Sportivii români medaliați la Campionatul European de la Munchen și la alte competiții internaționale, au fost primiți marți la Guvernul României de către Premierul Nicolae Ciucă, în cadrul unei festivități. Acesta a anunțat majorarea cu 50 la sută a premiilor în bani care li se cuvin.
În prezența președinților și reprezentanților câtorva din federațiile sportive, dar și cea a președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, Nicolae Ciucă a ținut un discurs în care a felicitat sportivii medaliați, atât la Campionatul European de la Munchen, cât și la alte competiții recente, la nivel european și mondial, dar și la nivel de juniori.
„După foarte mulți ani, prin rezultatele voastre ați reușit din nou să aduceți bucurie și emoție pentru toți românii, pentru că am vazut din nou drapelul ridicându-se pe cel mai înalt catarg, am ascultat imnul României de mai multe ori.”, a spus premierul în deschiderea festivității, după ce în prealabil a felicitat personal pe fiecare dintre sportivii și antrenorii prezenți.
„Sportivii sunt cei mai buni ambasadori ai României. Duceți numele României, simbolurile ei, pe toate meridianele lumii. În numele Guvernului si al meu personal vă mulțumesc și exprim încă odată recunoștința și aprecierea.”
Premierul a făcut referire la condițiile dificile de pregătire ale sportivilor, în condițiile crizei pandemice, dar și cauzate de lipsa unei infrastructuri adecvate. În acest context, Nicolae Ciucă a mai spus:
„Pentru tote acestea, în calitate de premier îmi asum decizia ca împreună cu Guvernul să găsim cele mai bune modalități de a sprijini aceste eforturi, de a creea cadrul necesar astfel încât tot ceea ce ține de responsabilitatea noastră și a COSR să se concretizeze într-o infrastructură mai bună.”
Nicolae Ciucă a menționat de asemenea și rezultatele deosebite ale elevilor români la Olimpiadele internaționale din acest an.
În încheiere, acesta a anunțat că a luat decizia ca în una din următoarele ședințe de Guvern să aloce sportivilor medaliați în acest an o suplimentare cu 50 la sută a premiilor ce li se cuvin, conform normativelor guvernamentale.
S-a vazut foarte clar care este si a fost problema in ultimii 32 de ani: dezinteresul statului pentru sport. De indata ce sportivilor li s-au oferit premii cat de cat majorate, s-a vazut asta pe terenurile de sport, pe lacuri si in bazine.
E Legea lui Ohm- fii om cu mine, si voi fi om cu tine.
Putin respect fata de sportivi!
Mie imi place de MaCiuca cum s-a repezit sa ia caimacul de pe oale..Pas cu Pas.A prins ,,meserie,,de la meditatorul Klausica si trage tare sa bifeze la imagine politica pe tot ce prinde si misca.Gandeste bre.Pricepe bre.Cum e rost de ceva fuge mai ceva decat atunci cand ai venea pe la nasete miros de fasole cu costita afumata de la popota unitatii.Paaaas cu Paaaaaas.
‘ O Ciucă, căt de darnic ești ! ‘.
Hai sictir!!!..