ICCJ tot nu-i dă dreptate lui Călin Georgescu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv contestaţia lui Călin Georgescu prin care acesta solicita suspendarea documentelor desecretizate de CSAT în baza cărora au fost anulate alegerile prezidenţiale din luna decembrie.
Procesul a fost deschis la Curtea de Apel Bucureşti de Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice – APALP, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”, respectiv suspendarea efectelor documentelor desecretizate depuse la CSAT de Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul de Interne – DGIPI.
Pe 18 decembrie, cererea depusă de asociaţie a fost respinsă ca „inadmisibilă” de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.
C. Georgescu se luptă cu Iohannis și serviciile în instanță
Asociaţia a atacat decizia cu recurs, iar la Instanţa supremă a apărut şi Călin Georgescu ca „recurent”.
„Respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată. Admite excepţia lipsei de interes a recursului şi, în consecinţă, respinge recursul formulat de recurenţii Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice – APALP şi Călin Georgescu împotriva încheierii din data de 12.12.2024 şi a sentinţei civile nr. 138 din 18 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare întemeiate pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca lipsit de interes. Respinge cererea de efectuare a unei trimiteri pentru solicitarea unui aviz CEDO, ca inadmisibilă. Respinge recursul formulat de recurenţii APALP şi Călin Georgescu împotriva soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat. Definitivă”, se arată în hotărârea ICCJ.
Acesta este al doilea proces pierdut de Călin Georgescu pe tema alegerilor, după cel în care a solicitat anularea a două hotărâri ale BEC prin care s-a dispus reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero.
Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigat de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Fac un apel de suflet catre colegii cu epoleti deci sa intram in numar mai mare la comentarii asa incat sa aratam ca si la Cotidianul cititorii sunt contra legionarului putinist georgescu, inculpat si arestat pe drept.
Ma socheaza gradul de degradare a societatii romanesti constatat cu ocazia acestor alegeri. N-am sa pot intelege niciodata cum oameni care pentru mine erau repere de competenta si verticalitate sa se transforme in halul in care se manifesta in prezent: B Chireac, M Ciuvica, E Hurezeanu, M Gadea, A Ursu, Cr Diaconescu (cu care am si votat), Ciutacu, etc.
Credeti-ma, mie puteti sa-mi dati miliarde si tot n-am sa spun ca albul e negru si negru e alb
Imi este rusine ca sunt coleg de specie cu oameni de acest tip!
Ce concluzie tragem, forumistilor seseseku de toate coloraturile si varstele? Ca toata gargara voastra de la cel mai Batranul trol pana la cea mai tanara clona, respectiv „nepublicarea probelor pentru ca n-ar exista”, a fost/este o in famie ca rac terris Tica Caloasa!!!
Abia prin atacul in justitie Messi Yaniku spera sa le faca „inexistente”!!!
Vad ca Georgescu a fost sal tat ,dar trebuie sal tati si Alexandreasca,Troncota,Ciordanio SIEmion si altii
Statul roman trebuie sa scape de Mafia rezervistilor cu forta ,astia nu inteleg de democratie
Buna observatia ta. (editat) cerea de fapt suspendarea documentelor desecretizate, nu ceea ce se scrie in ele. Ceea ce se scrie in ele nu are cum sa conteste.
Individul este un (editat) care a pr0stit fraierii. (Nu mai cenzura, (editat) nu este un cuvant indecent. Nu mai aparati un (editat))……[Rumburak]
Nu se mai desumfla odata gogoasa asta numita cg11?
In sfarsit aflam clar in ce a constat de fapt in suspendarea efectelor actelor de siguranta nationala!!! Deci, recurentul/reci divist a vrut de fapt sa IMPIEDICE PUBLICAREA si NU PREZENTAREA PROBELOR!!!
Alegerea a fost anulata, deci, nu exista turul 2 ! Intretimp presedintele ales a fost turnat de catre cei platiti sa-l apere, ca intotdeauna. Acum, fuga la Viena este sanatoasa, leaganul naz.ismului nu ext.radeaza leg.ionari.