În ultimele zile, câteva mii de români au plecat din ţară. Cel puţin unul singur s-a întors. Mai zilele trecute, la Orăştie, a şi deschis o fabrică de aparatură medicală. Nu de pensete, nu de întinzătoare sau de talonete. Echipamente laser pentru chirurgie! Ceea ce, în ţara care abia mai produce mături, murături, prune uscate şi nişte mobilă demodată, chiar e de mirare.
Povestea lui Cosmescu am auzit-o de la primarul Devei. Adică de la Mircia Muntean. Adică de la un liberal. Adică de la un politician. La un moment dat îmi arăta un teren de câteva hectare şi zicea, aici va fi spitalul interjudeţean şi aici, o mare fabrică de aparatură medicală, printre cele mai moderne din lume. Am luat totuşi informaţia cu reticenţa de rigoare. Multe zic politicienii. Cu vremea am şi uitat de descriere, lăsând-o în coşul de proiecte abandonate. Şi într-o bună zi iaca ce mă întâlnesc cu un om. La o masă mare cu mulţi meseni, unul solid, bun de ilustrat expresia „ai noştri ca brazii”, povestea cât de greu este să investeşti în România. Domnule, albeşti, înnebuneşti, urci pe pereţi, dai faliment, îţi vine să-i împuşti…
– Adicătelea ce, zic eu, sătul de atâtea poveşti proiecte cu cocoşu’ roşu.
– Păi am vrut să fac o mare fabrică de echipamente medicale. Am una în America şi am zis să fac şi ceva acasă. Şi am cumpărat câteva hectare de pământ, dincolo de Sântuhalm, cam la jumătatea distanţei între Deva şi Hunedoara. Acolo era prevăzut un mare spital ultramodern. Nu era locul potrivit poentru o fabrică de aparatură medicală?Era! Şi dă-i, Ioane, negociază, cumpără la pământ, intabulează, avocaţi, contracte, bani, drumuri înapoi în America să văd de cum îmi merge afacerea acasă, înapoi la negocieri, plăţi, aprobări. Un car de bani! Şi deodată, hop, nu se mai face marele spital interjudeţean. S-a fumat! S-a schimbat puterea, s-au schimbat priorităţile, nu mai sunt bani. Adio proiect! Am rămas blocat. Şi eu? Eu sunt proprietar de teren în câmp şi de proiect în cap şi să fiu sănătos cu banii pe care i-am cheltuit!
– Şi?
– Am luat-o de la capăt. Am închiriat spaţiu la Fabrica Chimică din Orăştie şi o să-i dau drumul acolo.
N-am zis nimic. Mi-a venit să-i spun, gringo, o s-o faci la Paştele Cailor! Noroc că mi-am ţinut gura. Luni sau marţi am aflat de acasă că a şi deschis-o. În pădurea de lângă Orăştie, unde pe vremuri era obiectiv militar secret şi unde comuniştii produceau de la fumigene, trasoare, grenade ofensive, reductori, plasticărăi şi oxizi de fier şi unde acum se află deja celebrul Arsenal Park. O altă trăsnaie totală, dezvoltată de cei de la Bega Group. Dar asta în altă poveste!
Cine este gringo-românul Cosmescu?
