
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis că negarea repetată, de către reprezentanţii Kremlinului, a implicării în ”tentativa de modificarea a rezultatului alegerilor din România” nu schimbă realitatea consemnată în rapoarte oficiale şi acte de urmărire penală. ”Interferenţa rusă este documentată; în România, instituţiile îşi fac treaba şi vor prezenta probele în faţa judecătorilor”, spune el.
”Răspunsul purtătorului de cuvânt al Kremlinului la dosarul instrumentat de Parchetul General este în aceeaşi notă de manipulare şi de negare a dovezilor evidente privind implicarea Rusiei în tentativa de modificarea a rezultatului alegerilor din România. Negarea repetată nu schimbă realitatea consemnată în rapoarte oficiale şi acte de urmărire penală. Interferenţa rusă este documentată; în România, instituţiile îşi fac treaba şi vor prezenta probele în faţa judecătorilor. Aceasta este, de fapt, dovada clară că lupta pentru apărarea democraţiei nu s-a încheiat ieri odată cu trimiterea în judecată a acestui dosar”, a scris Sorin Grindeanu, miercuri, într-o postare pe Facebook.
El a reiterat ideea că România a fost ţinta unor campanii hibride pentru a fi influenţate alegerile prezidenţiale.
”Instituţiile statului – unele vizibile, altele mai puţin vizibile – au lucrat împreună pentru a dezvălui un mecanism complex de război hibrid, construit cu sprijin rusesc şi orientat direct spre destabilizarea societăţii şi influenţarea alegerilor. România a fost ţinta principală a unor campanii hibride masive, cu scopul de a influenţa alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, dar şi de a destabiliza mai larg ordinea publică şi instituţiile statului. Şi vor mai fi alegeri. Iar asta înseamnă că ameninţarea nu a dispărut”, a adăugat liderul PSD.
Conform lui Grindeanu, acesta ”este, de fapt, un caz-şcoală”.
”Un exemplu de coordonare şi reacţie instituţională din care multe state europene vor avea de învăţat. România trebuie să continue să demonstreze prin fapte că are anticorpii democratici necesari şi să transmită un semnal clar că nu are nimic de învăţat din «înţelepciunea rusească». Democraţia în România nu este pasivă: se apără, se adaptează şi răspunde ferm atunci când este atacată”, a conchis el.
Fostul candidat Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false. Alături de el, au fost trimise în judecată alte 21 de persoane, inclusiv Horaţiu Potra şi fiul acestuia. Parchetul ICCJ notează că ”umarea imediată a acţiunilor inculpaţilor a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii”.
Procurorul general Alex Florenţa a declarat, marţi, că România a fost ţinta predilectă a unor campanii ample, hibride, în contextul alegerilor din 2024 şi a adăugat că această campanie s-a manifestat atât prin atacuri cibernetice, măsuri de destabilizare a ordinii publice, cât şi prin campanii de micro-targetare a populaţiei, dezinformare şi influenţarea electoratului.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că declaraţia procurorului general al Româniai Alex Florenţa privind interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale nu este adevărată.
”Nu. Nu este. Să ne amintim cum Washingtonul a acuzat Rusia că a interferat în alegeri, tentative de destabilizare etc. Apoi chiar ei eu recunoscut că nu era aşa. Acelaşi lucru este valabil şi pentru România”, a declarat Peskov pentru RBK.
Sa asteptam pozitii obiective, corecte de la artizanii anularii alegerilor din 6 decembrie ?! Ar insemna sa fim prea naivi. Faptul ca in continuare sunt multi, mult prea multi romani cu capul in nori, este o alta discutie.
IOBAGULE , dacă nu-ți place, mergi pe #MAIDAN în UCRUINA . Tocmai că noi NU VREM ASTA . #maidanezule , voi aveți „trădarea și „minciuna în ADN , ca reflex CONDIȚIONAT de o bucată de parizer de zgârci . ZIARELE ȘI IDEILE vă pică greu la ”PIPOTĂ și la neuron .
O compunere jalnica, care nu dovedeste nimic
Ai pus punctul pe „i”. Suntem condusi exclusiv de hoti prosti! Daca acesti hoti ar fi destepti, furturile s-ar comite din belsugul Romaniei si ar mai ramane si pentru popor. Nefiind, indivizii fura din saracia Romaniei, pentru popor ramanand praful de pe toba.
tentativa de modificarea a rezultatului alegerilor ați avut-o voi și va și reușit, impostorilor. Acum tot vreți să acoperiți, ca pisica.
Dovada stimabile fără dovezi degeaba acuzi.
Ce personaj grețos! Un sfertodoct tupeist, la fel ca Bolojan.
Ce specimene borfașe conduc România!
Si voua nu va convine? In mod normal, intr-o tara puternica, erati totii la puscarie cu tot cu ziar pentru tradare de tara!
E rău să fii prost , dar , dacă mai ești înzestrat și cu o doză de impostură , deja ești periculos .
Daca nu scapam de tradatori, natiunea romana va disparea..
Romaniei nu-i trebuie intelepcune in general, nu doar cea ruseasca.
Romaniei ii trebuie Las Fierbinti, RAT, Vocea Pandaliei si alte e-misiuni culturale.
Romani! Nu ganditi! Nu faceti jocul dusmanului! Patria cere sa platim dobanzile oneroase de 11 miliarde fara intrebari inutile!
Bă , că nu știați cine era servitoarea aia cu ceaiu la fermă . Era HERGHELEGIOAICA Grindeanu , care mai „dădea la masă și înainte cănd cu Dragnia la masa Strumfului . Ea a fost selectată pe bază de acuitate auditivă , nu c-ar avea un DIZAIN de „ISPITĂ , D-AIA ȘTRUMF și Potra au trimis-o la „păscut . „În vremea asta ,Sorin
Viclean copil de casă,
Ce umple cupele cu vin
Mesenilor la masă,
Un paj ce poartă pas cu pas
A Usulei rochii,
Băiat din flori și de pripas,
ARE PROMISIUNEA că dacă se îmbâloșează , DNA-ua stă în CONCED de creșterea Viermilor de Stelică Tănase .BĂ , PiSoiDeule , dacă tu ai CATINDA cu GEORGESCU , cam ce sufragii ai lua , SOFRAGIULE ?
Pai „dovezile evidente” inca nu le cunoaste nimeni , nici macar presedintele tzarii.De populimea nu mai vorbim !
de unde rezulta ca Grindeanu e ofițer acoperit de Sistemul Ticăloșit.
Rusia nu are nicio legătură cu Lovitura de Stat din 6-12-2024 din România.
Sunt convins ca nici el nu crede ce afirma. Dar cand esti strans de boase si iubesti dictatura, exact asa procedezi
Este documentat faptul ca grindeanu este sl uga soroshista
Grindeanu joaca dupa cum canta cei care au dosarele,un nimeni in drum.