Geoană susține că țara noastră trebuie să urmărească o prezență militară extinsă și permanentă, după modelul Poloniei și al statelor baltice, propunând o „Generație 2.0” a Parteneriatului Strategic cu SUA.
Schimbare în prezența militară americană
Mircea Geoană explică faptul că retragerea parțială a soldaților americani are legătură cu noul „Global Posture Review”, un proces de evaluare a prezenței militare a SUA la nivel mondial. Acesta pune accent pe o contribuție mai mare a aliaților și partenerilor, inclusiv în Europa.
„Statele Unite au anunțat Global Posture Review – exercițiul periodic de evaluare a prezenței și implicării militare americane pe întreg globul. El reflectă gândirea strategică a noii Administrații bazată pe realism, raționalizare și prioritizare în cele trei mari teatre: Europa, Orientul Mijlociu și zona Asia-Pacific”, a explicat fostul oficial NATO.
El a adăugat că, deși prezența americană în Europa va fi redusă, planurile de apărare și descurajare ale NATO nu vor fi afectate.
„Gradual, negociat și în spirit de alianță, se încurajează o relație transatlantică mai echilibrată, cu rol mai important al aliaților europeni în asigurarea securității noastre colective”, a spus Geoană.
„România va trebui să acționeze pentru o prezență extinsă și permanentă”
Geoană a arătat că retragerea unor trupe de la baza Mihail Kogălniceanu „nu reprezintă o surpriză”, fiind rezultatul unei analize strategice și financiare. El a subliniat că modelul rotațional practicat în România este mai costisitor decât cel din Polonia sau statele baltice, unde trupele americane sunt dislocate permanent.
Fostul secretar general adjunct al NATO consideră că pierderea efectivelor poate fi compensată prin alte măsuri, precum prepoziționarea de echipamente și tehnică militară, creșterea cooperării în domeniul informațiilor, dezvoltarea apărării antirachetă și modernizarea bazelor existente.
„Baza Mihail Kogălniceanu trebuie să rămână un proiect comun de grad zero pentru România-SUA-NATO (…). Pe lângă baza de la Deveselu, care va trebui să capete un rol geografic crescut în sistemul antibalistic al NATO, baza aeriană de la Câmpia Turzii va trebui modernizată și adusă la un nivel superior (…) România va trebui să acționeze pentru o prezență extinsă și permanentă la nivel de brigadă, după modelul practicat în țările baltice și Polonia.”, a spus Geoană.
Apel la clasa politică românească
Spre finalul mesajului său, Mircea Geoană a făcut un apel către politicienii români să trateze cu responsabilitate acest moment și să evite folosirea lui în scopuri electorale.
„În planul relației cu SUA și a parteneriatului strategic bilateral, fac un apel către clasa politică românească să reziste tentației de a folosi politicianist acest moment delicat. Este important să nu ne pripim, dar să înțelegem complexitatea situației”, a scris el.
Geoană a mai notat că, după obținerea includerii României în programul Visa Waiver, parteneriatul cu SUA trebuie dus la un nou nivel.
„Indiferent de ce ne vor aduce din punct de vedere politic și electoral anii următori, consensul politic asupra importanței cruciale a relației cu principalul nostru aliat pentru securitatea națională trebuie păstrat. Iar o Generație 2.0 a Parteneriatului Strategic cu SUA trebuie construită neîntârziat”, a mai spus el.