Ioan Cosmescu să tot aibă în jur de 60 de ani. După cum arată, poţi zice că are şi 50. E din soiul acela de bărbaţi de pe Valea Grădiştei, înalţi, cu trunchi drept şi puternic, aproape aspri şi tăcuţi. Nu prea îi prinzi la o flecăreală. Mai trebuie spus că omul nostru din Orăştioara de Sus face parte dintr-o populaţie care pe la 1900 domina Chicago, Detroit sau Cleveland. La Beriu, Costeşti, Ludeşti, Orăştioara şi Sereca sunt destule familii poreclite „a lu’ Americanu”, semn că bunicii sau străbunicii lor au dat o raită pe Pământul Făgăduinţei, cum se spunea pe vremuri Statelor Unite. În România, Cosmescu a lucrat ca tehnician la AGIRAM, pe vremea comuniştilor o „întreprindere” de reparat aparatură medicală. Nici specialist, dar nici corvoadă totală. E de crezut că atunci când tatăl lui Ioan Cosmescu a plecat în America a făcut-o cu gândul la ceilalţi „a lu’ Americanu”, încercându-şi şi el norocul prin 1972. În 1983 a plecat şi personajul nostru, a făcut Facultatea de Automatizări şi Electromagnetică în Phoenix-Arizona, unde s- specializat în design de lasere. Rapid s-a angajat la o fabrică de echipamente laser, numită Biomedical Engenering.
– Când mi-au zis că îmi dau jobul, le-am spus că vreau să devin numărul l. M-a privit lung şi a zis, sir, noi avem o mulţime de oameni foarte buni! Peste un an şi ceva, omul acela a devenit unul dintre angajaţii mei. Nu doar că am devenit numărul l, mi-am făcut şi companie, am reuşit să fac contracte cu nemţii. La început am făcut părţi din echipamentele medicale, le-am şi modernizat, apoi am înregistrat brevete şi invenţii. Am vreo 40 de brevete internaţionale şi vreo 26 de brevete americane. În 1989 am fondat IC Medical şi am început producţia. M-am trezit cu aparatele mele copiate şi reproduse prin toată lumea, din Europa până în Japonia. Ei, nişte coloşi care zîmbeau cînd îi întrebam de drepturi, eu, un necunoscut. Acum freamăt de plăcere când îi dau în judecată. Unul câte unul şi-i toc mărunt până plătesc tot ce-au furat de la mine! Mi-a ieşit. Am revoluţionat laserul în chirurgie. În firmuliţa mea de atunci veneau delegaţii de la marile companii din lume cu mai mulţi membri decât angajaţi aveam eu. Pe urmă am dezvoltat IC Medical, am cumpărat tot spaţiul în care la început luasem şi eu 70 de metri pătraţi, ca amărâtul. Am ajuns să fac producţie şi în China.
Produce aparatură pe cont propriu sau în colaborare cu marii producători europeni şi americani şi a zis că faţă de chinezi romanii sunt meseriaşi mai buni. De ce să nu încerce şi acasă. Vreme de 6 ani a tot venit în România să pipăie trenul. Zice că Mircia Muntean l-a încurajat cel mai mult. Pe urmă cei de la Orăştie, care l-au chemat acasă, după ce a rămas cu pământul cumpărat.
Fabrica lui Cosmescu din Orăştie va produce în curând lasere laparoscopice. În România încă nu se utilizează decât în mică măsură. În restul lumii, la greu. De la Orăştie şi de la fabrica mamă din Arizona va vinde în toată lumea. Orăştie va fi un fel de centru pentru Europa şi Orientul Mijlociu. Cam 600 de oameni dintre cei care au plecat sau se pregătesc să plece la căpşune şi îngrijit bătrâni prin Europa vor lucra în sfârşit acasă. A făcut şi societăţi comerciale în Rusia şi Luxemburg specializate pe distribuţie. Şi va începe să doneze aparatură pentru spitale.
L-am întrebat pe Ioan Cosmescu ce l-a enervat cel mai mult în această încercare de întoarcere acasă.
– Birocraţia, domnule, birocraţia! Şi felul libidinos şi ciubucar în care se face. Luni de zile am lucrat cu toată echipa, contabili, avocaţi, experţi, să rezolvăm tot felul de hârtii cerute de unii care nu ştiau ce vor. Ce am făcut în SUA cu 15 dolari când am deschis o firmă aici n-am terminat în câteva luni şi m-a costat enorm. Legi fără rost şi birouri inutile. Băgători de seamă care te rod ca şoarecii! De-aia străinii nu se înghesuie! Unii chiar încep să evite România!
