Evenimentul intitulat „Queen Elizabeth II: Her Life in Style”, va oferi vizitatorilor ocazia să admire aproximativ 200 de piese care au aparținut suveranei. Biletele pot fi cumpărate începând de marți, iar expoziția va putea fi vizitată între 10 aprilie și 18 octombrie 2025.
Creații iconice, expuse pentru prima dată
Expoziţia va fi găzduită în galeria regelui de la Palatul Buckingham, iar jumătate dintre piesele prezentate nu au mai fost văzute niciodată până acum, potrivit Royal Collection Trust, organizaţia care administrează patrimoniul regal.
Printre creaţiile de designer se numără rochia de mireasă purtată la căsătoria sa, ţinuta de încoronare din 1953 şi o rochie albastră cu crinolină purtată la nunta surorii sale, prinţesa Margaret, în 1960. Vizitatorii vor putea vedea şi o rochie verde purtată la un banchet în onoarea preşedintelui american Dwight Eisenhower, la Washington, în 1957.
Stilul inconfundabil al reginei
Expoziția este descrisă drept cea mai mare dedicată vreodată garderobei reginei. Pe lângă ținutele de gală vor fi expuse și haine de zi cu zi: costume din tweed, haine de exterior, ținute de călărie și eșarfele care au devenit un simbol al stilului său. Printre piesele mai neobișnuite se numără un impermeabil din plastic transparent creat de designerul Hardy Amies în anii 1960, considerat foarte modern pentru acea vreme.
Regina, care avea o înălţime de puţin peste 1,60 metri, prefera hainele în culori vii, asortate cu pălării, pentru a fi recunoscută cu uşurinţă la evenimentele publice.