Hotarele istorice Vocalize în re minor (4)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

10. Dovezile de netăgăduit ale documentelor

În anul 2049, a stârnit un entuziasm naţional, am putea spune, volumul O ţară binecuvântată de Dumnezeu a istoricului acad. prof. dr. Ramses Szabo. De fapt, cartea este o alăturare de documente strânse cu migală timp de zeci de ani de către venerabilul savant, documente care atestă fără putinţă de tăgadă că iubita noastră patrie, Rolanda (Rülland), s-a născut încă din secolul al optulea prin descălecatul lui Roman (Rümann) cel Brav pe Muntele Mare. Când s-a întâmplat clipa aceea minunată şi drapelul în şaptesprezece colţuri a început să fluture mândru pe Vârful Înalt, exact aşa cum flutură astăzi pe turnul Palatului Naţional, a fost semnul că teritoriul dintre cele două fluvii va fi pe veci ţara noastră. O ţară binecuvântată de Dumnezeu a primit Premiul Academiei Naţionale, iar acad. prof. dr. Ramses Szabo a fost distins cu Colanul de Aur, cel care te scuteşte de orice impozit. (Totuşi, ilustrul istoric, exemplul viu pentru tânăra generaţie, a continuat să-şi plătească dările.)

Dar tot în anul 2049, exact în timpul revoltelor iredentiste de la poalele Muntelui Mare, a văzut lumina tiparului şi cartea istoricului acad. prof. dr. Radames Kollar: Un vis împlinit, în care se prezintă, pe baza unui bogat aparat bibliografic, fără putinţă de tăgadă, că nordul şi nord estul Rolandei ar aparţine de drept regatului vecin, Siglanda (Zigland), deoarece siglenzii (ziglii, cum sunt numiţi peiorativ) l-au bătut măr pe Roman cel Brav, care a fost obligat să se retragă ruşinos pe Muntele Mare. „Atât a fost de brav Roman!” râd de el locuitorii din nord est.

„Când vorbesc documentele, armele ar trebui să tacă!” repetă plin de înţelepciune Majestatea Sa Keops al XXIX-lea, regele din Rolanda (Rülland), disperat că se află descoperit, întrucât tocmai acum glorioasele sale armate se găsesc departe în sud, unde au fost trimise să anexeze Republica Zo’kuku. Documente străvechi dovedesc fără putinţă de tăgadă că Republica Zo’kuku aparţine de drept Rolandei. (15 mai 2049)

„Când vorbesc documentele, armele trebuie să-şi facă datoria, transformând înscrisurile în situaţii reale de viaţă!” a afirmat în declaraţia de război Majestatea Sa Augustus Cezar al XXX-lea, regele Siglandei, fiul marelui Augustus Cezar al XXIX-lea. (21 mai 2049)

Intrând cu armata în Rolanda, siglenzii au ocupat Academia şi l-au executat pentru înaltă trădare pe  acad. prof. dr. Ramses Szabo, iar volumul O ţară binecuvântată de Dumnezeu a fost ars (în uralele mulţimii entuziaste) în Marea Piaţă a Victoriei. (22 august 2049) Doar că vremurile sunt întotdeauna imprevizibile şi, revenind din sud, unde au anexat fosta republică Zo’kuku, armatele Majestăţii Sale Keops al XXIX i-au izgonit pe ziglii şi l-au spânzurat în Marea Piaţă a Victoriei pentru falsificare de documente istorice pe acad. prof. dr. Radames Kollar. (23 septembrie 2049)

Nemaiexistând documente justificative, atât pacea, cât mai ales hotarele istorice sunt în mare primejdie. Totuşi, nimic nu este încă pierdut definitiv: de pe băncile universităţilor pot apărea oricând noi savanţi. Iar anul 2050 ar putea fi decisiv.

11. De şapte ori trădător, varianta rusă

Grigori Ivanovici Sâlkin, al treilea fiu al lui Ivan Ivanovici Sârkin[1], este un mare ticălos. Şi trădător, pe deasupra! De şapte ori trădător!

