce monstru e pe cale sa se creeze
fomisti cu mamaliga in gura au ajus sa impinzeasca sistemele…Meleoane peste cei cu muulte stele pe umar..platiti sa pazeasca hotzii pe motive ideologice pentru implementarea „capitalismului” de import
ca deh..legile morale omenesti de bun simtz…au fost abrogate
vise Charlie, vise….
Copilul imbatranit pe forum, gigel, se lipeste de mine de ani de zile cu mai multe pseudonime de rezerva intr-o incercare disperata de a ma „decredibiliza”, o misiune care-l depaseste in mod vadit, dar nu se lasa in toate variantele patronimice! Imi cere de ani de zile sa propun ceva „sa pun in loc” ignorand toate retetele emise de mine in cei ZECE ani de propaganda anticomunista/antisecurista la care ma forteaza statul securist, incepand cu modificarea Constitutiei in punctele esentiale vizand PUTERILE IN STAT si MECANISMELE DE CONTROL al RESPECTARII SEPARARII REALE A ACESTOR PUTERI, DEMILITARIZAREA DIRECTIILOR REBOTEZATE ALE SECURITATII, DESFIINTAREA TUTUROR UNIVERSITATILOR Securitatii si ARMATEI, DEMASCAREA SUTELOR DE MII DE OFITERI ACOPERITI DE FORMATIE BOLSEVICA, SCOATEREA PROCURORILOR DIN MAGISTRATURA si a JUSTITIEI DE SUB CONTROL POLITIC, ROL DECORATIV AL PRESEDINTELUI, de protocol, INTARIREA
ROLULUI PARLAMENTULUI si SIMPLIFICAREA DEMITERII GUVERNELOR NEPERFORMANTE sau TRADATOARE A INTERESELOR POPORULUI…Democratiile reale
nu au de-a face cu REBELIUNEA TERORISTA din 1789 si trebuie multumit IDEOLOGIEI GENOCIDULUI marxistoid/bolsevicoida ca se promoveaza
cu TICALOSIE pe Mapamond de catre ILEGALII CULTURNICI IDOLATRIZAREA GHILOTINEI ca instrument de MACELARIE/INGINERIE SOCIALA!!!
Toate DEMOCRATIILE REALE si toate STATELE MODERNE se TRAG si RESPECTA anul Revolutionar 1789.
Toate AUTOCRATIILE cele MONARHICE si IMPERIALISTE au URAT anul Revolutionar 1789.
Caci din 1789, AUTOCRATIA si-a PIERDUT „COMPLET” capetele, busola si terenul peste tot în lume.
Ai grija ce propui caci si autorul este printre cei care trebuie sa marturiseasca . A luat parte .
Noi ROMANII nu uram defel si deloc EVREII (cei din tara lui Israel), AMERICANII (bastinasii din America de Nord si de Sud) si EUROPENII (in special cei stravechi: greci, latini, traco-iliri, macedonieni, sciti, sarmati, alani … ) !
DAR, pe fiecare dintre aceste neamuri, doar in si pe tărâmurile lor de bastina.
@Charlie…
ai lasa dusmanul sa ajunga la 400Km de capitala statului tau…din cauza unei flashnete
de condamnat vad ca o faci cu minie proletara…dar tot nu inteleg ce draq propui in schimb…
te-ai nascut cu linguritza de argint in gura cumva…
toate democratiile sufera de aceiasi boala…deoarece toate is au radacina in revolutzia franceza…
cu angleterra e mai complicat…muuulta fatzarnicie acolo…dar numai dupa ce intelegi sistemul social matriceal englezesc iti vei da seama ce inseamna ‘democratia’ britanica…de atita bine au figit totzi unde au vazut cu ochii.
deci ce propui…