UE începe să nu mai fie o organizaţie a statelor suverane, ci o uniune în care statele vor trebui să adopte rigoarea economică germana dacă vor dori să aibă garanţia salvării de la colaps. România a aderat la acest pact, negociat doar de ţările euro.
„Toate mecanismele sunt la dispoziţia noastră şi au fost acceptate unanim: un guvern economic, un pact pentru euro”, a declarat preşedintele Nicolas Sarkozy în conferinţa de presă care a urmat, joi, semnării „pactului pentru euro”.
Pe lângă statele din zona euro, au decis să adere la acest pact Bulgaria, România, Danemarca, Letonia, Lituania. Polonia studiază înca această oportunitate. Au refuzat acest lucru Marea Britanie, Suedia, Cehia şi Ungaria. Premierul Cehiei, Petr Necaş, a declarat că armonizarea fiscală cu statele din zona euro nu este în interesul economiei ţării sale. Necas a criticat şi faptul că pactul a fost negociat doar de ţările euro, fără consultarea celorlalte state.
Liderii europeni au susţinut acest pact, botezat Euro-Plus, o iniţiativă franco-germana de „pact pentru euro”, care garantează o coordonare economică şi a politicii fiscale în carul UE. Pactul prevede câteva mari obiective: corelarea salariilor cu productivitatea din fiecare ţară, corelarea pensiilor cu creşterea speranţei de viaţă, adică majorarea vârstei de pensionare, o bază comună de calcul a taxelor corporative, coordonarea politicii fiscale între statele UE şi introducerea unor prevederi constituţionale pentru evitarea îndatorării excesive a statelor.
„The Economist” comentează că Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy au încheiat un pact faustic. Preşedintele francez nu este interesat de consecinţele economice ale acestui pact, cât de instituirea unui guvern economic european care să restabilească influenţa politică a Franţei. „Franta are nevoie de Germania pentru a-şi masca slăbiciunea, iar Germania are nevoie de Franţa pentru a-şi ascunde adevărata putere”, comenta un înalt functionar UE, citat de „The Economist”.
În varianta iniţiala a pactului, Comisia Europeană nu mai supraveghea aplicarea lui, ci guvernele statelor semnatare urmau să se întrunească anual, însă această prevedere a fost modificată.
Pactul prevede ca salariile să coresopundă productivităţii şi să nu depăşească salariile din statele care sunt principalii parteneri comerciali.
Pactul include măsurile pe care statele trebuie să le ia pentru a-şi gestiona datoriile şi dezechilibrele economice, dar şi măsurile punitive care vor fi luate împotriva statelor care nu aplică aceste măsuri.
Diplomaţii de la Bruxelles sugereaza că textul pactului care instituie guvernarea economică europeană a fost stabilit la Berlin, purtând mesajul că ţările UE nu mai pot primi credite de salvare susţinute de Germania, dacă nu oferă anumite garanţii. Totodată, pactul încearcă să liniştească electoratul german nemulţumit de contribuţia mare a ţării la împrumutarea statelor aflate în pragul falimentului.
Dincolo de consecinţele sale immediate (instituirea unor modalităţi mai rapide de creditare a economiilor în colaps), pactul poate duce la sporirea diviziunilor în UE, în paralel cu mult dorita creştere a competitivităţii.
Sindicatele europene au caracterizat noul proiect de guvern economic european drept „antisocial”, „injust” şi „ineficient”. „Prin acest pact, cancelarul Merkel şi presedintele Sarkozy atacă drepturile sociale ale salariaţilor din Europa”, arată Federaţia sindicatelor germane.