Ticălos prima dată, când a plecat tocmai la Lander (de fapt, Rander), chiar la graniţa cu duşmanii, pasămite ca s-o caute pe Lidia Mihailovna, cică „marea sa iubire”. Iar duşmanii, trecând peste graniţa istorică, au intrat tocmai în noaptea aceea în Rander. Unde pe cine au găsit? Pe Sâlkin! Cum tocmai în noaptea aceea, Lidia Mihailovna era cu soţul, Grigori Ivanovici şedea pe o bancă în parcul comunal şi se holba la lună. Aşadar, Grigori Ivanovici Sâlkin nu dormea. Şi cine nu doarme? „Duşmanul nu doarme!” – o ştie şi un copil mic. Aşa că l-au închis în magazia cantinei. Unde era frig şi destule alimente. Câte în cămara notarului Plaşkin. Dimineaţa, când au vrut să-l scoată şi să-l împuşte, Sâlkin era sătul. Dar nu l-au mai împuşcat pentru că ai noştri s-au repliat şi au recucerit comuna Rander.

Deci, revenind glorioasele trupe ailor noştri, pe cine au găsit la Rander? Pe Grigori Ivanovici Sâlkin, al treilea fiu al lui Ivan Ivanovici Sârkin, cel ce tocmai venise s-o caute pe Lidia Mihailovna, cică „marea sa iubire”. Aşa că l-au închis în magazia cantinei. Unde era frig şi destule alimente. Câte în cămara notarului Plaşkin. Dimineaţa, când au vrut să-l scoată şi să-l împuşte, Sâlkin era sătul. Dar nu l-au mai împuşcat pentru că şi duşmanii s-au repliat şi ei şi au recucerit comuna Rander. Unde de cine au dat? De Grigori Ivanovici Sâlkin! Care, deşi sătul, pretinde că este al treilea fiu al lui Ivan Ivanovici Sârkin. Dar pe Ivan Ivanovici îl cheamă Sârkin şi nu Sâlkin! Înţelegând că este vorba despre un ticălos, despre un spion, l-au închis în magazia cantinei. Unde era frig şi destule alimente. Câte în cămara notarului Plaşkin.

Însă dreptatea învinge întotdeauna: ai noştri au restabilit hotarul istoric, au recucerit în mod eroic Rander şi l-au găsit – din nou! – pe Sâlkin. Care era groaznic de sătul.

………………………………………………………………………………..

A şaptea dimineaţă, când au vrut să-l ducă să-l împuşte, l-au găsit pe Grigori Ivanovici Sâlkin mort de sătul ce era în magazia cantinei. „Să iei ultima cină timp de şapte nopţi e periculos!” a spus, dând din cap, sergentul Blanţ. Iar Lidia Mihailovna, pe care răposatul Sâlkin a numit-o „marea sa iubire”, habar n-are de toate astea.

12. De şapte ori trădător, varianta engleză

Ca să nu se nască nici o încurcătură, trebuie subliniat – de la început! – că John M. Smith a fost fiul lui Michael M. Smith. Aceasta este necesar a fi precizat întrucât de prea multe ori John M. Smith, fiul lui Michael M. Smith, a fost confundat cu John M. Smith, fiul lui Michael R. Smith. (După cum bine se ştie, deseori în istorie o singură iniţială diferită a schimbat soarta lumii. În exemplul de mai jos – Slavă Domnului! – acest lucru nu s-a întâmplat!)

Aşadar, John M. Smith – accentuăm: John M. Smith, fiul lui Michael R. Smith şi nu fiul lui Michael M. Smith! – a călătorit cu acte în regulă în Kambuktu. Grănicerii din Kambuktu i-au verificat paşaportul şi n-au găsit nimic ce să-i reproşeze. Da, dar abia au trecut două zile şi la acelaşi punct de frontieră a apărut şi John M. Smith, fiul lui Michael M. Smith. Grănicerii din Kambuktu şi-au câştigat pe bună dreptate renumele că ar fi foarte vigilenţi[2]. Aşa că nu e de mirare că l-au suspectat pe John M. Smith, fiul lui Michael M. Smith, că ar fi părăsit pe ascuns ţara şi că tocmai s-ar fi întors. De ce? Iată o întrebare cât se poate de legitimă! În vreme ce-l interogau, John M. Smith, fiul lui Michael M. Smith, nu voia sub nici un chip să mărturisească.

Şi tot în timpul acesta, John M. Smith, fiul lui Michael R. Smith, în calitate de ucigaş plătit, a împuşcat unul dintre oamenii de încredere ai Preşedintelui. Însă, în prealabil, i-a trimis viitoarei sale victime un bilet semnat John M. Smith. („John M. Smith” şi nimic mai mult!) Aşa că le-a apărut limpede grănicerilor că prizonierul lor a fost făptaşul. (Ceea ce li s-a părut straniu a fost de ce nu şi-a schimbat ticălosul numele spre a nu putea fi descoperit atât de uşor!)

A doua zi, în timp ce John M. Smith, fiul lui Michael M. Smith, se afla în celula închisorii de graniţă, John M. Smith, fiul lui Michael R. Smith, în calitate de ucigaş plătit, a împuşcat un alt om de încredere al Preşedintelui. Însă, în prealabil, i-a trimis viitoarei sale victime un bilet semnat John M. Smith. („John M. Smith” şi nimic mai mult!). „Ciudat!” a exclamat sergentul B. A. şi a dispus să se mai ataşeze un lacăt la celula unde era deţinut John M. Smith, fiul lui Michael M. Smith.

A treia zi, în timp ce John M. Smith, fiul lui Michael M. Smith, se afla în celula închisorii de graniţă, John M. Smith, fiul lui Michael R. Smith, în calitate de ucigaş plătit, a împuşcat un alt om de încredere al Preşedintelui. Însă, în prealabil, i-a trimis viitoarei sale victime un bilet semnat John M. Smith. („John M. Smith” şi nimic mai mult!). „Ciudat!” a exclamat plutonierul B. B. şi a dispus să se mai ataşeze un lacăt la celula unde era deţinut John M. Smith, fiul lui Michael M. Smith.

Într-a patra zi nu s-a mai semnalat nimic deosebit, dar într-a cincia, lucrurile s-au repetat. Aşa că locotenentul B. C. a mai ataşat un lacăt la celula unde era deţinut John M. Smith, fiul lui Michael M. Smith. Apoi, după un nou asasinat odios, căpitanul B. D. a procedat la fel. După care şi colonelul B. E. a folosit acelaşi procedeu. Şi, în sfârşit, însuşi generalul B.G. i-a propus Preşedintelui ruperea relaţiilor diplomatice cu Regatul Unit.

Despre John M. Smith, fiul lui Michael R. Smith nu se mai ştie nimic şi fiindcă nu s-a mai întors în patrie, în cercurile Serviciilor este socotit trădător. De şapte ori trădător!

Noroc doar că relaţiile diplomatice între Kambuktu şi Regatul Unit n-au fost întrerupte şi cetăţenii pot şi în continuare să viziteze reciproc nepreţuitele muzee ale celeilalte ţări.

[1] Grigori Ivanovici avea pararotacism: nu-l putea pronunţa pe „r” şi-l înlocuia cu „l”. De multe ori i s-a întâmplat să fie întrebat de oficialităţi cum îl cheamă şi răspunsul său să nu coincidă cu actele sale de identitate. Aşa că, drept urmare, a făcut toate demersurile legale pentru a-şi schimba numele de familie din Sârkin în Sâlkin.

[2] Grănicerii din Kambuktu sunt clasificaţi în Ierarhia Vigilenţei pe un onorant loc şapte mondial!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.